Connect with us
Publicitate

Educație

Ciugudul va avea o nouă școală SMART, cu pereți cortină pentru zilele calde. Primăria a câștigat un proiect de 9 milioane de euro

Ciugudul va avea o nouă școală SMART

Publicat

Ciugudul va avea o nouă școală SMART: Primăria Comunei Ciugud a anunțat miercuri câștigarea unui proiect european în valoare de peste 9 milioane de euro prin care va construi o nouă școală SMART în comună.

Unitatea de învățământ va fi în totalitate independentă energetic și un model pentru educația viitorului, transmit reprezentanții administrației locale.

Proiectul este cu atât mai deosebit pentru că a implicat atât echipa primăriei, cât și o echipă de experți coordonată de o persoană cu deficiențe de vedere.

Ovidiu Tuduruță și-a folosit atât experiența în accesarea fondurilor europene, cât și ideile de a crea o unitate de învățământ cât mai accesibilă și pentru persoanele cu dizabilități.

Lista finală a proiectelor care vor intra la finanțare a fost anunțată, zilele trecute, iar Comuna Ciugud este pe primul loc în Regiunea Centru între proiectele care prevăd construirea de școli verzi.

Astfel, după ce a deschis, în 2019, prima școală smart din mediul rural din România, Comuna Ciugud dă un nou semnal în educație: viitoarele școli din România trebuie să fie smart, verzi și accesibile pentru orice copil.

VIDEO: Reportaj de la școala SMART din Ciugud. Cum poate ajuta tehnologia high-tech la educația elevilor de la țară

Noua școală va fi construită în centrul satului Ciugud, pe un teren generos de peste 5 hectare, urmând să fie înconjurată de un parc plantat de la zero cu arbori autohtoni.

În proximitatea școlii se va afla o bază sportivă modernă, care, în prezent, se află în așteptarea finanțării de la Compania Națională de Investiții.

Ciugudul va avea o nouă școală SMART: concepte moderne

Școala va presupune concepte moderne de predare, care vor îmbina atât tehnologia cât și deschiderea spre natură, astfel că unele dintre sălile de clasă vor avea pereți cortină care se pot deschide pentru ca, în timpul verii, orele să se mute în natură.

„În 2019, am deschis la Ciugud prima școală smart din mediul rural din România, iar în câțiva ani ne-a rămas mică.

Am decis să căutăm surse de finanțare pentru a construi o nouă școală și ne bucurăm că am reușit să câștigăm prin Planul National de Redresare și Reziliență peste 9 milioane de euro pentru acest proiect.

Construim o școală a viitorului pentru comunitatea noastră, în care continuăm să îmbinăm în procesul educațional respectarea identității rurale cu folosirea tehnologie și inovației.

Noua clădire va fi în totalitate independentă energetic și va folosi soluții inovative pentru producerea energiei, răcirea și încălzirea claselor, dar și pentru împrospătarea continuă a aerului din spațiile folosite de elevi și profesori.

Lansăm totodată o nouă provocare sistemului educațional din România: viitoarele școli din România trebuie să fie smart, verzi și accesibile pentru orice copil, indiferent de dizabilitatea pe care o are. Și, așa cum spunem mereu, nu lăsăm să moară școala de la țară!”, a spus Gheorghe Damian, primarul Comunei Ciugud.

Ciugudul va avea o nouă școală SMART: Cât de greu e să obții finanțare

„A fost o provocare să acceptăm invitația echipei Primăriei Ciugud de a construi împreună dosarul de candidatură pentru proiectul unei școli a viitorului, care îmbină tehnologia, inovația și protejarea mediului cu accesibilitatea pentru orice copil.

A fost provocator și greu pentru că finanțatorul a decis că prima șansă în competiția pentru construirea de școli verzi aparține localităților cu evoluție demografică semnificativă la nivelul populației tinere, respectiv copii și elevi.

În mod normal, având în vedere că s-au depus 270 cereri de finanțare pentru doar 40 de proiecte câștigătoare, tehnic nu puteam fi competitivi împreună, înaintea municipiilor reședință de județ sau înaintea altor orașe, deoarece evoluția numărului de copii/elevi în orice tip de unitate urbană este semnificativ mai mare comparativ cu mediul rural.

Totuși am mizat pe singura șansă pe care am avut-o: am făcut un proiect impecabil și am reușit să obținem maximum din punctajul subiectiv, clasând proiectul pentru școala verde din Ciugud pe primul loc la nivelul Regiunii Centru în cadrul componentei de construcție”, a spus Ovidiu Tuduruță, coordonatorul echipei Ideas Funding Pack, experții care au contribuit la proiectul școlii.

În anul 2019, prima școală inteligentă din România rurală a fost deschisă la Ciugud. Școala este un proiect pilot, care folosește tehnologia în procesul educațional, implementând în același timp soluții inteligente pentru reducerea consumului de energie.

Școala din Ciugud este de fapt un adevărat „laborator” de testare a tehnologiilor inovatoare. Întreaga clădire este controlată electronic și își reglează aerul condiționat și iluminatul cu ajutorul unor senzori controlați printr-un sistem de management inteligent, în timp ce calitatea aerului și confortul din sălile de clasă sunt de asemenea monitorizate.

În ceea ce privește educația, profesorii folosesc în procesul predării table interactive, chrome-book-uri, software educațional și o platformă online dedicată.

Școala din Ciugud este și prima școală publică din România, care folosește un laborator de realitate virtuală și realitate augmentată în activitățile sale didactice, copiii fiind transferați în lecții interactive cu ajutorul căștilor VR.

În 2023, la Ciugud a fost deschisă o grădiniță cu program prelungit modernă, realizată printr-o investiție importantă derulată de Primăria Comunei Ciugud, în valoare de aproximativ 1,6 milioane de euro.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate