Connect with us

Actualitate

CFR Călători suplimentează cu vagoane trenurile de pe cele mai solicitate rute în perioada sărbătorilor de iarnă

Publicat

CFR Călători va suplimenta cu vagoane, în perioada sărbătorilor de iarnă, în zilele cu trafic intens, trenurile de pe cele mai solicitate rute, în limita parcului de material rulant disponibil, pentru a facilita deplasarea călătorilor în toate destinațiile.

”CFR Călători anunță că, în perioada sărbătorilor de iarnă, în zilele cu trafic intens, va asigura capacitatea maximă de transport disponibilă, pentru a facilita deplasarea călătorilor către toate destinațiile.

Traficul de pasageri va fi monitorizat permanent, iar, în funcție de cerere, trenurile de pe cele mai solicitate rute vor fi suplimentate operativ cu vagoane, în limita parcului de material rulant disponibil.

Pentru evitarea supraaglomerării trenurilor din orele de vârf, recomandăm pasagerilor să utilizeze și celelalte trenuri prevăzute în graficul zilnic de circulație. Biletele pot fi achiziționate online până la ora plecării trenului, în limita locurilor disponibile”, se arată într-un comunicat al companiei, potrivit Agerpres.

În vederea unei mai bune predictibilități a cererii de transport și a adaptării eficiente a capacității la numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă planificarea din timp a călătoriei, inclusiv achiziționarea în avans a legitimațiilor de călătorie.

”Înainte de urcarea în tren, recomandăm tuturor călătorilor să se asigure că dețin legitimația de călătorie și, după caz, documentele aferente transportului, pentru a evita taxarea suplimentară în tren și/sau aplicarea sancțiunilor prevăzute de reglementările în vigoare”, se mai precizează în comunicat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.