Connect with us
Advertisement

Actualitate

Centrele temporare de sacrificare a mieilor în Alba, în perioada Sărbătorilor Pascale şi recomandări pentru consumatori

dsvsa

Publicat

Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba transmite lista şi locaţiile centrelor temporare de sacrificare a mieilor şi recomandări pentru consumatori, în perioada Sărbătorilor Pascale.

„În perioada Sărbătorilor Pascale, reprezentanții DSVSA Alba vin în întâmpinarea nevoilor consumatorilor şi crescătorilor de animale prin autorizarea şi asigurarea personalului sanitar veterinar de specialitate necesar funcționării punctelor temporare de sacrificare a mieilor”, transmit reprezentanţii Direcţiei, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, până vineri, au fost solicitate și autorizate opt centre de sacrificare a mieilor cu caracter de funcționare temporar:

Primăria Alba Iulia pentru centrul de sacrificare miei pe strada Livezii, nr. 37 A

Primăria Teiuș pentru centrul de sacrificare miei în piața agroalimentară, strada Barbu Lăutaru, nr. 20

Serviciul public privind administrarea patrimoniului Sebeș pentru centrul de sacrificare miei în Piața Dacia

Primăria Aiud pentru centrul de sacrificare miei pe strada Ostașilor, nr. 16 D

Primăria Câmpeni pentru centrul de sacrificare miei – SC Compil Moțul SRL (carmangerie), strada Moților, nr. 75

Primăria Câmpeni pentru centrul de sacrificare miei – SC Alimpam SRL, strada Izvoarelor, nr. 2

Primăria Abrud pentru centrul de sacrificare miei pe strada Oborului, nr. 1

Primăria Ocna Mureș pentru centrul de sacrificare miei pe strada Abatorului, nr. 48.

Pe întreaga perioadă de sacrificare a mieilor, la nivelul acestor centre se asigură asistență și control sanitar-veterinar de specialitate prin intermediul medicilor veterinari din cadrul DSVSA Alba.

Pentru autorizarea acestor puncte s-au avut în vedere următoarele aspecte, potrivit DSVSA Alba:

– distanţele mari faţă de abatoarele autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare;

– numărul mare de miei destinaţi sacrificării în această perioadă, care trebuie să fie peste capacitatea de sacrificare proiectată a abatoarelor autorizate sanitar veterinar din vecinătate;

– asigurarea la nivel local a numărului suficient de personal sanitar veterinar permanent care să realizeze controlul ante-mortem şi post-mortem al animalelor şi care să poată dispune măsuri în cazurile în care constată încălcări ale prevederilor legislaţiei în vigoare.

Punctele temporare de sacrificare în care crescătorii de ovine pot sacrifica mieii trebuie se respecte condiţiile generale şi specifice de igienă, bunăstare a animalelor şi gestionare a subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman stabilite de legislaţia sanitară veterinară.

Funcţionarea punctelor de sacrificare a mieilor este permisă numai în perioada premergătoare Paștelui catolic, respectiv Paștelui ortodox (15-28 aprilie), între orele 7.00 – 17.00.

În cazul mieilor destinaţi sacrificării se vor avea în vedere şi următoarele aspecte:

– controlul stării de sănătate a animalelor şi admiterea pentru sacrificare în vederea consumului public numai a animalelor identificate conform legislaţiei în vigoare, care sunt sănătoase, crescute în gospodării, ferme şi localităţi indemne de boli transmisibile;

– verificarea respectării regulilor de bunăstare a animalelor în timpul transportului şi în timpul tăierii, în toate unităţile aprobate pentru tăierea mieilor, inclusiv verificarea modului de completare al formularelor de mişcare;

– transportul mieilor trebuie efectuat numai în mijloace auto autorizate sanitar veterinar, iar animalele vor fi însoţite de certificate veterinare care să ateste sănătatea acestora, precum şi de documente care să cuprindă informaţii despre lanţul alimentar;

– carnea de miel rezultată în urma sacrificărilor în spaţiile/locurile amenajate temporar va fi obţinută numai la cererea directă a consumatorilor şi nu poate fi livrată către alte unităţi din domeniul alimentar înregistrate/autorizate sanitar veterinar;

– marcarea cărnii (carcaselor) de miel rezultate în urma sacrificărilor în spaţiile amenajate temporar va fi realizată cu o marcă de sănătate de formă rotundă, cu un diametru de 3,5 cm, în interiorul căreia trebuie să fie înscrise indicativul judeţului (Alba) urmat de codul numeric acordat de DSVSA judeţeană.

Circumscripțiile Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din județul Alba:

C.S.V.S.A.  Aiud Tel. 0258/861658

C.S.V.S.A.  Blaj Tel. 0258/710102

C.S.V.S.A. Câmpeni  Tel. 0258/771514

C.S.V.S.A. Sebeș Tel. 0258/731038

C.S.V.S.A. Alba Iulia Tel. 0258/835701

C.S.V.S.A. Teiuș Tel. 0258/851717

Consumatorii pot sesiza nereguli din domeniul siguranței alimentelor, înregistrate pe teritoriul județului Alba la nr. de telefon  0258/835915 sau se pot adresa circumscripțiilor sanitar veterinare teritoriale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement