Connect with us
Advertisement

Administrație

Administraţia locală din Sebeş cere răspunsuri privind construirea noii fabrici „Kronochem” Sebeş

k

Publicat

Dezbaterea publică privind construirea noii fabrici de producere a formaldehidei pe platforma industrială a „Kronospan” Sebeş nu a fost una lipsită de surle şi trâmbiţe. La întâlnirea cu reprezentanţii companiei şi cu cei ai Agenţiei Naţionale de Mediu şi-au făcut prezenţa peste 200 de persoane, iar printre cei interesaţi să afle care va fi impactul pe care această nouă construcţie îl va avea asupra municipiului, s-au numărat şi primarul Mugurel Sârbu şi viceprimarul Adrian Bogdan.

Subiectul construirii unei noi fabrici cu o capacitate de producere a formaldehidei de 60.000 de tone pe an este unul sensibil pentru cetăţenii municipului Sebeş, care se tem de un nou val de poluare, dar şi pentru administraţia locală, pusă în situaţia de a aviza un astfel de proiect controversat. Întrebările adresate de către cei prezenţi reprezentanţilor companiei au vizat în special riscurile pe care această fabrică chimică le va avea asupra sănătăţii populaţiei şi dacă este sau nu cancerigenă formaldehida produsă. Aşa cum era de aşteptat, conducerea „Kronospan”, prin persoana inginerului Adrian Băcilă a asigurat că fabrica respectă toate directivele europene de mediu şi că formaldehida nu se numără printre substanţele recunoscute de specialişti ca fiind cancerigene.

Printre cei care se opun proiectului s-a aflat şi Mircea Matei, preşedintele Centrului Independent pentru Protecţia Mediului Sebeş şi unul dintre locuitorii municipiului Sebeş, care, în decursul timpului, a încercat să atragă atenţia asupra efectelor negative pe care prezenţa acestei fabrici de formaldehidă le are asupra populaţiei: „În raportul privind impactul asupra mediului este stipulat clar la un moment dat că formaldehida este cancerigenă şi inclusă în clasa a II-a. Ştiţi foarte bine că această instalaţie se situează în directivele Seveso II, adică avem de a face cu o instalaţie foarte periculoasă şi să nu uităm de recomandările domnului ministrul Laszlo Borbely, care, având în vedere gradul de periculozitate, în primăvară, la Târgu Mureş şi-a exprimat poziţia referitor la faptul că nu ar mai trebui să se construiască astfel de instalaţii”.

„Ar fi frumos să putem plasa această fabrică oriunde altundeva, dar am pierde mult prea mulţi bani”

Declaraţiile lui Mircea Matei au nemulţumit grupul de susţinători ai proiectului, care au strigat că această nouă fabrică va crea locuri de muncă şi de ce să se interzică fabricile şi nu ţigările, care sunt la fel de cancerigene. La rândul lui, Mircea Matei s-a arătat nemulţumit de faptul că gălăgioşii susţinători ai proiectului ar fi fost de fapt „galeria” plătită de „Kronospan” pentru a păstra balanţa pro-contra „Kronochem”. O altă problemă ridicată de preşedintele Centrului Independent pentru Protecţia Mediului Sebeş a fost aceea că fabrica va fi construită foarte aproape de locuinţele oamenilor şi că s-ar fi putut găsi altă locaţie pentru construirea acesteia. Răspunsul la această întrebare a venit din partea reprezentantului „Kronospan”: „Noi am făcut studii interne de gestiune a producţiei şi pentru noi există o singură posibilitate de amplasare a acestei fabrici, în aşa fel încât această fabrică să fie şi economică, să ne aducă siguranţa producţiei pentru fabrica de plăci şi nu pierderi incomensurabile. Ar fi frumos să putem plasa această fabrică oriunde altundeva, dar am pierde mult prea mulţi bani. Pe baza studiilor efectuate, noi am făcut o propunere, iar aceasta este cea care se găseşte în documentaţie. Institutele au făcut cercetări pe baza propunerii noastre şi studiile au arătat că sunt îndeplinite toate cerinţele legale din România”, a explicat Adrian Băcilă.

Întrebări pentru Agenţia Naţională de Mediu din partea Primăriei Sebeş

Prezent la dezbaterea publică, primarul Mugurel Sârbu a luat cuvântul în faţa reprezentanţilor „Kronospan” şi a înaintat o listă cu întrebări, la care a solicitat răspunsuri, Agenţiei Naţionale de Mediu: „Sunt o sumedenie de întrebări care se pun din partea cetăţenilor privind construirea acestei fabrici, atât în sens favorabil, cât şi nefavorabil, astfel încât compartimentul de specialitate din cadrul Primăriei Sebeş a pregătit un număr de 11 întrebări pe care doresc să le depun secretariatului cu rugămintea să ne răspundă la ele cât mai rapid”, a declarat Mugurel Sârbu. Una dintre aceste întrebări a fost cât timp vor funcţiona în paralel cele 2 instalaţii de formaldehidă – cu producţie de 30.000 de tone şi de 60.000 de tone – şi dacă este posibilă apariţia unui efect de domino pe platforma „Kronospan”, în principal privind instalaţia de formaldehidă existentă şi rezervoarele de metanol?

Primarul Mugurel Sârbu a venit în cadrul dezbaterii şi cu o altă propunere interesantă: „Pentru că sunt convins că la poluarea admisă a municipiului Sebeş contribuie nu numai <Kronospan>, ci şi alţi agenţi economici, este important să ştim astăzi în Sebeş la ce nivel ne aflăm şi ce politici trebuie să adoptăm, de aşa manieră încât să putem să mai admitem pe viitor şi alţi agenţi economici… suntem departe de a avea nişte date foarte clare care să ne permită răspunsuri exacte: în localitatea Sebeş se mai poate face o fabrică, poluarea pe care noi suntem capabili să o facem depăşeşte limita admisă, care este contribuţia factorilor de poluare, procentual, la total poluare? Şi aşa mai departe”.

Reamintim că dezbaterea publică la care au participat, joi, cetăţeni dar şi reprezentanţi ai agenţiilor de mediu şi „Kronospan” va contribui la luarea unei decizii de către Agenţia Naţională de Mediu privind acordarea avizelor în vederea construirii noii fabrici „Kronochem”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

5 Comentarii

5 Comentarii

  1. toby

    joi, 15.09.2011 at 20:05

    …pt investitori important este BANUL si nu OMUL, la atat se reduce judecata lor PROFIT cu costuri mcat mai mici, banul; ochiul dracului ,de ce nu putem sa ne bucuram cat suntem pamanteni ,ne cautam dezastrul, unde e bucuria vietii, acesti capitalisti verosi iti omoara viata , fara nici un regret firesc …..banul ochiul dracului ….

  2. toma

    joi, 15.09.2011 at 20:54

    …fratilor vad ca reactia voastra e minima. Cred ca v-ati invatat. Prima lingurita a fost mai rea. Ce mai conteaza inca una in plus. Apoi… mai vine una. Restul e… obijnuinta.

  3. Ulise

    vineri, 16.09.2011 at 11:52

    SEbeseni, dormiti linistit, formaldehida va imbolnaveste de kancer GARANTAT.
    FORMALDEHIDA ESTE KANCERIGENA PENTRU OM.
    iar omul acela care se imbolnaveste de kancer poti fi chiar TU> De ce ai stat acasa di nu ai venit la dezbaterea cu kronospan-ul??

  4. sebesan

    vineri, 16.09.2011 at 20:30

    va meritati soarta dragi concetateni,chiar ati dat dovada de ,,smecheri”, lasi …

  5. fost sebesan

    vineri, 21.10.2011 at 10:08

    iti spun eu de ce au stat acasa ….. cel mai probabil din comoditate …. dar stai linistit ca va avea de umblat mai devreme sau mai tarziu prin spitalele din cluj su bucuresti cand nimeni nu mai poate da sanatatea inapoi ……. asta se mai numeste prostia romaneasca…….. fost sebesannnnn…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement