Connect with us
Advertisement

Aiud

7 noiembrie: 731 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Aiud. Istoria localității

Publicat

În data de 7 noiembrie, municipiul Aiud împlinește 731 de ani de la prima atestare documentară. 

„Exact acum 731 de ani, pe 7 noiembrie 1293, Aiudul a fost menționat pentru prima dată într-un document oficial.

Privilegiul, emis de către regele Ladislau al IV-lea al Ungariei și confirmat ulterior de regele Andrei al III-lea, este cel mai vechi document păstrat care atestă existența așezării noastre.

Această zi marchează începutul unei istorii îndelungate și bogate, cu tradiții ce dăinuie și contribuie la identitatea noastră locală

Să păstrăm vie moștenirea celor care au contribuit la dezvoltarea acestui loc minunat”, au scris reprezentanții Primăriei Aiud, pe pagina de Facebook.

Istoria și cultura municipiului Aiud

Numeroase vestigii arheologice vorbesc despre existenta unor așezări omenești în zona Aiudului încă din Comuna primitivă (epocile neolitică, a cuprului, bronzului si fierului), precum și din cea romană si perioada prefeudală. Au fost scoase la iveală urme de așezări preistorice și cimitire scitice si celtice.

Existenta dacilor este confirmată prin obiecte de podoabă și monede de argint, care au ajuns în diferite muzee din tară și străinătate. Epoca romană provincială ne-a oferit și ea numeroase vestigii la Aiud și în împrejurimi.

Ca așezare urbană localitatea a fost edificată de către sași, probabil colonizați în Transilvania în jurul anului 1200, pe locul unui sat (moșie) a Episcopiei romano – catolice din Alba Transilvaniei.

Tradiția locală afirmă că primul edificiu de piatră a fost turnul de pază terminat în anul 1239. A urmat o biserică în stil romantic (azi pe locul ei este biserica evanghelică) zidită în 1333 – 1334, concomitent cu o primă fortificație. Apoi la sfârșitul secolului al XV-lea s-a zidit o biserică mare, în stil gotic (actuala biserică reformată calvină) împrejmuită de zidurile și turnurile unei noi cetăți, de formă pentagonală.

Prima atestare documentară păstrată până azi datează din 1293 noiembrie 7, fiind un privilegiu emis de către regele Ladislau al IV – lea al Ungariei (1272 – 1290) și confirmat de Andrei al III-lea.

Timp de circa trei secole Aiudul a fost proprietate a Capitului episcopal de la Alba Iulia și a coroanei regale maghiare, constituind adesea (ulterior) un obiect de danii și tranzacții între principi și nobili.

Prin vechimea sa cetatea și orașul au fost martore și participante la multe evenimente istorice, precum:

  • marea invazie tătară din 1241;
  • răscoalele iobagilor din 1437;
  • luptele lui Mihai Viteazul din 1600;
  • năvăliri turco – tătare din 1658, 1659;
  • atacuri ale habsburgilor și „curuților” în 1704 si 1717;
  • răscoala creștin – religioasă din 1758 – 1761;
  • mișcările țărănești din 1784;
  • valul revoluționar de la 1848 – 1849;
  • primului război mondial;
  • Unirea de la 1 Decembrie 1918;
  • evenimentele celui de-al II – lea război mondial;
  • evenimentele de după 1944 și până astăzi.

Denumirea localității

Etimologia denumirii orașului Aiud este destul de nuanțată întrucât începând din secolul al XIII – lea nici un document oficial nu se pronunță consecvent în acest sens.

Astfel se întâlnesc pentru aceeași localitate denumiri latinești, grecești, germane, maghiare sau maghiarizate:

  • Colonia ANNIA sau AD – ANNIAM;
  • AEGIDIOPOLIS;
  • STRASSBURG AM MIERESCH;
  • ENILD, ENID, ENUD, ENUGD;
  • VILLA AEGYIDI;
  • VILLA DE ENUDIO;
  • NOGENYD;
  • VIA AEGIDIUS;
  • MAIOR ENYED;
  • GROSS ENYED;
  • NAGY ENYED.

În harta lui Castorius printre cele 45 de localități de pe teritoriul Daciei apare si BRUCLA, cea mai apropiată localitate de actualul Aiud. O ipoteză este că Aiud ar deriva prin anagramare de la numele lui Iuda Tadeul, în cinstea căruia s-a ridicat biserica „Villa Iudae Thadae” (1839).

Aiud, apare ca denumire în limba română în 1854, după ce în 1839 era Ajudu si în 1850 Ajud.

Localitățile aparținătoare orașului sunt menționate și ele în timp sub diferite denumiri.

Organizarea administrativ – teritorială

De la fondarea localității, așezarea umană de aici a avut diferite organizări teritoriale.

În timpul romanilor localitatea s-a ridicat la rangul de PAGUS – circumscripție teritorială urbană – pentru ca în secolul al XIV – lea să devină târg (oraș).

În secolul al XVIII – lea, mai exact în 1716 Aiudul devine capitala Comitatului (județului) Alba de Jos, rol pe care îl va deține timp de 213 ani, deci până în 1929, după care rămâne oraș în județul Alba.

Din 1952 Aiudul devine reședința raionului Aiud, regiunea Cluj, până în anul 1968. Din acea perioadă Aiudul face parte dintre cele nouă localități urbane ale județului Alba. În organizarea sa teritorială se includ și următoarele localități: Aiudul de Sus, Măgina, Gâmbaș, Păgida, Ciumbrud, Sâncrai, Gârbova de Jos, Gârbovita, Gârbova de Sus.

Aiudul și-a elaborat statutul orașului în 1992. Un statut mai vechi, din 1934, tratează orașul Aiud ca localitate climatică, declarată ca atare de Ministerul Muncii și Sănătății din România.

În anul 1994 Aiudul a devenit municipiu.

sursa: aiud.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement