Eveniment
Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului cercetează Râpa Robilor, locul în care au fost îngropaţi foşti deţinuţi politic
Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului (CICCR) din Alba Iulia cercetează o suprafaţă de teren pe care au fost înhumaţi foşti deţinuţi politic, decedaţi în Penitenciarul Aiud, în perioada comunistă. Terenul respectiv se află în partea de sud-est a localităţii Aiud, în dreptul străzii Ostaşilor, cu acces dinspre staţia CFR.
Investigaţiile au demarat în data de 7 iunie, în locul numit Râpa Robilor, unde, potrivit CICCR, comuniştii au îngropat o parte din elita rezistenţei româneşti, care şi-a găsit sfârşitul între zidurile puşcăriei din localitate. În cimitirul penitenciarului gropile de înhumare erau săpate, ziua, de către deţinuţi de drept comun, iar transportul şi îngroparea cadavrelor se făcea numai noaptea, mormintele nefiind marcate cu cruce. „Cercetarea arheologică are drept scop căutarea, recuperarea şi deshumarea osemintelor unor foşti deţinuţi politici, după care se va încerca identificarea acestora. Datorită lucrărilor efectuate în zonă, investigaţiile se vor desfăşura doar într-un anumit sector din fosta parcelă de teren rezervată în trecut pentru cimitirul penitenciarului, pe o suprafaţă ce nu a fost afectată de lucrările menţionate”, se arată în comunicatul CICCR.
Conform documentelor existente, din punct de vedere juridic, terenul respectiv figurează ca domeniu privat aflat în proprietatea Primăriei Aiud. În anul 2009, Primăria a cedat terenul în folosinţă gratuită pentru o perioadă de 49 de ani către Schitul „Înălţarea Sfintei Cruci”, un mic şi restrâns aşezământ monahal situat în zona respectivă, care deserveşte şi Monumentul Calvarul Aiudului, închinat memoriei foştilor deţinuţi politici, decedaţi în temniţele comuniste. După preluarea în folosinţă a respectivului teren, Biserica Ortodoxă a iniţiat la faţa locului o investiţie imobiliară, care prevede edificarea, în anii care urmează, a unei biserici şi a unui aşezământ monahal. Lucrările întreprinse până în prezent au vizat doar pregătirea locului în care vor fi ridicate edificiile menţionate, însă această intervenţie, care a necesitat excavarea şi evacuarea unor cantităţi mari de pământ, a afectat parţial şi o parte din suprafaţa fostului cimitir al deţinuţilor.
Cercetările vor fi coordonate de către Gheorghe Petrov, arheolog la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj şi voluntar la CICCR, dar şi de Paul Scrobotă (Muzeul de Istorie Aiud) şi Horaţiu Groza (Muzeul de Istorie Turda). La operaţiune va participa şi Gabriel Rustoiu, directorul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia. Alături de arheologi, în teren se va afla şi Marius Oprea, coordonatorul CICCR.
Forţa de muncă necesară pentru lucrări va fi asigurată, în condiţii contractuale, de către Penitenciarul Aiud.
Sursa Foto: victor-roncea.blogspot.com
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News