Economie
Plafonul de scutire de TVA crește din septembrie. Ce trebuie să facă firmele care au depășit vechiul plafon

Plafonul de scutire de TVA crește din septembrie. Un proiect în acest sens a fost pus în dezbatere publică la Ministerul Finanțelor.
De la 1 septembrie 2025, plafonul până la care firmele din România pot rămâne neplătitoare de TVA va fi majorat de la 300.000 lei la 395.000 lei, potrivit unui proiect de ordonanță aflat în dezbatere publică, potrivit Startupcafe.
Directiva (UE) 2020/285 prevede simplificarea regimului special de scutire de TVA pentru micile întreprinderi și posibilitatea ca acestea să aplice regimul și în alte state membre ale Uniunii Europene.
Astfel, odată cu transpunerea directivei, firmele mici din România vor putea solicita aplicarea regimului special de scutire și în alte state membre, iar companiile stabilite în alte țări ale Uniunii vor putea beneficia de aceleași facilități și în România.
Proiectul a mai fost pus în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor în luna martie, însă nu a fost adoptat la acel moment.
Plafonul de scutire de TVA crește din septembrie
Persoanele impozabile care au depășit în luna august 2025 plafonul de scutire pentru întreprinderile mici de 300.000 de lei, în vigoare la data depășirii plafonului, nu trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA decât la depășirea plafonului anual de scutire de 395.000 lei.
În schimb, dacă în luna august 2025 a fost depășit și plafonul de 395.000 lei, persoana impozabilă trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA cel târziu în data de 10 septembrie 2025.
Înregistrarea în scopuri de TVA a respectivei persoane se va considera valabilă începând cu data de 10 septembrie 2025.
- DOCUMENT cu toate prevederile noi.
Persoanele impozabile înființate anterior anului 2025, care s-au înregistrat în scopuri de TVA până la data de 1 septembrie 2025, inclusiv, ca urmare a depăşirii plafonului de scutire de 300.000 lei, pot solicita, începând cu data de 1 septembrie 2025, scoaterea din evidenţa.
Persoana impozabilă care a solicitat scoaterea din evidenţă are obligaţia să depună ultimul decont de taxă, indiferent de perioada fiscală aplicată, până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost comunicată decizia de anulare a înregistrării în scopuri de TVA.
În ultimul decont de taxă depus, persoanele impozabile au obligaţia să evidenţieze valoarea rezultată ca urmare a efectuării tuturor ajustărilor de taxă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News