Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Bianca Iuga și Alba24, în căutarea modelelor. Ionela Lungu: ”Parisul nu e neapărat departe de Humulești”


Publicat

Împreună cu Bianca Iuga, Alba24 a plecat în căutare de modele, de români care îi inspiră și pe cei din jurul lor, de oameni care au ceva de spus, deși nu au căutat niciodată expunerea publică. Cu optimism, îi căutăm pe oamenii valoroși în toată țara, ba chiar și în Diaspora.

Astăzi, prin implicarea Biancăi, Alba24 o găzduiește pe Ionela Lungu, cea care a dat Humuleștiului o nouă viață, după cum vom vedea mai jos.

”Parisul nu e neapărat departe de Humulești”

De Bianca Iuga

Despre Ionela Lungu se poate spune că este cea care a dat Humuleștiului lui Creangă o nouă viață prin personajele pe care le face din lut și prin fotografiile zilnice pe care le pune online, pe conturile ei de Facebook și de Instagram, cu case și oameni din sat, cu Ozana și dealurile Neamțului, cu Agapia și Văratecul din apropiere și Cetatea Neamțului, unde își are magazinul de obiecte manufacturate tradiționale.

Ionela nici măcar nu este din Humulești, este de la Dunăre, din Tulcea, a făcut facultatea la Iași, s-a căsătorit cu fiul învățătorului din Humulești și, peste ani, a ajuns în satul lui Creangă – poate de aceea și vede locurile astea cu un ochi mereu proaspăt, curios, îndrăgostit.

Ionela este un personaj ea însăși și cred sincer că ce și cum face ar trebui să fie studiu de caz pentru cei care muncesc în comunicare, branding, marketing și alte domenii conexe. Studiu de caz despre un om care construiește și ea povești, care arată, cu vorba și cu fapta, ce înseamnă cu adevărat meșteșugurile, cum putem citi poveștile lui Creangă și de ce sunt interesante și azi personajele lui, cum putem vedea orice loc, fie el Paris sau Humulești, printr-un filtru personal, ceva ”ce numai tu poți capta”.

Pe Ionela o puteți descoperi pe paginile de Facebook și Instagram, o puteți căuta la târgurile organizate de sărbători la muzeele din București sau Iași, iar uneori o puteți vedea la diferite emisiuni de televiziune unde merge îmbrăcată în ii vechi, autentice, ca să mai povestească un pic despre Pâcală (cu â) și Smărăndița Popii și oamenii de azi ai Humuleștiului.

1. Ce răspunzi, dacă ai fi întrebat foarte simplu care este modelul tău în viață? 

Modelele în viață sunt ca citatele. Nu am un citat după care mă ghidez, e ca și cum aș rupe un crâmpei dintr-un întreg care poate fi interpretabil. Așa e și cu modelul. Modelul e doar o imagine, o figură aevea, e acel cineva care ți s-ar putea părea că este. Nu am modele. Dar da, am oameni care-mi plac, oameni care mă inspiră, care-mi dau aripi sau care mă fac să gândesc. Și aceștia sunt importanți pentru mine, sunt cei care contează.

2. O carte și/sau un sfat și/ sau o poveste care îți definește viața, care ți-a definit reperele. 

Uite, nu știu de ce, primul gând a fost „Frumoasele străine”, a lui Cărtărescu. Măi, are omul ăsta așa un stil, pe care desigur nu l-am mai regăsit în Orbitor, e ca și cum marele scriitor s-a coborât puțin printre oameni și a început să vorbească pe înțelesul nostru. Am râs cu lacrimi la unele pasaje, iar pe altele le-am tot recitit. Are un umor fenomenal și o ușurință cu care folosește cuvinte rare („fercheș”, de exemplu).

Apoi cartea de căpătâi, ca să zic așa, „Măștile inocenței”, a lui (n.r. Constantin) Parascan. Ei, aici e aici. Domnul Parascan este doctor în Creangă. Adică și-a dat doctoratul în Creangă. Toată viața lui și-a dedicat-o studiindu-l, punând în această carte tot efortul de a corecta nedreptățile judecate de Călinescu, de a risipi neadevăruri despre viața lui personală ori căutând realități despre Creangă așa cum a fost el. Am plâns când am citit cartea. Pentru că am simțit cum autorul e ca un avocat al povestitorului, lupta în fiecare frază să înțelegem aceste măști ale lui Creangă, viața lui, trăirile lui. Iubirile lui.

Și aș mai adăuga o carte, „Parisul personal” al lui George Banu. Când am citit-o, am realizat că se suprapune (culmea!) peste gândurile mele adânci. Acelea că poți vedea în orice oraș, fie el Parisul, ceva ce numai tu poți capta. Parisul e mare, e superb, e fenomenal, e etcetera. Dar poate fi văzut din interiorul nostru, al fiecăruia, diferit de ochiul general, în masă.

Din acest motiv – și vă rog să zâmbiți dacă doriți – am scos un album „Humuleștiul personal”. Parisul nu e neapărat departe de Humulești. Pentru că oricine aude Humulești se gândește la Creangă. Dar mai există un Humulești cu ulițe, cu oameni, cu case vechi și garduri din lemn. Și pe toate acestea vreau să le arăt așa cum le văd eu. Un Humulești personal.

3. Dacă ai face o listă cu personaje care ar putea fi modele pentru copiii de azi, ce nume ar cuprinde lista asta?Aș fi tentantă să spun Pâcală –

Creangă a scris povestea Pâcală, cu â – e un dialog dintre el și un negustor. Dar mult mai complexă și mai ales plină de învățăminte este povestea „Dănilă Prepeleac”. E un personaj perfect. Inițial e un prost, care face tot felul de schimburi păguboase, pleacă de acasă cu o pereche de boi, nici aceia ai lui, ci ai lui frati-su, și se întoarce cu o pungă goală. Aici se deșteaptă. Ia aminte la ce a pățit și face cumva să nu repete greșelile, asta fiind genialitatea lui Creangă. Face din orice poveste o morală, cu învățăminte. De aceea și recomand oricui să citească în fiecare seară câte o poveste. Durează 3 – 5 minute. Dar ai la ce te gândi după aceea.

Și tot ca model ar putea fi și moș Ion Roată din cele două povestiri. Acest personaj chiar a existat, era un deputat al țărănimii, din satul Câmpuri, Vrancea, care s-a dus să se întâlnească cu domnitorul Cuza.

De la fata babei putem învăța cum să nu fim. E foarte important și contraexemplul. Azi sunt tot mai multe tinere care aleg lada de zestre cea mai mare, care uită să îngrijească un pom și care mai dă încă un brânci cuptorului stricat, în loc să-l lipească.

Dar, din păcate, cele mai bune lecții despre viață le luăm de la televizor, nu citind o poveste. Nu-i așa?

4. Ce persoane mai mult sau mai puțin publice de azi ar putea fi modele de urmat, persoane la care să ne uităm cu admirație? 

Încerc să iau de la oameni partea lor bună, adevărată. Pentru că o parte nevăzută avem toți. Și detaliile sunt cele care fac diferența.

Dar ca să-ți răspund, totuși, o să zic lady Di, eternă. Avea acel farmec. În rest, zău dacă știu ce alt exemplu pot să dau. Iar oamenii nu trebuie admirați. Ci observați.



ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

EVENIMENT

Alba Iulia Music and Film Festival se prelungește. Vor putea fi văzute toate filmele care nu au fost proiectate din cauza vremii

Publicat

Alba Iulia Music and Film Festival se prelungește, au transmis duminică seară, organizatorii festivalului.

Reprezentanții primăriei spun că toate filmele care nu au fost proiectate din cauza vremii, au fost reprogramate pentru luni.

