Educație
BACALAUREAT 2022: Astăzi, proba scrisă la ROMÂNĂ. Ce trebuie să știe candidații despre subiecte și examen
Bacalaureat 2022: Probele scrise în cadrul sesiunii iunie-iulie 2022 a examenului național de bacalaureat încep luni, 20 iunie, cu examenul la Limba şi literatura română.
Vezi Bacalaureat 2022: BAREM și SUBIECTE la proba scrisă de ROMÂNĂ, publicate de minister. Variantele de notare
Marți, 21 iunie, este programată proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie) iar miercuri, 22 iunie, va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba si literatura maternă se va desfășura joi, 23 iunie.
Vezi și BACALAUREAT 2022: Modele de subiecte, teste de antrenament și bareme din ultimii ani. Matematică, Română, Istorie, Fizică, Anatomie și celelalte discipline
SUBIECTE ROMÂNĂ – proba scrisă Bacalaureat 2022
Subiect Română real tehnologic Bacalaureat 2022:
Textul suport a fost din Nicolae Iorga – „Doamna Elena Cuza”. Candidații au avut în prima parte cinci cerințe (6 puncte fiecare).
Citește și Bacalaureat 2022: SUBIECTE la Geografie, Chimie, Fizică, Anatomie, Biologie, Informatică
La subiectul I.B., au avut de scris un text de minimum 150 cuvinte (20 de puncte), în care să argumenteze „dacă întâlnirea cu o personalitate (istorică, socială, culturală etc.) produce sau nu emoție, raportându-se atât la informațiile din fragmentul extras din textul Doamna Elena Cuza de Nicolae Iorga, cât și la experiența personală sau culturală.
Vezi și BACALAUREAT 2022: Subiectele la Matematică – proba obligatorie a profilului. Cerințele pentru absolvenții de liceu
Subiectul al II-lea (10 puncte) – argumentare a perspectivei narative într-un text de Cezar Petrescu – Întunecare.
Subiectul al III-lea (30 de puncte) – eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularitățile unei comedii studiate.
Subiect Română umanist-pedagogic Bacalaureat 2022:
Bacalaureat 2022: reguli și acces la proba scrisă
Probele încep la ora 9.00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8.30, a anunțat Ministerul Educației.
Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor, sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.
Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu cel mult două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către comisiile județene, în baza prevederilor Procedurii nr. 25.464/11.02.2022 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.
Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, vor utiliza numai creion negru.
Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.
Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.
Candidații care doresc să corecteze o greșeală taie fiecare rând din pasajul greșit cu o linie orizontală. În cazul în care unii candidați, din diferite motive, doresc să-și transcrie lucrarea, fără să depășească timpul stabilit, primesc alte coli tipizate.
Acest lucru este consemnat de către asistenți în procesul-verbal de predare-primire a lucrărilor scrise. Colile folosite inițtial se anulează pe loc de către asistenți, menționându-se pe ele „Anulat”, se semnează de catre asistenți și se păstrează în conditiile stabilite pentru lucrările scrise.
Candidații care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim pot părăsi sala de examen fără a primi subiectele. Candidații primesc subiectele numai dacă părăsesc sala după expirarea timpului maxim destinat desfășurării probelor scrise.
După ce își încheie lucrările, candidații numerotează foile, sub îndrumarea asistenților, numai cu cifre arabe, în partea de jos a paginii, în colțul din dreapta, indicând pagina curentă și numărul total de pagini; de exemplu sub forma 3/5, pentru pagina a treia, dacă elevul a scris în total cinci pagini. Se vor numerota toate paginile pe care elevul a scris, inclusiv acelea pe care sunt scrise doar câteva rânduri, partea nescrisă fiind barată de către asistenți. Dupa încheierea numerotării, candidații predau asistenților lucrările și semnează pentru confirmarea predării lucrării și a numărului de pagini.
La expirarea celor trei ore acordate, candidații predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depășirea timpului stabilit. Trei candidați rămân în sală până la predarea ultimei lucrări.
CALENDAR actualizat BACALAUREAT 2022 – sesiunea iunie-iulie
- 23 – 27 mai 2022 Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
- 27 mai 2022 Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 6 – 8 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
- 8 – 9 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
- 8 – 10 iunie 2022 Evaluarea competențelor digitale — proba D
- 13 – 16 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C, astfel:
- 14 iunie – proba orală de limba engleză
- 16 iunie – proba orală de limba engleză, franceză, spaniolă, germană, italiată, ebraică japoneză, rusă, portugheză, chineză, turcă
- 15 iunie – proba de înțelegere text audiat, urmată de proba scrisă
- 20 iunie 2022 Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
- 21 iunie 2022 Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
- 22 iunie 2022 Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
- 23 iunie 2022 Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
- 27 iunie 2022 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
- 28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor
- 1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale
Vezi și BACALAUREAT 2022: Modele de subiecte la ROMÂNĂ, proba scrisă. Teste de antrenament pentru examenul BAC
Bacalaureat 2022: obiecte interzise
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc.), precum și a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).
De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc.
În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.
Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.
Bacalaureat 2022: subiecte la proba scrisă
Pentru proba scrisă la Română, elevii trebuie să studieze în mod aprofundat cel puţin numărul minim de texte prevăzute în programa şcolară, aparţinând autorilor canonici sau prozei narative, poeziei sau dramaturgiei româneşti despre care să poată redacta un eseu structurat, un eseu liber sau un eseu argumentativ, în care să aplice conceptele de istorie şi teorie literară (perioade, curente literare/culturale, elemente de analiză tematică, structurală şi stilistică).
Subiectul I (50 de puncte)
- pornește de la un text la prima vedere, cu 5 întrebări legate de înțelegerea textului dat (partea A: 6 puncte, 5 întrebări, total 30 de puncte)
- un text argumentativ în care se valorifică anumite idei prezente în text (partea B: 20 de puncte, minimum 150 de cuvinte); este necesar să fie respectată structura; textul argumentativ conține o introducere legată de tema dată, opinia candidatului cu privire la ipoteză, două paragrafe dezvoltate, structurate în acest mod: enunțarea argumentului, dezvoltarea argumentului, exemplul ce susține argumentul, cu valorificarea amplă a textului prezent la subiectul I sau un alt exemplu; referirea la textul dat la subiectul I este punctată; este necesară referirea la experiența personală a candidatului sau la experiența sa culturală (opinia nu se confundă cu experiența personal); concluzia însumează ideile exprimate, fără a copia sau repeta cele expuse anterior, în textul argumentativ
Subiectul al doilea (10 puncte) impune comentarea unui text la prima vedere, în minimum 50 de cuinte (text epic, liric sau dramatic).
Subiectul al treilea (30 de puncte) are în vedere operele literare studiate și solicită candidatul să prezinte trăsăturile textului literar respectiv/ caracterizarea personajului sau relațiile dintre personaje (acestea două din urmă, pentru text narativ sau dramatic). Eseul pentru acest ultim subiect trebuie să conțină minimum 400 de cuvinte și să trateze subiectul dat, astfel că 18 puncte sunt alocate pentru conținut și 12 pentru redactare, dacă este respectată cerința legată de limita inferioară de cuvinte.
“Subiectul I A s-ar putea redacta în 30 de minute, subiectul I B (textul argumentativ) în 40 de minute, subiectul al doilea – 20 de minute. Fiecare cerință trebuie schițată eventual pe ciornă, trecută pe foaia de examen și verificată. Astfel, pentru subiectul al treilea ar putea fi alocat un interval de timp de aproximativ o oră si jumătate”, a spus un profesor, pentru edupedu.ro
Ministerul Educației publică la ora 15.00 subiectele și baremele la Română.
Bacalaureat 2022: centre de examen în Alba și în țară
În țară sunt organizate în 475 de centre, 7 dintre acestea în Alba.
La proba de Română sunt așteptați să participe 117.219 candidați (toate promoțiile), din care 2.289 din Alba. Există candidați din promoțiile anterioare care susțin doar una sau două probe, celelalte fiind promovate și recunoscute în sesiunile precedente.
Centre de examen din Alba
- Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia – 250 candidați înscriși
- Colegiul Național „Horea, Cloșca Și Crișan” Alba Iulia – 319 candidați înscriși
- Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia – 301 candidați înscriși
- Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș – 466 candidați înscriși
- Colegiul Național „Bethlen Gabor” Aiud – 358 candidați înscriși
- Colegiul Național „Inochenție Micu Clain” Blaj – 210 candidați înscriși
- Colegiul Național „Avram Iancu” Câmpeni – 385 candidați înscriși
Bacalaureat 2022 – afișarea rezultatelor și contestații
Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.
În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Afișarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie.
Afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să parcurgă, cumulat, următoarele etape/condiții:
- recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- media notelor obținute la probele scrise trebuie să fie 6 (cel puțin).
Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise. Numărul poate fi apelat gratuit în perioada 20 – 23 iunie, între orele 8.00 – 16.00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News