Personalul didactic auxiliar va putea fi detașat, la fel ca profesorii, conform Legii 6/2026, publicată în Monitorul Oficial vineri, 9 ianuarie.

Bibliotecarele, informaticienii, secretarele și contabilele din școli vor putea fi astfel mutate ”în interesul învățământului”, scriu jurnaliștii de la Edupedu, care au analizat noile prevederi ale legii.

Publicitate

”În practică, legea noua permite ca bibliotecari, informaticieni, secretare, contabili, consilieri juridici, administratori de patrinomiu, secretari sau auditori să fie detașați din școli către alte unități de învățământ sau instituții din sistemul de educație” scrie publicația.

Personalul didactic auxiliar va putea fi detașat nu doar la altă școală, ci și la direcțiile județene pentru învățământ preuniversitar (DJIP) / Direcția Municipiului București (DMBIP), adică actualele inspectorate școlare județene, și Ministerul Educației și Cercetării.

Publicitate

Aceste destinații de detașare nu existau în forma inițială a legii.

Vezi și: Școlile încep de luni să întocmească liste cu profesoarele care vor să își continue activitatea până la 65 de ani

Personalul didactic auxiliar este format din:

  • bibliotecar, documentarist, redactor
  • informatician, analist programator
  • laborant, tehnician
  • pedagog școlar, instructor de educație extrașcolară
  • asistent social, mediator școlar
  • secretar
  • administrator financiar (contabil)
  • administrator de patrimoniu
  • auditor, consilier juridic, consilier, expert, referent din DJIP/DMBIP
  • infirmiere și îngrijitoare în educația timpurie
  • supraveghetor de noapte.

În ceea ce îi privește pe profesori, pentru ei și pentru cadrele didactice auxiliare au fost introduse în Legea învățământului preuniversitar două noi posibilități de detașare inexistente până acum: detașarea la inspectoratul școlar și la Ministerul Educației și Cercetării.

Publicitate

Citește analiza completă pe Edupedu.