Alba24 și Bianca Iuga, în căutarea oamenilor speciali: 12 săptămâni, 12 invitați și 12 răspunsuri despre ce e important în viață

România dă semne că se schimbă și că poate merge spre normalitate, iar modelele noastre sunt de cele  mai multe ori lângă noi. Împreună cu Bianca Iuga, Alba24 a plecat în căutare de modele, de români care îi inspiră și pe cei din jurul lor, de oameni care au ceva de spus, deși nu au căutat niciodată expunerea publică.

12 invitați în 12 săptămâni și 12 răspunsuri date în cele mai diferite moduri despre ce e important în viață, despre oameni și lucruri care inspiră.

Sunt oameni cum putem găsi fiecare în jur, dacă ne uităm cu atenție, dacă alegem să vedem binele și frumosul, partea plină a paharului.

I-am găsit la Humulești și la Cluj, la Constanța și la Rm. Vâlcea, la București și în Statele Unite. În următoarele săptămâni vom vorbi cu elevi, studenți și profesori despre modele, despre repere, despre mentori. Până atunci, o selecție de gânduri din ce au spus primii 12 invitați.

Și, dacă ați întâlnit oameni care sunt, cum zice Mugur Pop, picături de ploaie în marele val al transformării, dați-ne de veste, să îi spunem povestea.

Mugur Pop:

”Orice ar fi, să mergi până la capăt!”. Un sfat prețios venit într-un moment de cumpănă. Neprețuit. E plin de frustrări în jurul nostru, plin de lașitate, răutate, invidie, nedreptate, autoritate injustă, tâlhărie legiferată, nu e greu să vrei să lași baltă totul și să fugi pe păduri. Dar, dacă am face toți asta, cine ar mai rămâne să facă lucruri bune pe lume?

Atunci trebuie să înveți ce înseamnă să nu te lași, orice ar fi. Să mergi până la capăt. Să nu lași lucrurile să fie îndreptate împotriva oamenilor, să le faci să fie în folosul lor.

Atât cât poți, unde poți, de câte ori poți. Să faci bine tot ce faci și să nu accepți compromisuri. Să nu trădezi idealurile care te-au adus până aici, pentru o pungă cu galbeni.

Când tot mai mulți vor face asta, când majoritatea va face asta, vom avea lumea pe care o visăm. Asta e ”rain drops”. Fiecare e o picătură de ploaie în marele val al transformării.

Ana Dragu:

Admir oamenii pentru anumite calități. Admir inteligența, bunătatea organică. Ființele cu un organ al prieteniei bine dezvoltat. Oamenii capabili să iubească. Admir oamenii liberi. Iar libertatea esențială implică atenția, conștientizarea, disciplina și disponibilitatea de a te îngriji cu adevărat de alte persoane și de a te sacrifica mereu, în nenumărate moduri lipsite de eroism ori atracție în fiecare zi.

Ionela Lungu

Când am citit-o (n.r. Parisul personal, al lui George Banu), am realizat că se suprapune (culmea!) peste gândurile mele adânci. Acelea că poți vedea în orice oraș, fie el Parisul, ceva ce numai tu poți capta. Parisul e mare, e superb, e fenomenal, e etcetera. Dar poate fi văzut din interiorul nostru, al fiecăruia, diferit de ochiul general, în masă. Din acest motiv – și vă rog să zâmbiți dacă doriți – am scos un album „Humuleștiul personal”. Parisul nu e neapărat departe de Humulești. Pentru că oricine aude Humulești se gândește la Creangă. Dar mai există un Humulești cu ulițe, cu oameni, cu case vechi și garduri din lemn. Și pe toate acestea vreau să le arăt așa cum le văd eu. Un Humulești personal.

(…) „Dănilă Prepeleac”. E un personaj perfect. Inițial e un prost, care face tot felul de schimburi păguboase, pleacă de acasă cu o pereche de boi, nici aceia ai lui, ci ai lui frati-su, și se întoarce cu o pungă goală. Aici se deșteaptă. Ia aminte la ce a pățit și face cumva să nu repete greșelile, asta fiind genialitatea lui Creangă. Face din orice poveste o morală, cu învățăminte. De aceea și recomand oricui să citească în fiecare seară câte o poveste. Durează 3 – 5 minute. Dar ai la ce te gândi după aceea.

Gabriela Solomon

Lista (..) are o mulțime de oameni muncitori și reali, usor de transformat în modele de urmat. Cu amendamentul că nu putem „copia” o rețetă si că oricât ne-am strădui să urmăm pe cineva, n-o sa fim la fel. Așa că aș zice că e multă nevoie să ne uităm în interiorul nostru, să conștientizăm unde și cum vrem să contribuim și apoi să ne găsim drumul. Mai sinuos, mai predispus la alunecări, greșeli și căzături, dar al nostru. 

Alina Kasprovschi

E plină lumea de oameni de la care avem ce învăța, chiar dacă nu sunt modele pe care să le copiem întru totul sau vedete de televiziune. De asta, îmi plac proiectele ca Humans of New York, pentru că poți să devii mai bun doar citind povestea unui copil de șapte ani sau a unei persoane fără adăpost. De asta, de doi ani, Fundația Comunitară București și-a clarificat misiunea – susținem cu resurse și recunoaștere oamenii cu inițiativă din București. Pentru că oamenii ăștia, de care poate ați auzit la televizor, poate sunt complet necunoscuți, sunt cei care își suflecă mânecile și fac colțul lor de oraș mai prietenos și mai respirabil.

Andreea Giurgea

Orice om care, acolo unde se află, se străduiește să facă binele și să nu se lase înfrânt de rău. Și nu sunt puțini, sunt mulți și neștiuți. Aceștia ar trebui să ne fie modelele. Nu putem avea în realitate săbii fermecate sau puteri magice, dar aproape toți avem două mâini și o inimă de care putem asculta. Unde se întâlnesc mai mulți astfel de oameni se formează o bulă de Rai. Dacă am fi cu toții așa, lumea ar deveni bună.

Corina Șerban

Trăiesc într-o poveste de doi ani de zile, de când sunt implicată într-un proiect cu și despre cărți, dar mai mult cu și despre eroii locali. Se numește EduCaB proiectul acesta și este despre biblioteci și bibliotecari.

O mână de oameni, voluntari toți, din diverse domenii de activitate, care suntem uniți de un scop comun, să ajutăm bibliotecile publice să devină adevărate hub-uri culturale și educative pentru comunități. (…)

În spatele ușilor bibliotecilor se desfășoară o întreagă lume, copiii citesc împreună cu autorii cărților despre femeile care au influențat societatea românească (vezi Caravana Nesupusele la biblioteca din Pietrari, Vâlcea), sau învață de la bibliotecari cum functioneaza spațiul (vezi Ora Să știm la biblioteca din Albești, Mureș) sau urmăresc cu entuziasm piese de teatru (vezi piesa Doctor fără voie, jucată de Cultura-n Șură, la Titești, Vâlcea).

Toate astea se întâmplă pentru că bibliotecarii sunt eroii locali care vor sa crească capacitatea educativă a bibliotecilor lor, dincolo de orgolii personale, piedici instituționale sau răutăți locale.

Adina China Birta

(…) foarte mult mă emoționează cărțile Svetlanei Alexeevici. Care nici măcar nu spune nimic, doar pune oglinda, ea e doar un transmițător, de fapt. Și mi se pare foarte important ce face, pentru că eu cred că mare parte din degradarea asta a societății de acum vine din faptul că generațiile noastre au trăit doar un wellbeing, au uitat războiul, consumăm doar entertainement și nu ne mai folosim gândirea critică pentru că nu mai știm ce e aia pericolul. Și memoria asta, a ceea ce a fost, trebuie să rămână.

Sfatul cred că ar fi: Să nu uităm de noi! Uite un lucru pe care cred că trebuie să îl învățăm pentru copiii noștri Pentru că mesajul care ni s-a dat nouă a fost: ieși în lume și fă lucruri extraordinare! Iar eu cred că mesajul pe care noi trebuie să îl dăm copiilor noștri este: ieși în lume și fii fericit! Fă lucruri bune, frumoase, fii fericit!

Corina Nechita

Modelul care revine la mine constant și consistent, care mi-a marcat copilăria și care e o prezență pe cât de discretă pe atât de vie în viața mea de acum este bunica mea, Sofia sau mama Fica cum îi spuneam noi. Sofia, adică Înțelepciune zice numele ăsta. (…) Mama Fica era un amestec de forță și blândețe. Generoasă cu toți. Și cu cei care aveau mai puțin, și cu cei care aveau mai mult decât ea. Pentru că bunătatea și credința ei în Dumnezeu erau nemărginite și infinite.

Îmi spunea: „Orice om îți calcă pragul să nu plece de la tine cu mâna goală. Și, dacă vine să îți ceară ceva, să îi dai, chiar dacă nu îți prisosește. Pe om să-l ajuti atunci când are el nevoie, nu când vrei tu. Că să nu crezi că i-i ușor să ceară. Ș-apăi când cineva îți dă ceva, ia și mulțumește și așe să te bucuri ca și când ți-ar fi dat nu știu ce. Chiar dacă nu îți trebuie sau ai. Că bucuria pe care i-o faci la om îi mai mare ca darul pe care ți-l dă ție.”

Carmen Mușat Coman

O să mor cu toate învățăturile profesoarei de limba franceză, doamna Sima, care s-a zbătut alături de mama ca eu să urmez o facultate și a făcut meditații gratuite cu mine, doar pentru a-i demonstra tatălui că și fetele pot avea o carieră, nu numai băieții. De la dânsa probabil că mi s-a transmis un fel de voluntariat într-ale cărții.

O să mor cu toată dragostea lui Didi – Amita Bhose – , care a trăit aici în vremea comunismului și s-a spălat cu apă rece, și a înghețat de frig, cu mănuși în mână, ca și noi, prin marea clădire a Universității.

Cu toată dragostea ei pentru opera lui Eminescu, pe care mi-a transmis-o mie. Mă scarpin, mă frec cu peria de sârmă uneori, nu am cum să o înlătur. Uneori îmi vine să arunc toate cărțile pe geam și să mă duc în lume, dar când văd câteva cărți puse într-o cutie, pe jos, mă aplec și le scutur de praf, căci mă doare sufletul de câtă muncă e într-o carte ce se vinde cu un leu.

Octavian Gabor

Aş spune că fiecare dintre noi este însărcinat cu el sau ea însăşi. Este o însărcinare cu Frumosul, dar un frumos personal, care se manifestă în fiecare dintre noi. Unii sunt sportivi, alţii sunt intelectuali, alţii făuritori de obiecte. A-i da naştere acestui Frumos, însă, cere muncă şi răbdare. Poate, mai presus de toate, cere iubire.

Iar atunci când noi suntem prea tineri să ne cunoaştem sarcina sau prea tineri să fim capabili să iubim în muncă şi răbdare, e bine să fim binecuvântaţi cu un antrenor personal.

Ceea ce înseamnă că, indiferent unde suntem în viaţă, suntem responsabili pentru ceea ce ne înconjoară: suntem ori pe cale de a naştere, ori potenţiale moaşe pentru născătorii de frumos din jurul nostru. Sunt atâtea modele în jurul nostru care aşteaptă să se nasca. Să le dam naştere sau să îi ajutăm pe cei însărcinaţi cu ele să işi aducă sarcina la bun sfârşit.

Mădălina Bălășescu

Omul nou capitalist, standardizat după logica consumului și a perfecțiunii individuale mi se pare la fel de periculos ca omul nou vechi, socialist, standardizat după logica comunității și a egalitarismului social. Între cele două extreme și abstracțiuni care sunt bazate pe nivelarea & ecranarea creierelor, crearea de comportamente programate și aplatizarea instinctelor, suntem noi, oamenii normali, care își ascultă instinctele, își ascultă gândirea critică și își îmbogățesc sufletele cu ce poate fiecare și știu fără să simtă nevoia să fie dați la TV că omul sfințește locul și că, dacă vrei să vezi schimbarea în lume, poți să începi cu tine chiar acum.