Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

VIDEO: Templul Zeiței Răzbunării, în Castrul roman. Placă de marmură descoperită în apropierea Porţii a IV-a din Cetatea Alba Carolina

Publicat

Reprezentanţii Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia au anunţat joi că, în cadrul lucrărilor de reabilitare din zona Cetăţii Alba Carolina, a fost făcută o nouă descoperire arheologică.

Este vorba despre o placă a cărei vechimi a fost estimată la cca 2.000 de ani, pe care se observă imaginea unui gladiator. Descoperirea vestigiului a fost făcută în apropiere de Poarta a IV-a a Cetăţii.

„Secunda Rudis”simbol al libertăţii la gladiatori

Basorelieful din marmură, descoperit joi dimineaţă de arheologii Muzeului Unirii îl înfăţişează pe un centurion roman, cel mai probabil din vremea dinastiei Severilor. Prezenţa sabiei de lemn şi a inscripţiei în limba latină de pe placă îi fac pe arheologi să creadă că este vorba despre un gladiator eliberat şi prezent în interiorul castrului, pentru a-i antrena pe soldaţi: „Din primele cercetări, se pare că textul inscripţiei de pe placa de marmură ar fi «secunda rudis», a doua sabie de lemn. Era un semn de promovare în carieră pentru gladiatori, erau ridicaţi la rangul de ofiţeri în armata romană”, a precizat Constantin Inel, directorul adjunct al Muzeului Unirii. Arheologii au precizat totuşi că urmează să se efectueze alte cercetări, pentru a putea stabili cu exactitate natura artefactului.

Templu sacru în interiorul Castrului roman al Legiunii a XIII-a Gemina

Conducerea muzeului a explicat că basorelieful are toate elementele unui tablou sacru şi că descoperirea acestuia în apropierea altarului votiv, identificat în urmă cu o săptămână, în apropierea Porţii a IV-a a Cetăţii Bastionare induce ideea unei zone cultice. „În perioada interbelică se presupunea că sub fundaţiile Catedralei Romano-Catolice actuale există un templu orologiar, de formă circulară, un templu al timpului. Zona sacră se confirmă prin acest templu dedicat zeiţei Nemesis. Noi mai avem un monument votiv plasat într-o cameră cultică şi din templu se păstrează atât parte din fundaţie, cât şi elemente decorative, baze de coloană, o parte din porticul de intrare. Cercetările sunt oricum în curs de desfăşurare şi doar mai târziu se va putea da o explicaţie ştiinţifică finală”, a explicat Constantin Inel.

Piesa descoperită este una specială şi datorită faptului că aceasta confirmă ipoteza unui templu în interiorul Castrului roman, primul identificat până în prezent pe teritoriul fostelor legiuni ale Daciei. Arheologii susţin că, în astfel de temple, se puneau, în zona sacră, elemente votive şi basoreliefe, precum cel identificat.

[media id=270 width=320 height=240]Descoperiri similare s-au mai făcut în zona Vindobolna, în apropiere de Viena, unde există un sistem de apărare roman constituit dintr-un zid de piatră sau val de pământ, construit la graniţele provinciilor. Arheologii vor încerca să îşi formuleze o idee referitoare la ritualurile ce aveau loc în templul Apulum.

Altarul din apropierea Porţii a IV-a, scos la iveală săptămâna trecută, are forma unui paralelipiped de dimensiuni de 1 metru pe 60 de centimetri. Inscripţiile de pe acesta au arătat faptul că reprezintă o ofrandă adusă zeiţei răzbunării la romani, Nemesis. Acesta a fost primul indiciu care i-a făcut pe arheologi să ridice ipoteza unui edificiu sacru în Castrul roman al Legiunii a XIII-a Gemina.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax