Connect with us
Advertisement

Eveniment

Ce riști dacă verifici mesaje sau convorbiri în telefonul partenerului de viață. Ce prevede legea în astfel de situații

Publicat

Situația în care o persoană verifică mesaje sau convorbiri pe telefonul partenerului de viață, fără acordul acestuia, poate avea implicații juridice.

Dincolo de aspectul de disconfort sau cel care poate indica un comportament toxic, cu impact psihologic, legislația actuală prevede amenzi sau pedepse cu închisoarea în unele cazuri.

Relația de cuplu și cea de căsătorie ar trebui să presupună încredere, respect și loialitate, spun specialiștii. În același timp, soții își păstrează independența și dreptul la viața privată, notează playtech.ro

Prevederi din lege

Articolul 302 din Codul Penal prevede că

Deschiderea, sustragerea, distrugerea sau reţinerea, fără drept, a unei corespondenţe adresate altuia

  • precum şi divulgarea fără drept a conţinutului unei asemenea corespondenţe, chiar atunci când aceasta a fost trimisă deschisă ori a fost deschisă din greşeală
    • se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Interceptarea, fără drept, a unei convorbiri sau a unei comunicări efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicaţii

  • se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, către o altă persoană sau către public, fără drept, a conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate

  • chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de aceasta din greşeală sau din întâmplare
    • se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Excepții

Legea prevede și excepții. La același articol din Codul Penal se arată că

Nu constituie infracţiune fapta săvârşită:

  • dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni
  • dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.

De asemenea, se menționează că ”acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”.

Acces fără drept la telefon sau calculator

De asemenea, Articolul 360 din Codul penal prevede că:

Accesul, fără drept, la un sistem informatic se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Fapta săvârşită în scopul obţinerii de date informatice se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Prin sistem informatic se înțelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relație funcțională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor cu ajutorul unui program informatic. Obiectul material al infracțiunii poate fi și telefonul mobil al părții vătămate, potrivit unei decizii în instanță.

Dacă o persoană instalează programe de spionaj pe telefonul partenerului, Legea 161/2003, la art. 43 prevede că:

  • Interceptarea, fără drept, a unei transmisii de date informatice care nu este publică şi care este destinată unui sistem informatic, provine dintr-un asemenea sistem sau se efectuează în cadrul unui sistem informatic constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
  • Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi interceptarea, fără drept, a unei emisii electromagnetice provenite dintr-un sistem informatic ce conţine date informatice care nu sunt publice.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Șmecher Consacrat

    marți, 30.01.2024 at 07:33

    legea prevede ca să stai cu tarfe 😏

    niște curve masculine a făcut legea 🖕

  2. Mark

    marți, 30.01.2024 at 08:05

    🤣🤣🤣 Come on. This HAS to be a joke 🤣🤣 It’s not April 1st yet. This is a good one though. Funny people!! Almost „got me”.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement