Connect with us
Advertisement

Eveniment

30 aprilie: Ziua Internațională a Jazz-ului. Originile acestui tip de muzică și artiștii care au făcut istorie

YouTube video

Publicat

Data de 30 aprilie a fost proclamata drept Ziua Internațională a jazz-ului, în noiembrie 2011, de către UNESCO.

Cu această ocazie, pe întregul glob, toată lumea cântă jazz.

Scopul înstituirii acestei zile a fost acela de a evidenţia rolul diplomatic al jazz-ului, de a apropia oamenii şi de a promova înclinaţiile culturale din toate colţurile lumii.

Ce este jazz-ul

Jazz-ul este un stil unic de muzică, care îşi are originea în sudul Statelor Unite, cu rădăcini şi în tradiţiile muzicale africane şi cu influenţe europene.

YouTube video

El a devenit o formă de artă internaţională, care evoluează continuu, traversând globul, inspirându-se din muzica ţărilor şi regiunilor pe care le străbate.

Acest gen muzical este unic în varietatea sa pentru că este un fel de compoziție în care improvizația este o parte importantă.

În majoritatea spectacolelor, artiștii prezintă solo-uri pe care le realizează pe loc, ceea ce necesită o abilitate extraordinară.

Există o diversitate minunată în muzica de jazz, iar majoritatea pieselor sunt foarte ritmice.

Genul are un impuls înainte numit „swing” și folosește note „bent” ori „blue”.

Poți auzi adesea tipare „apel și răspuns”, în care un instrument, voce sau o parte a trupei oferă o replică.

Este unul dintre motivele pentru care piesele genului pot exprima multe emoții diferite, de la durere până la pură bucurie.

În jazz, s-ar putea să recunoști sunetele libertății, căci muzica a fost dintotdeauna o voce puternică pentru persoanele care au fost supuse unor tratamente nedrepte.

Originea muzicii jazz

Jazz-ul a luat naștere în America și poate fi privit ca o reflectare a diversității culturale și a individualismului acestei țări.

De-a lungul istoriei sale, el a străbătut o mulțime de tărâmuri ale artei și s-a extins până la un punct în care stilurile sunt atât de variate încât un artist poate suna diferit de altul, deși cântă la același instrument.

Dacă inițial muzica jazz a pătruns în baruri, acum poate fi auzită în cluburi, săli de concerte, universități și marile festivaluri ale lumii.

Când a luat naștere acest stil muzical

Stilul muzical apare spre sfârșitul secolului XX, în New Orleans, Louisiana, orașul port în care oameni din întreaga lume se reuneau și, ca rezultat, muzicienii erau expuși la o varietate de genuri.

Cântecele clasice europene, blues-ul american, melodiile și ritmurile din America de Sud s-au reunit pentru a forma ceea ce a devenit cunoscut sub numele de jazz.

Originea cuvântului a fost contestată pe scară largă, având în vedere că inițial se crede faptul că a era un termen sexual.

Louis Armstrong, trompetist din New Orleans și mai apoi din Chicago, este considerat părintele improvizației moderne de jazz.

Solo-urile sale erau melodioase, jucăușe, pline de energie și nu puteau rezulta decât din compunerea lor pe moment.

Lider al mai multor grupuri din anii 1920 și ’30, el a inspirat nenumărați alți artiști să-și dezvolte propriul stil de improvizație.

În România, muzica jazz a ajuns tot în acea perioadă.

În ‘20, sub comanda lui Emil Berindei, întors în țară de la studii, lua ființă trupa The Hot Chaps.

Tipuri de jazz

Work Song este optim și ritmic rapid, deoarece a fost folosit pentru a face ziua de lucru să treacă mai repede.

Acesta se repetă și nu este considerat a fi o formă modernă, ci, este mai degrabă asociat cu muzica afro-americană.

Ritmul său îl face cel mai popular stil de jazz.

New Orleans Jazz a apărut la începutul anilor 1890 și a marcat cântece utilizate în spectacolele trupelor.

Unul dintre cei mai importanți lideri ai acestui stil este William Basie, cunoscut pentru trupa sa, Count Basie Orchestra.

Chicago Style a început la sfârșitul anului 1917.

Orașul cu același nume, cunoscut drept una dintre primele locații de jazz din SUA, a atras mulți muzicieni din statele sudice, deoarece prohibiția obliga oamenii să se deplaseze spre nord în căutare de noi locuri de muncă și spații unde pot practica această categorie de compoziție.

În acea perioadă, pianul a fost adăugat pe fundalul jazz-ului, creând un sunet complet nou.

Stilul Bebop fuzionează ritmul rapid cu schimbarea tiparelor ritmice și scoate un sunet mai moale, mai ușor.

De regulă, e mai folosit în solo-uri.

Instrumente folosite în muzica jazz

Jazz-ul poate fi cântat cu ajutorul oricărui instrument, inclusiv vocea umană.

Totuși, cele mai frecvente sunt saxofonul, trompeta, trombonul, pianul, basul, tobele și chitara.

Saxofonul, trompeta și trombonul sunt responsabile de interpretarea melodiilor, atât scrise, cât și improvizate.

Pianul, basul și toba cuprind secțiunea de ritm.

Scopul lor principal este să însoțească și să ofere sprijin celorlalte instrumente.

Care sunt beneficiile jazz-ului

  • Undele cerebrale pot fi stimulate sau relaxante.
  • Jazz-ul ajută la concentrare, motivare, îmbunătățește productivitatea la locul de muncă și reduce oboseala resimțită după un antrenament de forță.
  • Te scapă de stres.
  • Celor care ascultă jazz după un accident vascular cerebral, memoria verbală, puterea de concentrare și starea de spirit le sunt îmbunătățite.
  • De asemenea, poate scădea tensiunea arterială determinând dilatarea vaselor de sânge cu până la 30%.
  • Audiția acestui tip de compoziție, timp de 30 de minute, crește nivelul imunoglobulinei, care e localizată în mucoasa corpului și acționează ca un anticorp.

Muzicieni din istoria jazzului

  • Louis Armstrong, cel mai influent nume;
  • Miles Davis;
  • Duke Ellington;
  • John Coltrane;
  • Ella Fitzgerald;
  • Charlie Parker;
  • Billie Holiday;
  • Chick Corea;
  • Michelle Petrucciani

Dintre vedetele care au concertat la Alba Iulia îi putem aminti pe: Richard Galliano, Anca Parghel, Alex Harding (saxofonistul Arethei Franklin),  Sanda Weigl și Lucian Ban.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement