Eveniment
Atenţie la căpuşe! Boala Lyme afectează din ce în ce mai multe persoane şi în Alba. Vezi cum se manifestă şi cum se tratează

Boala Lyme este o boală infecţioasă, produsă de bacteria Borellia Burgdorferi, transmisă omului prin muşcătura de căpuşă. Nu toate căpuşele sunt purtătoare ale acestei bacterii. Lyme mai este supranumită „Boala cu 1000 de feţe” din pricină că, afectând întreg organismul, simptomele ei mimează pe cele ale altor boli, iar reacţia individuală a organismului este foarte diferită de la om la om.
Infecţia cu boala Lyme este sistematică, se produce în trei etape distincte: în primul stadiu, pielea se înroşeşte local, apoi pe suprafeţe mai mari; în a doua etapă, infecţia se răspândeşte în organism (la câteva zile, până la câteva săptămâni de la înţepătură); cea de a treia etapă aduce complicaţii grave, la câteva luni sau chiar ani de la înţepătură.
Boala Lyme este tratabilă şi se depistează prin analize de sânge. De aceea, este obligatoriu consultul medicului cât mai repede cu putinţă. Cu cât boala este identificată mai repede, cu atât şansele de vindecare sunt mai mari. Altfel, ea poate produce afecţiuni cronice: articulare, cardiace, neurologice sau oftalmologice.

Tratamentul alopat se rezumă la antitermice, tratament local, iar într-un stadiu mai avansat, la antibiotice. Tratamentul naturist trebuie axat mai mult pe stimularea imunităţii, aport de antioxidanţi, vitamine şi enzime, printr-o dietă preponderent crudivoră, sau îmbogăţită cu sucuri de fructe şi legume şi salate verzi, ceaiuri de plante, propolis, înţepături cu venin de albine sau polen.
Citiţi aici ce sunt căpuşele, unde se găsesc şi cum pot fi evitate.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News