Flavia Groșan, medicul pneumolog, antivaccinistă și care a susținut că în spitalele din România, în timpul pandemiei de COVID-19, pacienții erau uciși de medici, a decedat. 

Anul acesta, în luna august, a scris pe Facebook că persoanele nevaccinate împotriva Covid s-ar putea îmbolnăvi dacă au relații intime cu persoane vaccinate. 

Acesta era grav bolnavă, iar în ultima lună a fost internată la terapie intensivă. Groșan, medicul din Oradea a decedat miercuri, 19 noiembrie, în jurul orei 11.24, au precizat surse citate de bihoreanul.ro.

Publicitate

Potrivit reporterilor ziarului, medicul era în comă de gradul patru, iar în dimineața zilei de miercuri a intrat în stop cardio respirator. Deși colegii săi au încercat să o resusciteze, femeia nu a mai răspuns manevrelor, fiind declarat decesul.

Cu o săptămână înainte de internare, medicul avusese o postare că nu se simte bine. Vineri, 10 octombrie, Flavia Groșan arăta pe contul de Facebook PneumoMed (cabinetul unde activa ca pneumolog) că suferea de „tuse epuizantă” și că avea o „durere atroce la întreg plămân”, iar pe 12 octombrie a scris că "Încă sunt departe de recuperarea pneumoniei de care vă povesteam zilele trecute".

Publicitate

Surse medicale afirmau, la vremea respectivă, că doctorița a preferat să nu ajungă la spital, ci să se trateze acasă timp de aproape o săptămână, deși simptomele pe care le descria, inclusiv pe rețelele de socializare, erau extrem de grave.

Publicitate

sursă foto: bihoreanul.ro.