Ce se întâmplă când pierzi simţul orientării

Vă cer să aveţi puţintică răbdare.Vă asigur, merită să judecaţi rândurile următoare fiindcă au anvergura filozofică a cuvintelor omului care gândeşte înainte de a deschide gura. Mesajul lor plin de substanţă se impune reţinut mai ales acum când unii dintre contemporanii noştri cred că dacă au un megastatut social, nimeni nu le poate cere socoteală vreodată atunci când care ies din teritoriul orânduielii lumeşti.

Apreciez cugetarea autorului şi îmi permit să o folosesc ca laitmotiv pentru acest articol. Iacăt-o: „Cu bani poţi să ai orice, se spune. Nu, nu se poate. Poţi să cumperi mâncare, dar nu poftă; medicamente, dar nu sănătate; paturi moi, dar nu somn; cunoaştere, dar nu înţelepciune; strălucire, dar nu confort; distracţie, dar nu bucurie; colegi, dar nu prietenie; servitori, dar nu fidelitate; păr cărunt, dar nu onoare; zile liniştite, dar nu pace. Coaja tuturor lucrurilor o poţi obţine pe bani, dar nu sâmburele.”

Mi-am permis să mă folosesc de sensul acestei reflecţii pentru a pune în lumină mentalitatea defectoasă al unor inşi cu credinţa declarată că privilegiile reprezintă totul în viaţă. Societatea are asemenea oameni cu interese meschine, care nu simt normalitatea decât dacă dorm pe o saltea plină cu avantaje. Nici lor nu le vine să creadă ce noroc a dat peste ei. Au prins funcţii mari în conjuncturi favorabile pentru ducerea la îndeplinire a unor planuri străine de morală, bună-cuvinţă şi onestitate.

Nu vă grăbiţi să spuneţi că nu ştiţi despre cine este vorba. Uitaţi-vă în stânga şi în dreapta, înainte şi înapoi, apoi gândiţi-vă la personajele văzute la televizor în ultimele săptămâni şi veţi descoperi cauza pentru care unii dintre aceşti deşucheaţi loviţi de „meningita morală”au ajuns să fie arătaţi cu degetul. Cei judecaţi şi condamnaţi, parcă din ce în ce mai mulţi, nu au suferit de sărăcie, ci doar de grangomanie.

Toţi au avut, într-un fel sau altul, pâinea şi cuţitul în mână. Apoi, toţi s-au perindat în spaţiul public, cei mai mulţi ca funcţionari ai statului, susţinând că sunt responsabilui şi că respectă regulamentele, ordinea şi aplică legea. Atât de mult au respectat-o şi au aplicat-o, încât au ajuns să stea la un loc cu borfaşii de rând. Şi ştiţi de ce? Pentru că au crezut că poţi obţine coaja tuturor lucrurilor pe bani, inclusiv sâmburele la care făcea trimitere autorul meditaţiei reprodusă la început.

Să nu vă gândiţi că nu ştiau că în Codul Penal, vechi sau nou, scrie că derapajele de la norme sunt pedepsite aspru. Spun toate asta deoarece persoanele în cauză activau la un nivel social ridicat, beneficiind de toate oportunităţile datorate funcţiilor plătite din banii publici. Prin urmare, aveau din ce să trăiască şi să nu cadă în patima prejudecăţii că funcţiile şi relaţiile, tehnic vorbind, te fac mai puternic şi de neatins de dezaprobarea publică şi chiar de braţul legii.

Ştiu, mă pot înşela. Într-o societate cu principii mişcătoare, când unii dau şi alţii primesc, se mai întâmplă ca pe profitori să-i prindă bătrâneţea cu cazierul imaculat. Trăiesc sub umbrela unei prezumţii de aşa-zisa cinste şi corectitudine artificială, recunoscută doar de inşii care au părul cărunt, dar nu onoare. Paradoxul nu este că aceşti oameni au scăpat de sancţiuni, ci faptul că emit în continuare un soi de judecăţi maniacale, cu efecte dezastruoase asupra climatului existenţial în care trăim.

Sunt uimit să văd cum aceşti pezevenghi sunt împinşi în faţă şi nu de puţine ori ajutaţi să râmână pe soclu chiar şi atunci când asupra lor planează acuzaţii grave. Ca atare, întreb: După consumarea unor nereguli grave, aşa cum au fost cele existente în cautarea medicilor răniţi în accidentul aviatic din Apuseni, este oare normal ca nişte neisprăviţi, cu „competenţă” în misiunile urgente de salvare, să râmână în funcţii, beneficiind de clemenţa pilelor de la nivel judeţean sau de la centru?

Mi-am făcut cruce când l-am auzit pe un oficial politic, vaşnic apărător al mediocrităţii, afirmând că , în general, echipele şi-a făcut bine treaba şi toţi salvatorii, începând cu personalul de la IGSU, sunt oameni de toată isprava! Această caracterizare m-a lăsat visător. Aşa se întâmplă când îţi pierzi simţul orientării: Te mulţumeşti cu coaja în loc să ajungi la sâmbure.

Eliade Bălan

 

*Eliade Bălan este colaborator al ziarului Alba24. În  perioada 1993-2010 a fost secretar general de redacție, redactor șef  și editorialist la ziarul România liberă