Connect with us

Educație

Bacalaureat 2026. Probele scrise, între 29 iunie și 3 iulie. CALENDAR oficial al examenului și al sesiunii de simulare

sala clasa liceu examen

Publicat

Bacalaureat 2026: Calendarul definitiv al examenului, stabilit de Ministerul Educației, a fost publicat în Monitorul Oficial.

Probele de evaluare a competențelor ligvistice și digitale vor fi organizate înaintea celor scrise, la interval de 12 zile.

Probele scrise încep în 29 iunie, iar rezultatele inițiale se afișează pe 7 iulie 2026, potrivit edupedu.ro.

Candidații vor putea cere să-și vadă lucrările, imediat după afișarea rezultatelor și înainte să depună contestații.

Absolvenții de liceu se înscriu la examen în perioada 2-4 iunie 2026. Cursurile se încheie, pentru aceștia, în 4 iunie 2026.

Bacalaureat 2026. Calendarul examenului– Sesiunea iunie-iulie 2026

2-4 iunie 2026: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen

4 iunie 2026: Încheierea cursurilor pentru elevii claselor a XII-a/a XIII-a

8-10 iunie 2026: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

10-11 iunie 2026: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

11-12 iunie 2026: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C

15-17 iunie 2026: Evaluarea competențelor digitale — proba D

29 iunie 2026: Limba și literatura română — proba E.a) — probă scrisă

30 iunie 2026: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — probă scrisă

2 iulie 2026: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — probă scrisă

3 iulie 2026: Limba și literatura maternă — proba E.b) — probă scrisă

7 iulie 2026: Afișarea rezultatelor inițiale la probele scrise (până la ora 12:00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14:00–18:00)

8-9 iulie 2026: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor

9-10 iulie 2026: Soluționarea contestațiilor

13 iulie 2026: Afișarea rezultatelor finale

Calendar SIMULARE BACALAUREAT 2026

Înaintea sesiunii propriu-zise a examenului, liceenii vor participa la simularea acestuia. Testările vor fi în luna martie 2026.

  • 23 martie 2026: Proba E.a) — probă scrisă — limba și literatura română
  • 24 martie 2026: Proba E.c) — probă scrisă — proba obligatorie a profilului
  • 25 martie 2026: Proba E.d) — probă scrisă — proba la alegere a profilului și specializării
  • 26 martie 2026: Proba E.b) — probă scrisă — limba și literatura maternă
  • 3 aprilie 2026: Comunicarea rezultatelor

Vezi și Calendar Evaluare Națională 2026 și Calendar an școlar 2025-2026

Calendar Bacalaureat 2026 – sesiunea a doua (iulie-august 2026)

  • 4-21 iulie 2026: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 3-4 august 2026: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
  • 4-5 august 2026: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
  • 5-6 august 2026: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
  • 6-7 august 2026: Evaluarea competențelor digitale — proba D
  • 10 august 2026: Limba și literatura română — proba E.a) — probă scrisă
  • 11 august 2026: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — probă scrisă
  • 12 august 2026: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — probă scrisă
  • 13 august 2026: Limba și literatura maternă — proba E.b) — probă scrisă
  • 18 august 2026: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14:00-18:00)
  • 19-20 august 2026: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 20-21 august 2026: Soluționarea contestațiilor
  • 24 august 2026: Afișarea rezultatelor finale

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.