Eveniment
Cod portocaliu ANM: ninsori abundente și viscol, în Alba și alte trei județe. Strat de zăpada de până la 30 cm
Iarna se intensifică: ANM a emis duminică mai multe avertizări Cod portocaliu și Cod galben de ninsori, care afectează o mare parte din țară. Se va depune un strat de zăpadă ce ajunge până la 30 de centimetri.
Meteorologii anunţă că, până marţi dimineaţă, vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării – ninsori la munte, dar şi lapoviţă, ninsori sau ploi în celelalte zone, iar pe alocuri se va forma polei. A fost emisă o informare meteo, dar și două atenționări cod galben și alte două cod portocaliu.
Codul portocaliu în Alba, Gorj, Caraș-Severin și Mehedinți
Codul portocaliu vizează zone montane din județele Alba, Gorj, Caraș-Severin și Mehedinți. Avertizarea este în vigoare de duminică dimineață până luni la ora 10.00.
În aceste zone temporar ninsoarea va fi abundentă și se va depune strat de zăpadă de 25-30 cm, iar la altitudini mari vor fi rafale de 80-90 km/h, va fi viscol puternic și vizibilitate redusă.
Avertizare Cod Galben până luni dimineața în 19 județe
Tot până luni dimineața va fi în vigoare o avertizare Cod galben. Aceasta vizează județele Alba, Harghita, Mureș, Sibiu, , Cluj, Bihor, Hunedoara, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Brașov, Argeș, Dâmbovița și Prahova.
În aceste zone vor fi precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare. Se vor acumula 15-25 l/mp și local se va depune strat de zăpadă, la munte de 20-25 cm, iar în zonele joase de relief, de 10-20 cm.
La munte, vântul va avea intensificări cu viteze de 50-70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, de 70-85 km/h, temporar ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea scăzută.
ANM a mai emis o avertizare Cod portocaliu pentru ziua de luni. În zona de munte a județelor Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Hunedoara, îndeosebi la altitudini de peste 1400 m, va continua să ningă temporar abundent, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de 20-30 cm.
În zona înaltă vor fi rafale de 80-90 km/h, va fi viscol puternic și vizibilitate redusă.
De asemenea, o avertizare Cod galben va fi în vigoare de luni dimineața până marți la ora 10.00.
Conform acesteia, vor predomina ninsorile în zonele de munte, iar în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, nordul Olteniei și în nord-estul Munteniei, la început vor fi ninsori și lapoviță, apoi mixte (ploi, lapoviță și pe arii restrânse ninsori) ce vor favoriza local depuneri de polei și formarea de ghețuș.
Se vor acumula 10-20 l/mp și local se va depune strat de zăpadă, la munte de 10-20 cm, iar în zonele joase de relief, la începutul intervalului se va depune un strat nou, în general de 3-10 cm.
La munte, vântul va avea intensificări cu viteze de 50...70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, de 70-85 km/h, temporar ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea scăzută.
Informare meteo până marți
De duminică de la ora 10.00 până marți la ora 10.00 este în vigoare la nivel național o informare meteorologică.
Temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării și se vor acumula cantități de apă în general de 10-30 l/mp. La munte vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă consistent (20-50 cm).
În zonele deluroase, precum și în Transilvania și în Maramureș vor predomina lapovița și ninsoarea, iar stratul de zăpadă va fi de 5-15 cm. Vor fi precipitații mixte în Banat, Oltenia, Muntenia și pe arii restrânse în Crișana, Moldova și Dobrogea. Pe alocuri se va forma polei.
Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze la rafală, în special la altitudini mari, de peste 70-80 km/h, local și temporar viscolind ninsoarea. Notă: Până vineri (9 ianuarie) temporar vor fi precipitații în toate regiunile, iar local cantitățile de apă vor fi însemnate.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News