Connect with us
Advertisement

Actualitate

Cum poate fi preschimbat permisul de conducere obținut în alt stat cu unul românesc. Vezi care sunt documentele necesare

Publicat

C ei care dețin permise de conducere eliberate în alte state își pot preschimba permisele cu documentele similare românești, fără susținerea unui test sau examen. Pentru a putea intra în posesia unui carnet de conducere românesc, solicitanții trebuie să depună o serie de documente, dar și să aibă în posesie dovada că locuiesc în România. Ministerul Afacerilor Interne a lansat recent în consultare publică un proiect de ordin cu anumite schimbări.

Persoanele care au domiciliu, reședința sau rezidența normală în România sau care se află la studii în țara noastră și au permise de conducere eliberate în alte state pot solicita preschimbarea acestora cu documente similare românești.

Pentru preschimbarea permiselor de conducere, dacă proiectul va fi aprobat și va intra în vigoare, solicitanții vor depune personal, la serviciul public comunitar competent, dosarul de preschimbare a permisului de conducere, care trebuie să conțină următoarele documente:

– permisul de conducere național eliberat în statele membre UE, a cărui preschimbare se solicită, în original, sau documentul care atestă pierderea, furtul sau lipsa justificată a permisului de conducere. În situația permiselor eliberate de statele membre, nu mai este nevoie de traducerea legalizată în limba română a acestora. Traducerea va fi necesară numai în cazul statelor membre ale Convenției asupra circulației rutiere.

– documentul de identitate, precum și documentele care fac dovada domiciliului sau reședinței ori a studiilor în România;

– fișa deținătorului permisului de conducere, scrisă citeț, cu majuscule;

– dovada achitării taxelor și tarifelor, prevăzute de lege, aferente preschimbării permisului de conducere.

În prezent, solicitanții trebuie să depună următoarele documente:

– traducerea legalizată în limba română a permisului de conducere național supus preschimbării (în acest moment, traducerea este necesară indiferent de statul în care este eliberat permisul, n.r.)

– fișă medicală completată de o unitate de asistență medicală ambulatorie de specialitate autorizată, încheiată cu concluzia „Apt conducător auto”, cu precizarea categoriei/categoriilor pentru care solicitantul este apt de a conduce autovehicule, precum și a eventualelor restricții medicale ce vor fi menționate în permisul de conducere preschimbat;

– certificat de cazier judiciar, în termenul de valabilitate;

– declarație notarială pe propria răspundere a solicitantului, din care să rezulte că permisul de conducere depus pentru preschimbare este autentic, că titularul acestuia nu are rezidență normală pe teritoriul altui stat, că nu mai posedă un alt permis de conducere național românesc ori eliberat de autoritățile unui alt stat sau un duplicat al acestuia, că nu a declarat pierderea ori furtul acestuia la organele emitente sau la alte autorități în vederea eliberării unui nou document, pecum și fapul că nu a luat și nu i-a fost adusă la cunoștință anularea permisului de conducere sau a dreptului de a conduce ori suspendarea sau restricționarea exercitării acestui drept.

sursa: avocatnet.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement