Connect with us
Advertisement

Actualitate

Bani pentru foştii deţinuţi: Ministrul Justiției vrea să ofere sume „rezonabile” pentru cei închiși în condiții precare

tudore toader 4

Publicat

Deţinuţii care au fost închişi în celule aglomerate şi insalubre ar putea primi şi bani de la stat, cu condiţia să fi dat statul în judecată la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului şi să fi stat la penitenciar înainte să intre în vigoare scăderea pedepselor pentru condiţii improprii de detenţie. Ministrul de Justiţie nu a stabilit încă şi valoarea despăgubirii.

Anunţul ministrului de Justiţie vine la o lună după ce alt proiect prevedea 5 lei despăgubiri pentru fiecare zi de detenţie în condiţii sub standarde europene pentru toţi condamnaţii încarceraţi între 2012 şi 2017. Acum, numărul beneficiarilor a fost restrâns.

„Nu poţi să-i dai cuiva care în termenul legal nu s-a plâns, au trecut cele şase luni şi nu s-au plâns, nu ai temei să îi despăgubeşt”, a declarat ministrul Justiției, Tudorel Toader. 

Valoarea despăgubirilor va fi stabilită clar după o discuţie cu reprezentanţii Curţii Europene care supraveghează România de doi ani, de când au somat autorităţile să ia măsuri pentru a îmbunătăţi condiţiile din închisori.

„Există o regulă generală care spune că orice act normativ care se adoptă trebuie să prevadă şi impactul financiar. Deci va trebui să vedem câţi deţinuţi au stat în condiţii necorepunzătoare, care este impactul finanicar, va trebui să stabilim o sumă care să fie considerată de către CEDO un remediu efectiv, va trebui să ne raportăm la ce au stabilit şi alte state care au avut problemă similară şi am vorbit despre Italia care a dat 8 euro pe zi, Ungaria care a dat 5 euro pe zi. Nu înseamnă că vom merge automat pe modelul Italiei sau modelul Ungariei, dar trebuie o sumă rezonabilă care să constituie un remediu, repet, efectiv. Dacă suma va fi mare, ne putem gândi şi la o eşalonare de plată a acesteia”, a explicat Tudorel Toader. 

Oficialii de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor spun că era de aşteptat ca statul să îşi deschidă buzunarele pentru condamnaţi.

„Sistemul penitenciar a fost subfinanţat. În afară de patru penitenciare construite la începutul anilor 90 şi finalizate în 97-98, foarte multe nu s-au făcut”,  a precizat directorul ANP, Marian Dobrică.

Bilanţul Penitenciarelor arată că anul trecut statul a plătit sume record în procesele pierdute la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului: Peste 3 milioane de euro, cu un milion peste valoarea din 2017.

Numărul cererilor soluţionate s-a apropiat de o mie, de trei ori mai multe faţă de 2017, iar când a intrat în vigoare recursul compensatoriu, pe rolul CEDO erau 8000 de petiţii în aşteptare, care ar putea fi aprobate pentru despăgubiri, pe baza legii promise de ministrul Justiţiei.

sursa: digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Nutecred

    vineri, 15.03.2019 at 09:11

    Muriti de grija detinutilor…dar copiii ? batranii ? oamenii cu nevoi speciale? …autostrazi? infrastructura ?
    Gunoaie umane ce sunteti !!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement