Actualitate
Băsescu, despre amnistierea pensionarilor şi a mămicilor. “Sunt de acord, dacă este greşeala statului şi nu este fraudă”
Preşedintele Traian Băsescu este de acord cu amnistierea pensionarilor şi mămicilor cărora statul le-a greşit idemnizaţia şi acum trebuie să dea banii înapoi. Reamintim că mamele vor putea obţine, pe lângă indemnizaţia de creştere a copilului, venituri de până la 1.500 de lei anual, muncind de acasă, iar peste 12.000 de femei care au făcut acest lucru şi ar trebui să restituie indemnizaţia vor fi aministiate fiscal.
”Dacă discutăm de cei care prin fraudă şi-au obţinut categorii de pensionare, nu avem ce pune în discuţie. Pe de altă parte, înţeleg că a făcut Curtea de Conturi controale şi a găsit mămici cărora, acum cinci ani, li s-a calculat o indemnizaţie greşită şi acum li se cere să li se dea înapoi. Mă, frate, după cinci ani, ce să facă? Mai ales că o fi primit-o un an, doi, cât a stat acasă. Păi, s-a adunat o sumă uriaşă şi atunci vin să spun: scutesc de obligaţiile, tai datoriile, la Calea Ferată, unde este prost management, în schimb, la nişte oameni care nu au nicio vină, omul ăla nu a ştiut, aşa i-a trimis funcţionarul indemnizaţia mămicii. Dacă nu vizează pe cei care au fraudat sistemul de pensii, dacă va viza greşelile funcţionarilor, este greşeala statului, sunt de acord cu amnistia”, a afirmat Băsescu.
El a adăugat că, dacă este greşeala statului, acesta trebuie să şi le asume. ”Este ilogic să scutesc Compania Huilei de miliarde de lei datorii la stat, dar mă răcorăsc pe o mămică care, până la urmă, a crescut un copil, sau doi. Mi se pare că atunci când e din eroare a statului, statul trebuie să suporte proasta gestionare”, a mai spus Băsescu.
Mamele vor putea obţine, pe lângă indemnizaţia de creştere a copilului, venituri de până la 1.500 de lei anual, muncind de acasă, iar peste 12.000 de femei care au făcut acest lucru şi ar trebui să restituie indemnizaţia vor fi aministiate fiscal, a anunţat ministrul Muncii, Rovana Plumb.
Ministrul Muncii a declarat că, în urma unei decizii a Curţii de Conturi de verificare a dosarelor pentru acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului, s-a stabilit că 12.460 de mame, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2014, au încasat venituri suplimentare, pe lângă indemnizaţia de creştere a copilului. Astfel, Curtea de Conturi a stabilit că mamele respective trebuie să returneze indemnizaţiile încasate, respectiv 15 milioane de lei pentru care s-a constituit debit.
Cele 12.460 de persoane care ar trebui să returneze indemnizaţiile vor fi amnistiate fiscal, potrivit unei propuneri de act normativ, iniţiată de Ministerul Muncii, ce va fi supusă aprobării în şedinţa de Guvern din 20 august.
Plumb a mai spus că această măsură nu afectează bugetul de stat aprobat pentru 2014.
De asemenea, peste 21.000 de pensionari care figurează cu debite vor fi scutiţi de plata acestora, rezultă din nota de fundamentare ce însoţeşte proiectul de Lege privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, potrivit căreia în alte 9.593 de cazuri s-a stabilit că este culpa beneficiarilor.
Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică proiectul de Lege privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, fiind stabilite debite pentru 31.118 pensionari.
„În prezent, din datele prezentate de Casa Naţională de Pensii Publice, reiese că au fost stabilite debite în sarcina unui număr de 31.118 pensionari din care, pentru 9.593 pensionari, debitele au avut drept cauză culpa pensionarilor. În prezent, din datele prezentate de casele de pensii sectoriale, reiese că au fost stabilite debite în sarcina unui număr de 230 pensionari. Ţinând cont de faptul că pentru pensionarii proveniţi din anumite categorii socio-profesionale (militari, agricultori şi personalul auxiliar de pe lângă instanţele judecătoreşti) există reglementări privind scutirea de la plata unor debite, proiectul de lege are în vedere reglementarea unitară, cu privire la scutirea de la plată a debitelor generate de interpretări neunitare ale legislaţiei din domeniul asigurărilor sociale, pentru toate categoriile de pensionari”, se arată în nota de fundamentare.
Proiectul de act normativ prevede că pensionarii aflaţi în evidenţa sistemului unitar de pensii publice vor fi scutiţi de la plata debitelor constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina acestora, reprezentând sume încasate necuvenit, ca urmare a unor interpretări neunitare ale prevederilor legislaţiei din domeniul asigurărilor sociale şi pensiilor.
„Sumele provenite din debitele deja recuperate până la data intrării în vigoare a prezentului act normativ, nu se restituie. Contribuţia de asigurări de sănătate sau, după caz, impozitul, aferente debitelor scutite la plată, nu se recuperează”, se arată în proiectul de lege.
Documentul mai stabileşte că debitele ce au drept cauză culpa debitorului materializată în folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei sau nerespectarea condiţiilor privind cumulul pensiei cu venituri salariale sau asimilate salariului, nu vor face obiectul scutirii la plată.
Scutirea de la plată a debitelor se va face indiferent de categoria de pensie de care beneficiază sau a beneficiat pensionarul, la momentul constatării existenţei debitelor.
La data intrării în vigoare a legii, Legea nr. 120/2014 pentru scutirea de la plată a unor debite ale persoanelor provenite din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor către bugetul de stat şi art.XXII din Legea nr. 2/2013 privind unele ăsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, se abrogă.
În 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice va emite norme metodologice de aplicare, care se vor aproba prin ordin al ministrului.
Proiectul de lege privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii va fi în dezbatere publică până în 15 septembrie.
Premierul Ponta a anunţat, la 31 iulie, că Guvernul va aproba un proiect de lege pentru amnistia pensionarilor care trebuie să returneze statului o parte din banii încasaţi anterior, el cerând ministrului Muncii să elaboreze un astfel de act pentru a nu se mai ajunge în situaţia în care aceştia să se sinucidă şi spunând că aceşti pensionari „probabil au greşit”, dar nu au făcut-o „pentru a se îmbogăţi”.
Legea privind amnistia va fi aplicată pentru acele persoane care au beneficiat de diverse forme de sprijin, pensii sau indemnizaţii pentru mame şi sunt obligate acum, din cauza unor erori administrative, să restituie bani, a declarat premierul Ponta, precizând că este o amnistie fiscală, nu penală.
În ultima perioadă au fost relatate cazuri de pensionari care s-au sinucis de teamă că vor fi obligaţi să dea înapoi banii pe care îi primiseră ilegal timp de câţiva ani.
sursa: mediafax
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News