Uncategorized
Campania „Hai pe Net”. Elevii de la Liceul Teoretic Teiuş au învăţat pensionarii cum să utilizeze calculatorul
În Săptămâna Internetului, 26-30 martie, în parteneriat cu Fundaţia EOS România s-au desfăşurat la Telecentrul Liceul Teoretic Teiuş o serie de activităţi dedicate Campaniei „Hai pe Net!”.
Este vorba despre prezentarea ghidului campaniei, realizarea de pliante şi afişe publicitare, prezentarea instrumentelor TIC de testare a competenţelor digitale şi de sporire a şanselor de angajare, sesiune de referate ale elevilor cu tema „Internetul în dezvoltarea societăţii informaţionale”.
Campania „Hai pe Net!” se derulează la nivel european şi este susţinută de Comisia Europeană. Pentru că este dedicată în primul rând celor care nu au mai folosit Internetul până acum, echipa de implementare coordonată de prof. de informatică, Ramona Humeniuc şi asistată de prof. documentarist, Marius Pintea, a organizat activităţi de prezentare a site-urilor dedicate persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, la care au fost invitate persoanele şomere şi casnice din comunitatea locală, precum şi activităţi pentru seniori – persoanele de vârsta a treia, membrii Clubului de pensionari din localitatea Teiuş, care au fost iniţiaţi de către elevii clasei a XI-a R, profilul matematică-informatică, în utilizarea, la nivel elementar, a calculatorului, pentru a naviga pe site-uri cu teme: sportive, petrecerea timpului liber şi procurarea biletelor de tratament.
Vasile Contor, pensionar, fost cadru didactic, a asigurat că pensionarii vor continua colaborarea cu Telecentrul Liceului Teoretic Teiuş, deoarece această activitate inedită le-a oferit o alternativă pentru a-şi îmbunătăţi calitatea vieţii.
Celelalte activităţi au fost focusate pe teme adresate părinţilor elevilor cu privire la siguranţa copiilor pe Internet – în cadrul şedinţelor cu părinţii organizate în această săptămână, la nivel de unitate şcolară, au fost prezentate site-urile în limba română care oferă informaţii despre siguranţa copiilor, dar şi activităţi pentru elevi: navigare pe Internet, crearea adreselor de e-mail, a conturilor pe reţele de socializare şi utilizarea noii aplicaţii de testare a competenţelor TIC „Skillage” pentru tineri cu vârsta între 16-18 ani.
Directorul instituţiei, prof. Octavian Mihai Rusu, a declarat că această campanie a constituit un real succes atât pentru elevi, cadre didactice, cât şi pentru comunitatea locală, care a fost încurajată să se conecteze la Internet, să beneficieze din plin de o serie de aplicaţii şi servicii web şi să aducă totodată România online, prin votul dat campaniei pe site-ul www.eos.ro.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News