Connect with us
Publicitate

ECONOMIE

Autostrada Orăştie – Sibiu rămâne ÎNCHISĂ între Cunţa şi Sălişte, pe tronsonul de 22 de kilometri, până în vara anului viitor

Publicat

autostrada demolata sibiu orastie Datele cele mai recente, actualizate, pe site-ul CNADNR privind situaţia drumurilor arată că Autostrada A1 Orăştie – Sibiu rămâne închisă pe porţiunea de 22 de kilometri între Cunţa (judeţul Alba) şi Sălişte (judeţul Sibiu) până în iunie 2016. Termenul estimat iniţial, în septembrie, la data închiderii acesteia pentru reparaţii era de o lună şi jumătate, însă lucrările de amploare ce au implicat demolarea unei porţiuni de 200 de metri, ce trebuie reconstruită presupun o perioadă mai mare de timp.

În plus, ar mai fi probleme legate de respectarea sau stabilirea unor înţelegeri contractuale între CNADNR şi constructor (Salini Impregilo), care, potrivit celor mai recente precizări de la Compania de Autostrăzi, ar trebui să suporte cheltuielile pentru remedierea problemelor de pe acest tronson. Totodată, să înceapă reconstrucţia porţiunii de autostradă, după stabilizarea terenului.

Citeşte şi Autostrada Orăștie – Sibiu ajunge la DNA. Corpul de control din Ministerul Transporturilor a identificat „nereguli şi suspiciuni de natură penală“ la CNADNR

Vezi şi Autostrada Orăştie – Sibiu: CNADNR a depus PLÂNGERE PENALĂ împotriva constructorului, pentru „greşelile de execuţie”

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a închis din 7 septembrie circulaţia pe Autostrada A1, Orăștie – Sibiu între Nod rutier Sălişte (km 270+020) – Nod rutier Cunţa (km 292+455), traficul rutier fiind deviat de atunci pe DN1.

Precizăm că instituirea acestei restricții este necesară în vederea remedierii degradărilor constatate la km 275+650 al autostrăzii (km 60+600 proiect)”, se arăta în comunicatul CNADNR de la acea dată.

Compania mai preciza că “în conformitate cu prevederile Contractului “Proiectare şi Execuţie Autostrada Orăştie – Sibiu, lot 3, Antreprenorul are responsabilitatea deplină pentru remedierea defectelor apărute, atât în perioada de execuţie a lucrărilor, cât şi în perioada de garanţie (4 ani). Astfel, aceste lucrări de remediere vor fi executate pe riscul şi cheltuiala Antreprenorului.

Menționăm că, atât experţii tehnici din partea Antreprenorului, cât şi cei din partea Beneficiarului, au concluzionat faptul că apariţia şi evoluţia defectului (crăpătura) de la km 275+650 nu s-a cauzat unui fenomen de alunecare a terenului, ci unei tasări structurale pricinuită de execuţia necorespunzatoare a lucrărilor la corpul autostrăzii, în perioada 2012 – 2013”.

Reamintim că lotul 3 al Autostrăzii Orăştie – Sibiu, între Cunţa (judeţul Alba) şi Sibiu a fost inaugurat în 14 noiembrie 2014, fără recepţia lucrărilor. La doar o săptămână, au apărut primele fisuri în carosabil. Atunci, CNADNR preciza că era vorba despre „fisuri superficiale”, care vor fi remediate pe banii constructorului. Acum, la nici un an de la inaugurarea „forţată” a celor 22 de kilometri de autostradă, traficul se închide total pe acest tronson, pentru remedierea lucrărilor. Reamintim că la evenimentul de deschidere a segmentului de autostradă, anul trecut, a participat şi premierul Victor Ponta, care „a dat o tură” cu autocarul.

Citeşte şi FOTO – VIDEO: S-a DESCHIS circulaţia pe AUTOSTRADĂ între Cunţa şi Sălişte, vineri, de la ora 15.30. Ponta a testat asfaltul cu autocarul

Citeşte şi FOTO-VIDEO| AUTOSTRADA Orăștie-Sibiu: INAUGURARE FORȚATĂ pentru tronsonul Cunța -Săliște înainte de turul doi al prezidențialelor

La momentul respectiv, la kilometrul 60, pe tronsonul Cunţa (judeţul Alba) – Sălişte (judeţul Sibiu), constructorii trebuiau să repare o crăpătură de aproximativ 10 metri lungime şi un centimetru lăţime.

Loturile 1, 2 şi 4 din Autostrada Sibiu-Orăştie au fost deschise traficului în decembrie 2013, lotul 3, de la Sălişte la Cunţa, rămânând însă în şantier din cauza alunecărilor de teren din zonă. Loturile 1, 2 şi 4 ale acestei autostrăzi, cu o lungime totală de 60,5 kilometri, au fost realizate în urma unei investiţii totale de 1,46 miliarde delei (326,5 milioane de euro), fără TVA.

Lotul 3, construit de italienii de la Impregilo, are o lungime de 22 de kilometri, dintre care şase au fost afectaţi de alunecări de teren, în zona Aciliu. Contractul pentru acest tronson a fost semnat în mai 2011, având o valoare de 182,9 milioane de euro.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax