Bianca Iuga și Alba24, în căutarea modelelor. Ionela Lungu: ”Parisul nu e neapărat departe de Humulești”

Împreună cu Bianca Iuga, Alba24 a plecat în căutare de modele, de români care îi inspiră și pe cei din jurul lor, de oameni care au ceva de spus, deși nu au căutat niciodată expunerea publică. Cu optimism, îi căutăm pe oamenii valoroși în toată țara, ba chiar și în Diaspora.

Astăzi, prin implicarea Biancăi, Alba24 o găzduiește pe Ionela Lungu, cea care a dat Humuleștiului o nouă viață, după cum vom vedea mai jos.

”Parisul nu e neapărat departe de Humulești”

De Bianca Iuga

Despre Ionela Lungu se poate spune că este cea care a dat Humuleștiului lui Creangă o nouă viață prin personajele pe care le face din lut și prin fotografiile zilnice pe care le pune online, pe conturile ei de Facebook și de Instagram, cu case și oameni din sat, cu Ozana și dealurile Neamțului, cu Agapia și Văratecul din apropiere și Cetatea Neamțului, unde își are magazinul de obiecte manufacturate tradiționale.

Ionela nici măcar nu este din Humulești, este de la Dunăre, din Tulcea, a făcut facultatea la Iași, s-a căsătorit cu fiul învățătorului din Humulești și, peste ani, a ajuns în satul lui Creangă – poate de aceea și vede locurile astea cu un ochi mereu proaspăt, curios, îndrăgostit.

Ionela este un personaj ea însăși și cred sincer că ce și cum face ar trebui să fie studiu de caz pentru cei care muncesc în comunicare, branding, marketing și alte domenii conexe. Studiu de caz despre un om care construiește și ea povești, care arată, cu vorba și cu fapta, ce înseamnă cu adevărat meșteșugurile, cum putem citi poveștile lui Creangă și de ce sunt interesante și azi personajele lui, cum putem vedea orice loc, fie el Paris sau Humulești, printr-un filtru personal, ceva ”ce numai tu poți capta”.

Pe Ionela o puteți descoperi pe paginile de Facebook și Instagram, o puteți căuta la târgurile organizate de sărbători la muzeele din București sau Iași, iar uneori o puteți vedea la diferite emisiuni de televiziune unde merge îmbrăcată în ii vechi, autentice, ca să mai povestească un pic despre Pâcală (cu â) și Smărăndița Popii și oamenii de azi ai Humuleștiului.

1. Ce răspunzi, dacă ai fi întrebat foarte simplu care este modelul tău în viață? 

Modelele în viață sunt ca citatele. Nu am un citat după care mă ghidez, e ca și cum aș rupe un crâmpei dintr-un întreg care poate fi interpretabil. Așa e și cu modelul. Modelul e doar o imagine, o figură aevea, e acel cineva care ți s-ar putea părea că este. Nu am modele. Dar da, am oameni care-mi plac, oameni care mă inspiră, care-mi dau aripi sau care mă fac să gândesc. Și aceștia sunt importanți pentru mine, sunt cei care contează.

2. O carte și/sau un sfat și/ sau o poveste care îți definește viața, care ți-a definit reperele. 

Uite, nu știu de ce, primul gând a fost „Frumoasele străine”, a lui Cărtărescu. Măi, are omul ăsta așa un stil, pe care desigur nu l-am mai regăsit în Orbitor, e ca și cum marele scriitor s-a coborât puțin printre oameni și a început să vorbească pe înțelesul nostru. Am râs cu lacrimi la unele pasaje, iar pe altele le-am tot recitit. Are un umor fenomenal și o ușurință cu care folosește cuvinte rare („fercheș”, de exemplu).

Apoi cartea de căpătâi, ca să zic așa, „Măștile inocenței”, a lui (n.r. Constantin) Parascan. Ei, aici e aici. Domnul Parascan este doctor în Creangă. Adică și-a dat doctoratul în Creangă. Toată viața lui și-a dedicat-o studiindu-l, punând în această carte tot efortul de a corecta nedreptățile judecate de Călinescu, de a risipi neadevăruri despre viața lui personală ori căutând realități despre Creangă așa cum a fost el. Am plâns când am citit cartea. Pentru că am simțit cum autorul e ca un avocat al povestitorului, lupta în fiecare frază să înțelegem aceste măști ale lui Creangă, viața lui, trăirile lui. Iubirile lui.

Și aș mai adăuga o carte, „Parisul personal” al lui George Banu. Când am citit-o, am realizat că se suprapune (culmea!) peste gândurile mele adânci. Acelea că poți vedea în orice oraș, fie el Parisul, ceva ce numai tu poți capta. Parisul e mare, e superb, e fenomenal, e etcetera. Dar poate fi văzut din interiorul nostru, al fiecăruia, diferit de ochiul general, în masă.

Din acest motiv – și vă rog să zâmbiți dacă doriți – am scos un album „Humuleștiul personal”. Parisul nu e neapărat departe de Humulești. Pentru că oricine aude Humulești se gândește la Creangă. Dar mai există un Humulești cu ulițe, cu oameni, cu case vechi și garduri din lemn. Și pe toate acestea vreau să le arăt așa cum le văd eu. Un Humulești personal.

3. Dacă ai face o listă cu personaje care ar putea fi modele pentru copiii de azi, ce nume ar cuprinde lista asta?Aș fi tentantă să spun Pâcală –

Creangă a scris povestea Pâcală, cu â – e un dialog dintre el și un negustor. Dar mult mai complexă și mai ales plină de învățăminte este povestea „Dănilă Prepeleac”. E un personaj perfect. Inițial e un prost, care face tot felul de schimburi păguboase, pleacă de acasă cu o pereche de boi, nici aceia ai lui, ci ai lui frati-su, și se întoarce cu o pungă goală. Aici se deșteaptă. Ia aminte la ce a pățit și face cumva să nu repete greșelile, asta fiind genialitatea lui Creangă. Face din orice poveste o morală, cu învățăminte. De aceea și recomand oricui să citească în fiecare seară câte o poveste. Durează 3 – 5 minute. Dar ai la ce te gândi după aceea.

Și tot ca model ar putea fi și moș Ion Roată din cele două povestiri. Acest personaj chiar a existat, era un deputat al țărănimii, din satul Câmpuri, Vrancea, care s-a dus să se întâlnească cu domnitorul Cuza.

De la fata babei putem învăța cum să nu fim. E foarte important și contraexemplul. Azi sunt tot mai multe tinere care aleg lada de zestre cea mai mare, care uită să îngrijească un pom și care mai dă încă un brânci cuptorului stricat, în loc să-l lipească.

Dar, din păcate, cele mai bune lecții despre viață le luăm de la televizor, nu citind o poveste. Nu-i așa?

4. Ce persoane mai mult sau mai puțin publice de azi ar putea fi modele de urmat, persoane la care să ne uităm cu admirație? 

Încerc să iau de la oameni partea lor bună, adevărată. Pentru că o parte nevăzută avem toți. Și detaliile sunt cele care fac diferența.

Dar ca să-ți răspund, totuși, o să zic lady Di, eternă. Avea acel farmec. În rest, zău dacă știu ce alt exemplu pot să dau. Iar oamenii nu trebuie admirați. Ci observați.