Eveniment
Ce pedeapsă a primit un tânăr șofer care a fost prins beat și drogat în timp ce conducea pe străzile din Alba Iulia

Un tânăr șofer din Zlatna care a fost prins beat, dar și sub influența drogurilor, în timp ce conducea un autoturism, a fost recent condamnat.
Mai exact, în data de 4 septembrie 2025, tânărul în vârstă de 29 de ani și-a aflat pedeapsa din partea magistraților Judecătoriei Alba Iulia.
Fapta pentru care acesta a fost condamnat a avut loc în urmă cu un an, în data de 10 august 2024. S-a întâmplat noaptea, pe strada Calea Moților din Alba Iulia.
Tânărul șofer a fost tras pe dreapta pentru un control de rutină în jurul orei 02.45. Polițiștii rutieri l-au supus unei testări cu aparatul etilotest, dar și cu drugtest-ul.
La ambele testări tânărul a ieșit pozitiv. Drept urmare a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice. Potrivit buletinului toxicologic a avut o îmbibație alcoolică de 1,32 g/l alcool pur în sânge la ora 03:05 și de 1,04 g/l alcool pur în sânge la ora 04:05. De asemenea i-a fost depistat în sânge și 9-THC, 11-hidroxi-9-THC (THC-OH) (substanță activă din canabis).
Potrivit medicilor care l-au supravegheat clinic pe șofer, tânărul, ”a prezentat tulburări emoționale, tulburări de echilibru static și dinamic, tremor, imprecizie în mișcări, expresie facială hiperemică și pupilă mioză, toate acestea reprezentând elemente clinice sugestive consecutive consumului recent de băuturi alcoolice sau de substanțe psihoactive”, au notat magistrații în motivarea instanței.
Pedeapsa primită
Ajuns în instanță șoferul și-a recunoscut vina. Drept urmare a beneficiat de o reducere a pedepsei. Pentru fapta sa, în data de 4 septembrie 2025 a fost condamnat la la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare, dar și 80 de zile de muncă în folosul comunității.
Momentan decizia nu este definitivă și poate fi atacată în apel.
sursă foto: arhiva alba24.ro, rol ilustrativ.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News