Când poate folosi poliţistul arma din dotare. Prevederi dintr-un proiect MAI

Poliţistul aflat în timpul serviciului care întâmpină o atitudine agresivă din partea cetăţenilor poate răspunde „cu aceeaşi monedă”, în funcţie de situaţie, până la utilizarea armei de foc. Un proiect de lege pus în dezbatere de Ministerul Afacerilor Interne stabileşte, în detaliu, situaţiile în care astfel de reacţii din partea poliţiştilor sunt considerare justificate şi legale.

Astfel, dacă se confruntă cu o situaţie în care persoane este extrem de violentă şi produce vătămări corporale grave sau vitale, poliţistul poate folosi arma de foc, dacă „suspectul” este agresiv şi produce vătămări corporale, omul legii foloseşte doar mijloace neletale, iar dacă întâmpină rezistenţă activă, intervine cu tehnici de autoapărare şi lovituri.

„În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, poliţistul are dreptul să utilizeze mijloace de constrângere, constând în: forța fizică, inclusiv aplicarea unor procedee de autoapărare sau lovituri; cătușe sau alte mijloace adecvate de imobilizare a membrelor superioare și/sau inferioare; mijloace neletale; arme albe şi de foc; mijloace adecvate sau, după caz, vehicule, pentru oprirea forțată, blocarea sau deschiderea unor  vehicule ori spații închise în care se găsesc persoane şi bunuri, ori pentru înlăturarea unor obstacole.

Prin intensitate şi durată, folosirea mijloacelor de constrângere nu trebuie să depășească nevoile reale pentru atingerea scopului intervenției.

Folosirea mijloacelor de constrângere încetează de îndată ce scopul intervenției a fost realizat.

Folosirea mijloacelor de constrângere se face după avertizarea verbală prealabilă asupra utilizării acestora și după acordarea timpului necesar persoanei pentru a se conforma solicitărilor legale ale poliţistului. În situația unei acțiuni violente iminente îndreptate împotriva polițistului sau a altei persoane, mijloacele de constrângere pot fi folosite fără avertizarea verbală prealabilă”, se arată în proiect.

În documentaţia proiectului, se explică faptul că “efectivele Ministerului Afacerilor Interne sunt angrenate zilnic în misiuni de ordine și siguranță publică, dintre cele mai diverse și cu grade diferite de risc. Deși rezultatele obținute în ultimii ani și sondajele efectuate arată că siguranța cetățeanului a crescut, dinamica fenomenului infracțional rămâne o amenințare permanentă, nu doar la adresa comunității, ci și a organelor de aplicare a legii.

A devenit un fapt aproape curent ca intervenția poliţiştilor, în situațiile în care este vizată o comunitate de oameni sau anumite medii sociale, să se soldeze cu ameninţări, loviri sau alte violențe, vătămări corporale, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte ori chiar cu omorul personalului implicat.

Evaluările efectuate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, pe aspectele referitoare la protecția și autoritatea personalului care desfășoară activități în spațiul public, indică persistența unei situații favorizate de o serie de factori de risc sociali și profesionali, care pot fi rezumați astfel: proliferarea violenței/ modelelor comportamentale agresive și a consumului de alcool; organizarea autorilor în grupuri, aspect ce generează un sentiment suplimentar de încredere în forțele proprii și determină o amplificare a acțiunilor săvârșite; descurajarea organelor de ordine publică de a utiliza mijloacele din dotare, în mod eficient, de teama eventualelor repercusiuni; deficienţe în pregătirea continuă a personalului, axată pe teorie și mai puțin pe consolidarea practică a cunoștințelor și modalităţilor de aplicare a tehnicilor și procedurilor de intervenție; concentrarea mesajului public pe aspectele negative ale activității M.A.I., prin prezentarea excesivă și uneori distorsionată a cazurilor în care este implicat personalul propriu. La acești factori de risc se adaugă, ca element de expunere și vulnerabilitate a personalului MAI, insuficiența resurselor materiale și umane necesare executării în condiții de siguranță și cu autoritate a activităților de aplicare a legii în spațiul public.

În acest context, Ministerul Afacerilor Interne depune eforturi pentru consolidarea capacității operaționale a structurilor cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice și pentru consolidarea autorității personalului care execută misiuni în acest domeniu”.

În prezent, dispozițiile care reglementează dreptul polițistului de a legitima, de a stabili identitatea, de a conduce persoane la sediul poliției, de a folosi forța sau alte mijloace din dotare sunt prevăzute în Legea nr.218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Prevederi similare se regăsesc şi în cadrul normativ incident Poliţiei de Frontieră Române.

Pentru a preveni apariția unor moduri neunitare de acțiune în rândul polițiștilor, s-a intervenit la nivel instituțional în vederea standardizării intervenției poliției, prin norme subsecvente și proceduri de lucru. La elaborarea acestor documente au fost avute în vedere inclusiv practicile polițiilor din statele membre ale Uniunii Europene, precum și recomandările unor organisme internaționale (spre exemplu, au fost avute în vedere recomandări cuprinse în rapoarte ale Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante (CPT), ale Subcomitetului ONU pentru Prevenirea Torturii (SPT) și ale Departamentului de Stat al SUA privind situaţia drepturilor omului în lume-secţiunea privind România).

Totuşi, aceste norme (interne) nu sunt opozabile persoanelor vizate de măsurile polițienești, astfel că, tot mai des, se constată situații în care anumiți cetățeni refuză să urmeze solicitările legale ale organelor de ordine publică, impunând propriile condiții de aplicare sau respectare a legii, potrivit proiectului.

Documentarea realizată la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne a vizat următoarele aspecte:

– clarificarea situaţiilor de conducere a persoanelor la sediul poliţiei;

– posibilitatea utilizării forţei fizice şi a mijloacelor de imobilizare din dotare, în condiţiile legii, pentru deplasarea persoanei faţă de care a fost dispusă

– măsura administrativă a conducerii la sediul organului de poliţie sau al altor instituţii ori cea de aducere în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată pe baza unui mandat de aducere, în situaţia în care aceasta refuză în orice mod să însoţească poliţistul sau încearcă să fugă

– dreptul persoanei faţă de care a fost dispusă măsura conducerii la sediul organului de poliţie sau a altor instituţii de a fi asistată de un avocat, potrivit legii

– instituirea obligaţiei pentru organul de poliţie de a lua măsuri pentru ca persoana faţă de care a fost dispusă măsura administrativă să fie consultată de un medic

– dreptul persoanei faţă de care a fost dispusă măsura administrativă a conducerii la sediul organului de poliţie sau al altor instituţii de a solicita să fie încunoştinţat despre măsura luată un membru de familie sau o altă persoană desemnată de acesta

– dreptul minorului asupra căruia a fost luată măsura administrativă a conducerii la sediul organului de poliţie şi al altor instituţii de a nu face nicio declaraţie şi de a nu semna niciun document în lipsa unui avocat şi/sau a unei persoane adulte de încredere pentru a-l asista.

În expunerea de motive se mai precizează că polițistul va avea dreptul să solicite oricărei persoane care face obiectul unor măsuri polițienești, să renunțe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat, să țină mâinile la vedere şi/sau să adopte o poziție inofensivă care exclude săvârșirea unei acțiuni violente îndreptate împotriva acestuia ori fuga.

“Nu doar o armă de foc poate produce vătămarea gravă sau chiar suprimarea vieţii, ci şi un obiect sau dispozitiv letal (furcă, topor sau altă unealtă care nu este destinată săvârşirii sau respingerii unui atac, dar care are potenţialul de a produce un impact vital), o substanță (corozivă – de exemplu, acid) sau chiar animal (periculos sau antrenat să aibă un comportament agresiv, la comandă). O definire a acestei sintagme nu vizează justificarea utilizării forţei, ci, mai degrabă:

– conştientizarea faptului că agresiunea va primi un răspuns pe măsură, proporţional şi adaptat atacului sau atacatorului,

– cunoaşterea limitelor forţei care poate fi aplicată ca răspuns

– crearea unui comportament adecvat solicitărilor legale, pe de o parte, respectiv exercitării atribuţiilor de serviciu în condiţii care să excludă escaladarea violenţei.

Este necesară şi utilă existenţa unei prezumţii de intenție a unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului; va fi încadrată astfel fapta oricărei persoane de a nu se conforma solicitărilor legale (de a renunţa sau a se abţine de la săvârşirea anumitor acţiuni) ori de a se apropia de poliţist după ce, în prealabil, a fost somată prin cuvintele „Stai, poliția! – Nu te apropia!”. În astfel de situaţii, se justifică utilizarea mijloacelor de constrângere de către polițist”.

Proiectul, integral:PR_Lege OSP_26102017

Expunerea de motive: EM_Lege masuri OSP_26102017