Connect with us
Publicitate

Eveniment

Centralele de apartament nu vor fi interzise în Uniunea Europeană. Comisia Europeană: a fost o dezinformare

Publicat

Centralele de apartament nu vor fi interzise în Uniunea Europeană. Potrivit Comisiei Europene, UE nu interzice cazanele sau sistemele de încălzire – centrale, boilere, încălzitoare etc. – pe bază de combustibili fosili.

Directiva care prevede eliminarea treptată până în 2040 a cazanelor/sistemelor de încălzire alimentate cu combustibili fosili nu interzice sistemele de încălzire pe gaz din clădirile existente, a transmis Comisia Europeană într-un comunicat în care combate dezinformările apărute pe această temă.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, UE ia măsuri de reducere a emisiilor de carbon ale clădirilor, ceea ce se traduce în facturi mai mici pentru consumatori și o calitate a vieții îmbunătățită.

„Uniunea Europeană NU interzice cazanele / sistemele de încălzire (de exemplu centrale, boilere, încălzitoare, etc.) pe bază de combustibili fosili”, au transmis recent reprezentanții Comisiei.

Centralele de apartament nu vor fi interzise. Ce prevede Directiva privind performanța energetică a clădirilor

În 2020, Comisia a prezentat Strategia privind valul de renovări ale clădirilor ca parte a Pactului verde european, revizuirea Directivei privind performanța energetică a clădirilor fiind o inițiativă-cheie. Parlamentul European a adoptat recent prevederile convenite cu Consiliul, care vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul clădirilor.

Dispozițiile Directivei privind performanța energetică a clădirilor vor sprijini astfel eforturile UE de a scădea emisiile de carbon în Uniune.

Potrivit Comisiei, acesta aduce beneficii concrete cetățenilor în contextul Pactului Verde European prin:

  • îmbunătățirea calității vieții oamenilor, acasă și la locul de muncă;
  • creșterea comfortului locuințelor și reducerea facturilor la energie.

Centralele de apartament nu vor fi interzise

Concret, Directiva privind performanța energetică a clădirilor convenită de Parlamentul European și statele membre ale UE prevede eliminarea treptată până în 2040 a  cazanelor / sistemelor de încălzire alimentate cu combustibili fosili.

Prin urmare, nu se interzic sistemele de încălzire pe gaz din clădirile existente.

După intrarea în vigoare a directivei, guvernele vor avea posibilitatea de a elimina treptat anumite dispozitive de încălzire pe baza emisiilor acestora, a tipului de combustibil utilizat sau a ponderii minime a energiei din surse regenerabile folosite.

În plus, guvernele vor trebui să stabilească măsuri specifice pentru eliminarea treptată a combustibililor fosili utilizați pentru încălzire și răcire până în 2040.

Directivele UE lasă guvernelor naționale flexibilitate în ceea ce privește îndeplinirea de către acestea a aspirațiilor și a obiectivelor generale agreate. Legislația este concepută astfel încât să țină seama de toate particularitățile naționale ale parcului imobiliar și ale mixului energetic din fiecare țară.

Clădiri mai performante pentru reducerea facturilor la energie și a emisiilor

Directiva revizuită va stabili o serie de măsuri care vor ajuta guvernele din UE să amelioreze structural performanța energetică a clădirilor, cu un accent special pe clădirile cu cele mai slabe performanțe.

Fiecare stat membru își va adopta propria traiectorie națională de reducere a consumului mediu de energie primară al clădirilor rezidențiale cu 16 % până în 2030 și cu 20-22 % până în 2035, fiind permisă o flexibilitate suficientă pentru luarea în calcul a circumstanțelor naționale. Statele membre sunt libere să aleagă clădirile vizate și măsurile aplicabile.

Măsurile naționale vor trebui să garanteze că cel puțin 55 % din scăderea consumului mediu de energie primară se realizează prin renovarea clădirilor cu cele mai slabe performanțe.

În ceea ce privește parcul imobiliar nerezidențial, normele revizuite impun îmbunătățirea treptată a acestuia prin intermediul unor standarde minime de performanță energetică. Se preconizează astfel renovarea a 16 % dintre clădirile cu cele mai slabe performanțe până în 2030 și a 26 % dintre clădirile cu cele mai slabe performanțe până în 2033.

Statele membre vor avea posibilitatea de a excepta de la aceste obligații anumite categorii de clădiri rezidențiale și nerezidențiale, inclusiv clădirile istorice sau casele de vacanță.

Normele revizuite prevăd ameliorarea certificatelor de performanță energetică (CPE), care se vor baza pe un model comun la nivelul UE, cu criterii comune, pentru o mai bună informare a cetățenilor și pentru facilitarea deciziilor în materie de finanțare în întreaga UE.

Pentru a combate sărăcia energetică și a reduce facturile la energie, măsurile de finanțare vor trebui să stimuleze și să însoțească renovările, vizând în special clienții vulnerabili și clădirile cu cele mai slabe performanțe, în care locuiesc o proporție mai mare de familii sărace din punct de vedere energetic.

Totodată, statele membre vor avea obligația să asigure garanții pentru chiriași, contribuind astfel la combaterea riscului de evacuare a familiilor vulnerabile ca urmare a creșterii disproporționate a chiriilor în urma unei renovări.

Declanșarea unui val de renovări

Directiva revizuită privind performanța energetică a clădirilor conține măsuri de îmbunătățire atât a planificării strategice a renovărilor, cât și a instrumentelor de asigurare a ducerii la bun sfârșit a acestor renovări. În conformitate cu dispozițiile convenite, statele membre:

  • vor institui planuri naționale de renovare a clădirilor pentru a stabili strategia națională de decarbonizare a parcului imobiliar și modalitățile de eliminare a barierelor rămase, cum ar fi cele legate de finanțare, formare și atragerea unui număr mai mare de lucrători calificați;
  • vor institui scheme naționale de pașapoarte de renovare a clădirilor pentru a îndruma proprietarii de clădiri cu privire la etapele renovărilor având ca finalitate crearea unor clădiri cu emisii zero;
  • vor înființa ghișee unice pentru proprietarii de locuințe, IMM-uri și toți actorii din lanțul valoric al renovării, care vor primi sprijin și orientări specifice și independente.

În plus, acordul va ajuta UE să elimine treptat cazanele pe bază de combustibili fosili.

Subvențiile pentru instalarea de cazane autonome pe bază de combustibili fosili nu vor fi permise începând cu 1 ianuarie 2025.

Directiva revizuită introduce un temei juridic clar pornind de la care statele membre să poată stabili cerințe pentru generatoarele de căldură pe baza emisiilor de gaze cu efect de seră, a tipului de combustibil utilizat sau a ponderii minime de energie din surse regenerabile utilizată pentru încălzire.

Statele membre vor trebui, de asemenea, să stabilească măsuri specifice privind eliminarea treptată a combustibililor fosili utilizați pentru încălzire și răcire, în vederea eliminării complete a cazanelor pe bază de combustibili fosili până în 2040.

Clădiri noi cu emisii egale cu zero

Directiva revizuită va face din clădirile cu emisii zero noul standard pentru clădirile noi.

În temeiul acordului, toate clădirile rezidențiale și nerezidențiale noi trebuie să aibă emisii din combustibili fosili egale cu zero, începând cu 1 ianuarie 2028 pentru clădirile aflate în proprietate publică și începând cu 1 ianuarie 2030 pentru toate celelalte clădiri noi, cu posibilitatea unor derogări specifice.

Statele membre vor trebui, de asemenea, să se asigure că noile clădiri sunt proiectate pentru tehnologia solară, ceea ce înseamnă că ele trebuie să fie adecvate pentru plasarea pe acoperiș a instalațiilor fotovoltaice sau termice solare.

Încorporarea instalațiilor de energie solară va deveni norma pentru clădirile noi.

Pentru clădirile publice și nerezidențiale existente, energia solară va trebui să fie instalată treptat, începând din 2027, în cazul în care acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic, economic și funcțional.

Aceste dispoziții vor intra în vigoare la momente diferite, în funcție de tipul și dimensiunea clădirii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate