Connect with us
Advertisement

Eveniment

2 Mai – Ziua Națională a Tineretului din România: Ce oraș este Capitala Tineretului în 2022. Cum se face desemnarea

foto: pixabay.com

Publicat

La data de 2 mai este sărbătorită Ziua Naţională a Tineretului. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea nr. 425/2004. În România ziua de 2 mai a fost stabilită ca Zi Națională a Tineretului începând din 2005.

Proiectul legislativ privind decretarea acestei sărbători a fost inițiat în anul 2004 de 15 deputați reprezentând toate formațiunile politice parlamentare.

2 mai – Ziua Națională a Tineretului: Ce se organizează în această zi

Potrivit legii, cu prilejul acestei zile, sunt organizate şi prezentate, prin mijloacele de informare în masă, activităţi sociale, culturale, artistice şi sportive, care vizează domeniile de interes ale tineretului.

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale care au atribuţii în domeniul tineretului acordă sprijin material, financiar şi organizatoric evenimentelor prilejuite de marcarea acestei zile.

De asemenea, legea prevede ca Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune să difuzeze, în perioada 26 aprilie-2 mai, emisiuni despre problematica tineretului.

Proiectul legislativ privind decretarea acestei zile a fost iniţiat în anul 2004, de 15 deputaţi reprezentând toate formaţiunile politice parlamentare.

Respinsă de Senat, la 1 aprilie 2004, propunerea legislativă a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz, la 5 octombrie 2004, iar Legea nr. 425 privind instituirea acestei zile a fost adoptată la 25 octombrie 2004.

Ce oraş este Capitala Tineretului din România în 2022

Din 2016, în fiecare an, un oraş din România primeşte titlul de Capitala Tineretului din România. Acesta funcţionează pe principii similare cu Capitala Europeană a Tineretului.

Începând din 2016, anual, un oraş din România primeşte titlul de Capitala Tineretului din România. Capitala Tineretului din România funcţionează pe principii similare cu cele dedicate Capitalei Europene a Tineretului, fiind un program naţional destinat tinerilor, având ca scop dezvoltarea ecosistemelor de tineret din zonele româneşti, în general, şi din mediul urban, în mod special.

Desemnarea acestui oraş se face în urma unui concurs de concepte, iar oraşul câştigător este sprijinit financiar, respectiv prin formare şi consultanţă, pentru a implementa iniţiativele din dosarul de candidatură, potrivit portalului www.capitalatineretului.ro.

Primul oraş desemnat Capitala Tineretului din România a fost Timişoara, care a deţinut acest statut în perioada 2 mai 2016-1 mai 2017, ediţia din 2017 a programului desfăşurându-se sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, Klaus Iohannis. Începând cu 2 mai 2017, Capitala Tineretului din România a fost municipiul Bacău, până la 1 mai 2018.

În noiembrie 2017, în cadrul celei de-a II-a ediţii a Summitului Tinerilor, care a avut loc la Bacău, Baia Mare a fost desemnată Capitala Tineretului din România pentru perioada 2 mai 2018-1 mai 2019.

În noiembrie 2018, municipiul Iaşi a fost desemnat Capitală a Tineretului din România din anul 2019, la Gala Tineretului din România, eveniment găzduit de Sala Sporturilor din municipiul Baia Mare. „#rISeUP!” a fost conceptul cu care municipiul Iaşi a obţinut mandatul noii Capitale a Tineretului, derulat în perioada 2 mai 2019-1 mai 2020.

Capitala Tineretului din România în perioada 2 mai 2020-1 mai 2022 a fost municipiul Constanţa, titlul fiind oferit în cadrul celei de-a şasea ediţii a Galei Tineretului din România, desfăşurată la Iaşi în octombrie 2019, pentru conceptul câştigător #ComeToSEAus.

Cum a fost desemnată Capitala Tineretului din România

La 2 decembrie 2021, în cadrul Galei Tineretului Clujean, organizată la Cluj-Napoca, municipiul Târgu-Jiu a fost desemnat, online, Capitala Tineretului din România, pentru ediţia 2023, mandatul urmând să se desfăşoare în perioada 1 ianuarie 2023-31 decembrie 2023.

În context, municipiul reşedinţă al judeţului Gorj aduce în atenţie conceptul #YouthURL (UnLearn, ReLearn, Learn), care are drept pilon principal procesul de învăţare, potrivit https://capitalatineretului.ro/.

Priorităţile acestui program, #YouthURL, sunt structurate pe patru direcţii de acţiune: stare de bine, acţiunea tinerilor, ecosistemul de tineret şi perspectivele tinerilor, conform sursei citate.

În 2022, cu prilejul zilei naţionale a tineretului, în reşedinţele de judeţ, dar şi în alte localităţi, autorităţile locale în colaborare cu alţi factori locali şi cu organizaţii non-guvernamentale dedicate tinerilor organizează numeroase manifestări specifice, concerte, seminarii, conferinţe, întreceri pentru a aduce în prim plan importanţa tinerilor la nivelul societăţii.

În perioada 24-30 iulie 2022, la Banska Bystrica (Slovacia), se desfăşoară Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2022 pentru sporturile de vară, unde România va participa cu un lot de 93 de sportivi, dintre care 32 la masculin şi 61 la feminin, potrivit paginii de Facebook a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Tineri olimpici români vor evolua la opt discipline sportive din cele zece ale competiţiei: atletism, ciclism, gimnastică artistică, handbal feminin, înot, judo, tenis şi volei feminin. Badmintonul şi baschetul completează lista sporturilor incluse în programul competiţiei, indică COSR.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

sursa: AGERPRES

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement