Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 6,59 miliarde de lei, la finalul lunii august 2025, în creștere cu 20%, comparativ cu nivelul înregistrat la aceeași dată a anului anterior, conform unui raport al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Publicitate

”Cele mai multe investiții au fost efectuate local (95%), majoritatea fiind denominate în lei (87%)”, se arată în raport.

Valoarea contribuțiilor virate în luna august a fost de 79 milioane de lei, în timp ce contribuția medie a fost 167 de lei.

Titlurile de stat dețineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 4,2 miliarde de lei, respectiv 63,8%. Pe locul doi se aflau acțiunile, cu 1,76 miliarde de lei (26,8%).

Fondurile de investiții se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 223,81 milioane de lei, respectiv 3,4% din totalul activelor.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Potrivit datelor ASF, fondurile de pensii facultative aveau 939.280 de participanți, în luna august 2025.

Pe Pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, Pensia Mea Plus, Esențial, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea, Raiffeisen Acumulare și Stabil.