”Mâine, 6 iulie, în locațiile Piața Cetății, Piața Vestică (Latura de Vest) și Esplanada Obeliscului vor rula peliculele care nu au putut fi prezentate în acest weekend din cauza condițiilor meteo.

Vă așteptăm la film. Mai multe detalii vor fi disponibile pe https://www.facebook.com/AlbaFilmFest/” este mesajul trimis de organizatori, pe adresa redacției Alba24.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Un virus similar cu Covid-19, descoperit acum șapte ani și ținut secret de laboratorul din Wuhan – Investigație The Times

Publicat

O investigație a cotidianului britanic The Times arată că un virus similar cu Covid-19 a fost descoperit de microbiologii chinezi în urmă cu șapte ani într-o mină de cupru din regiunea Mojiang, dar a fost ținut secret într-un laborator din Wuhan – orașul în care au apărut și primele cazuri de coronavirus.

În mina de cupru, plină de lilieci și șobolani care se hrăneau cu dejecțiile lor, au murit trei mineri, iar alți trei s-au vindecat în urma infectării cu acel virus considerat strămoșul noului coronavirus, scriu ziariștii britanici. Simptomele acelui virus au fost identice cu cele ale Covid-19: febră puternică și dificultăți de respirație.

În toți acești șapte ani, autoritățile chineze nu au împărtășit cu comunitatea științifică internațională informații despre vechiul virus.

Tulpinele virusului au rămas în laboratorul din Wuhan, chiar dacă eventuale cercetări ar fi putut aduce noi informații despre pandemia de Covid-19.

Reprezentanții laboratorului din Wuhan au refuzat să discute cu ziariștii britanici, care au aflat despre existența vechiului virus din teza de master a unui student chinez, al cărui îndrumător a lucrat în secția de urgențe a spitalului în care au fost tratați minerii infectați acum șapte ani.

Dezvăluirile The Times vin cu puțin timp înante ca experții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) să meargă într-o misiune oficială în China pentru a detecta sursa pandemiei de coronavirus – o investigație cerută de zeci de țări care consideră China responsabilă pentru răspândirea globală a Covid-19.

Articol adaptat de G4Media.ro

Citeste mai mult
Publicitate

ABRUD

Mocănița Abrud-Câmpeni repornește în această vară. Ce program are și cât costă biletele

Publicat

Mocăniţa Abrud – Câmpeni pleacă din nou la drum în această vară. Traseul cuprinde localităţile Abrud, Gura Roşiei, Cărpiniş şi Câmpeni. Amatorii pot călătorii cu trenul Apusenilor exact ca altă dată.

Această porţiune de drum este doar o mică parte din fostul traseu al Mocăniţei – unul foarte spectaculos de-a lungul văii Arieşului – care se întindea pe o distanţă de aproximativ 94 de kilometri, între Turda şi Abrud, inaugurat în anul 1912 şi care a funcţionat 85 de ani, până în 1997.

Trenul de epocă va circula în fiecare duminică şi luni până în 13 septembrie, pe ruta Abrud – Câmpeni cu condiția să se adune cel puţin 20 de persoane.

Acesta porneşte din gara Abrud la orele 10.00, 13.00 şi 16.00. Preţul pentru o cursă este de 30 de lei (dus/întors), pentru adulţi, respectiv 15 lei pentru copii (dus/întors).

Capacitatea maximă este de 54 de locuri, iar călătoria durează 2,5 ore.

Alte detalii se pot obține de pe pagina de Facebook a Mocăniței.

În România, termenul “Mocăniţă” a fost consacrat pentru trenurile cu aburi care circulau în ţară, în regiunile de munte, pe ecartament îngust de 760 milimetri.

Trenul nu poate atinge o viteză mai mare de 15 km, astfel că timpul de parcurgere al traseului este considerabil.

Astfel de atracţii turistice sunt şi la Alba Iulia, unde este expusă o locomotivă restaurată a Mocăniţei, trenul care circula pe linia îngustă înainte de 90, dar şi la intrarea în Cîmpeni.

În Apuseni, linia ferată cu ecartament îngust a fost construită la începutul anilor 1900, Mocăniţa circulând între Turda şi Abrud. Viteza acesteia ajungea până la 40 de km pe oră şi avea 21 de staţii.

Inaugurată în 1912, Mocăniţa Turda-Abrud avea să fie cea mai lungă linie CFI, cu ecartament de 760 mm. De la începutul secolului XX. s-a angajat în a transporta lemne, persoane şi alte bunuri pe Valea Arieşului, legând oraşul Turda de Câmpeni şi mai apoi de Abrud.

Circulând timp de 85 de ani, această Mocăniţă a avut roluri multiple, ajungând în scurt timp să fie un ”simbol” al văii, ”sufletul moţilor”, ceva ce reprezenta localnicii.

În anul 1997 a urmat închiderea ei pe motive de nerentabilitate, urmând ca toată linia să fie lăsată în paragină şi a fost descompusă pe tronsoane de hoţii care au vândut-o la fier vechi.

Segmentul de linie care nu a fost distrus în totalitate şi a putut fi repus în funcţiune a fost cel dintre Câmpeni şi Abrud.

Sursă: Adevarul.ro

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Oameni cu care ne mândrim: Adela Mărculescu, actrița născută la Aiud, premiată la 81 de ani pentru întreaga activitate

Publicat

Actriță născută la Aiud, Adela Mărculescu, în vârstă de 81 de ani, a fost laureată cu Premiul pentru Întreaga Activitate, la cea de-a 14-a ediție a Galei Premiilor Gopo.

Una dintre cele mai apreciate actrițe ale generației ei, Adela Mărculescu s-a născut pe 21 decembrie 1938 la Aiud, în casa căpitanului Marcu Mărculescu, medic la regimentul din Aiud.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” București în 1959, clasa profesorului Alexandru Finți. Zaharia Stancu, director al TNB la acea vreme, a angajat-o în 1964 la Teatrul Național din București, unde este invitată să joace și în prezent.

Şi-a început cariera pedagogică la I.A.T.C în 1963, la catedra de dans a Verei Proca, apoi la tehnica vorbirii, catedra Sandinei Stan, iar din 1992 este conferenţiar la Universitatea „Hyperion”, catedra „Actorie” și „Tehnica vorbirii”.

A debutat în 1965 în co-producția româno-franceză „Serbările galante”, un film regizat de René Clair, unde a jucat alături de Jean-Pierre Cassel şi Forry Eterle. Au urmat 25 de filme și colaborări cu regizori renumiți precum Mircea Veroiu („Hyperion”, 1965), Nicolae Corjos („Alo, aterizează străbunica”, 1981, și „Declarație de dragoste”, 1985), Dinu Cocea („Iancu Jianu, haiducul”, 1980), Gheorghe Turcu („Cine iubește și lasă”, 1982), Ion Popescu Gopo („Galax”, 1983), Iulian Mihu („Surorile”, 1984), Mihai Constantinescu („Un oaspete la cină”, 1986, și „Să-ți vorbesc despre mine”, 1987) și Gustavo Graef Marino („Diplomatic Siege”, 1999).

Actrița Adela Mărculescu a câștigat aprecierea publicului încă de la debutul de pe scena Teatrului de Stat din Botoșani (1957 – 1959), jucând de-a lungul timpului la Teatrul de Stat din Ploiești (1959 – 1963), Teatrul Mic (1963), Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu (1971), iar din 1964 la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, unde colaborează și în prezent.

Printre cele mai importante roluri ale sale se numără cele din „Povestea dulgherului şi a frumoasei sale soţii” de R. Stanca, „Vicleniile lui Scapin” de Molière, „Părinţii teribili” de J. Cocteau, „Idiotul” de Dostoievski, „Gaiţele” de Kiriţescu, dar și de cele din teatru de televiziune – „Tache, Ianke şi Cadîr”, „Orfeu în infern”, „Fântâna Blanduziei”, „Visul unei nopţi de iarnă”, precum şi din piesele de teatru radiofonic, printre care „Câinele grădinarului” de Lope de Vega, „Cavalerul şi doamna” de C. Goldoni, „Oedip la Colona” de Sofocle, „La răscruce de vânturi” de E. Bronte, „Romeo şi Julieta” de Shakespeare ş.a.

În stagiunea curentă a Teatrului Național „I. L. Caragiale” București, joacă în: „Idolul şi Ion Anapoda” de G. M. Zamfirescu (regia Ion Cojar), „Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu (regia Dan Tudor), „Sinucigaşul” de Nikolai Erdman (regia Felix Alexa) și „Terorism” de Frații Presniakov (regia Felix Alexa).

De asemenea, Adela Mărculescu mai joacă și la Teatrelli în spectacolele „Contesa”, „Milionul” și „Arsenic și dantelă veche”, precum și la Teatrul Metropolis în „Hagi Tudose” și „Tartuffe”.

Adela Mărculescu a primit Premiul Pentru Întreaga Activitatea la cea de-a XIV-a ediție a Premiilor Gopo.

  • Radu Beligan: „Când a păşit pe scena Naţionalului, o fetiţă oacheşă de o frumuseţe clasică, inteligentă şi plină de farmec, în rolul Sorinei din „Înşir’te Mărgărite”, oamenii de teatru au salutat în adolescenta Adela Mărculescu apariţia ingenuei lirice şi dramatice de care teatrul avea atâta nevoie. Cariera artistică s-a desfăşurat armonios şi ascendent din succes în succes. Cu fiecare nou spectacol, sonda tot mai adânc caracterele, îşi diversifica mijloacele de expresie, îşi amplifica şi nuanţa vocea, care avea să facă din ea una din celebrele spunătoare de versuri ale Teatrului românesc. O creaţie cu adevărat excepţională care a uimit presa şi publicul a realizat Adela Mărculescu în piesa lui Ghelman „Între patru pereţi”, unde a jucat alături de Damian Crâşmaru, interpretând un personaj de o forţă dramatică neobişnuită, cu profunzime şi sobrietate.”Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/adela-marculescu-visam-sa-ajung-o-mare-tragediana/

Filmografie:

“Merii sălbatici” (Alecu Croitoru, 1964)

„Serbările galante”/ „Les fêtes galantes” (René Clair, 1965)

„Lupta pentru Roma I”/ „Kampf um Rom I” (Robert Siodmak, 1968)

„Lupta pentru Roma I”/ „Kampf um Rom I” (Robert Siodmak, 1968)

„Ceața” (Vladimir Popescu-Doreanu, 1973)

„Hyperion” (Mircea Veroiu, 1975)

„Iancu Jianu, haiducul” (Dinu Cocea, 1990)

„Visul unei nopți de iarnă” (Dan Necșulea, 1980)

„Dumbrava minunată” (Gheorghe Naghi, 1980)

„Alo, aterizează străbunica!” (Nicolae Corjos, 1981)

„Cine iubește și lasă” (Gheorghe Turcu, 1982)

„Acțiunea Zuzuc” (Gheorghe Naghi, 1983)

„Galax, omul păpușă” (Ion Popescu Gopo, 1983)

„Surorile” (Iulian Mihu, 1984)

„Declarație de dragoste” (Nicolae Corjos, 1985)

„Un oaspete la cină” (Mihai Constantinescu, 1987)

„Să-ți vorbesc despre mine” (Mihai Constantinescu, 1987)

„Harvey” (Tudor Mărăscu, 1994)

„Meurtres par procuration Proxy Murders” (Claude-Michel Rome, 1995)

„Dușmanul dușmanului meu”/ „Diplomatic Siege” (Gustavo Graef-Marino, 1999)

Sursă: premiilegopo.ro

Foto: Arhivă – după un spectacol la Alba Iulia

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate