Connect with us
Advertisement

Actualitate

Chirii mai ieftine pentru tinerii beneficiari de locuinţe ANL. Proiect de ordonanţă de urgenţă, la Ministerul Dezvoltării Regionale

Publicat

ANL vasile alecsandri Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) a inițiat o procedură de reducere a modului de calcul a chiriilor pe care le plătesc tinerii beneficiari de locuinţe ANL. Prevederile sunt cuprinse într-un proiect de ordonanţă de urgenţă, aflat în consultare publică.

Proiectul are în vedere diminuarea chiriei, deoarece sumele plătite în prezent sunt considerate de chiriașii ANL ca fiind mari, în condițiile în care “Programul de construcții locuințe pentru tineri, destinate închirierii” se adresează tocmai tinerilor cu venituri reduse, precizează ministerul.

Proiectul legislativ prevede că nivelul maxim al chiriei nu poate depăși:

– 10% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului;

– 20% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mare decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată şi care nu depăşeşte cu 100% salariul minim brut pe ţară garantat în plată;

– 30% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mare decât 100%  din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, dar nu mai mult de 5000 lei.

În nota de fundamentare a proiectului se precizează că se propune reducerea chiriei prin “diminuarea cheltuielile de administrare, întreţinere şi reparaţii de la  1,11% din valoarea de înlocuire a construcției la maxim 0,8% din valoarea de înlocuire a construcției, diminuarea cotei de 1% ce revine autorităților locale la maxim 0,5%, autoritățile publice locale putând reduce aceste cote, precum și diminuarea diminuarea coeficienților de ponderare în funcție de rangul localității și în funcție de veniturile beneficiarilor și introducerea unui nou coeficient de ponderare în funcție de anul în care s-a realizat recepția la terminarea lucrărilor”.

Ținând cont de faptul că rangul localităților este dat de numărul populației, se propune diminuarea coeficienților începând de la municipii, orașe, comune și sate componente ale comunelor, precum şi sate aparţinând municipiilor şi oraşelor unde veniturile populației sunt mult mai scăzute față de veniturile de la nivel național, se precizează în documentul menţionat.

Totodată, se propune modificarea coeficienților de ponderare în funcție de veniturile pe membru de familie ale chiriașilor, fiind creat cadrul legal care să sprijine persoanele/ familiile cu venituri reduse, astfel încât aceștia să nu ajungă în imposibilitatea de a achita cheltuielile generate de închirierea locuințelor și, apoi, să fie evacuați,

Pe de altă parte, având în vedere sesizările formulate atât de chiriași, cât și de reprezentanții autorităților publice locale, cu privire la faptul că unele imobile au fost edificate fără a beneficia de finisaje superioare (tâmplărie PVC, parchet laminat, zugrăveli lavabile), dar și termosistem la fațade (pentru creșterea performanței energetice a clădirii), în calculul chiriei s-a inclus un nou coeficient de ponderare, în funcție de anul recepției la terminarea lucrărilor, mai menţionează iniţiatorii.

Potrivit noilor propuneri, chiria pentru locuinţele pentru tineri destinate închirierii, va acoperi:

– recuperarea investiţiei calculată din valoarea de înlocuire a construcției, în funcţie de durata normată stabilită potrivit prevederilor legale, care se virează în contul ANL;

– o cotă de maximum 0,8%, aplicată la valoarea de înlocuire a construcției, destinată administratorilor locuințelor, pentru administrarea, întreţinere și reparațiile curente precum și reparaţiile capitale ;

– o cotă de maximum 0,5%, aplicată la valoarea de înlocuire a construcției, care se constituie venit al administratorilor locuințelor, care se aplică chiriașilor care au împlinit vârsta de 35 de ani.

Ministerul aminteşte de numărul mare de petiții și de memorii transmise la mai multe instituții, inclusiv petiții on-line, formulate atât de chiriașii locuințelor pentru tineri, destinate închirerii, cât și de reprezentanții autorităților publice locale, care administrează locuințele, prin care se solicită reducerea cuantumului chiriei locuințelor pentru tineri, destinate închirierii având în vedere că beneficiarii Programului “Construcția de locuințe pentru tineri, destinate închirierii”.

“Modificarea actului normativ pe calea ordonanţei de urgenţă se justifică prin necesitatea adaptării chiriei locuinţelor pentru tineri la realitățile sociale și economice din fiecare localitate prin reducerea cuantumului chiriei raportat la venituri, tipul locuinței și rangul localității, ținând cont de necesitatea asigurării accesului la locuire a tuturor cetățenilor, care reprezintă o precondiţie pentru exercitarea unor drepturi fundamentale de care trebuie să beneficieze orice persoană, prin aspectele şi implicaţiile de ordin social şi economic, soluţionarea problemelor legate de locuire constituind, permanent, un obiectiv important în Programul de Guvernare al României, pe termen scurt, mediu și lung”, se mai arată în proiect.

AICI, integral, propunerile ministerului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement