Actualitate
Cum pot cere despăgubiri de la Fondul de Garantare cei care au asigurări la Astra. Procedura şi paşii de urmat
După retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii de asigurări Astra, cei care au încheiate poliţe la această companie pot solicita despăgubiri direct de la Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară mai trebuie validată de instanţă pentru ca dosarele de daună să fie preluate de fond.
Reamintim că ASF a cerut intrarea societăţii în faliment, însă acesta trebuie confirmat prin decizie judecătorească, astfel încât până în acel moment, asiguraţii vor apela tot la Astra, pentru înregistrarea dosarelor de daună. Precizăm că asigurătorul nu mai poate face poliţe noi.
Potrivit preşedintelui ASF, Mişu Negriţoiu, Astra are 1,8 milioane de asiguraţi şi 2,5 milioane de poliţe valabile. În urma evaluărilor ASF, Fondul de Garantare va putea acoperi depăgubiri de maximum 450.000 de lei pentru fiecare asigurat.
Procedura pentru asiguraţi
După ce Fondul de Garantare preia procedura în cazul declarării oficiale a insolvenţei Astra, clienţii (creditorii de asigurări) depun o cerere de plată la care anexează documente doveditoare ale creanţei şi copie după actul de identitate.
AICI, model cerere.
Cererea, în original, împreuna cu documentele anexate se depune la sediul Fondului de Garantare, personal sau prin intermediul serviciilor de poştă, recomandat, cu confirmare de primire.
Care sunt pasii pe care îi urmează un dosar de daună complet?
Pas 1: înregistrarea cererii de plată însoţită de decumentele justificative
Pas 2. întocmirea dosarului de daună şi verificarea cererii şi a tuturor documentelor şi înscrisurilor justificative cu privire la creanţa solicitată;
Pas 3: propunerea de plată şi avizarea dosarului de daună de către toate departamentele din cadru Fondului de Garantare (daune, juridic, economic);
Pas 4: aprobarea dosarului de daună de catre Comisia specială constituită conform Legii 503/2004;
Pas 5: plata dosarului de daună catre creditorul de asigurări;
Cum se efectuează plata catre creditorul de asigurări?
– prin poştă, la domiciliul creditorului, doar în cazul persoanelor fizice;
– în contul de card al creditorului, în cazul persoanelor fizice;
– în contul creditorului persoana fizică sau juridică;
– prin unităţile CEC BANK.
Cei care au încheiate poliţe RCA la Astra au însă şi altă posibilitate. Pot denunţa poliţele şi pot primi înapoi o parte din bani, aferentă perioadei rămase.
Spre exemplu, dacă aţi încheiat o asigurare RCA în ianuarie şi denunţaţi poliţa în următoarele zile, atunci veţi primi înapoi de la companie o treime din suma achitată, corespondentă lunilor septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie, scrie adevărul.ro. Pentru restul perioadei se presupune că aţi fost asigurat, chiar dacă nu aţi avut nevoie de despăgubiri.
Dacă denunţaţi poliţa RCA, acest lucru înseamnă că trebuie să cumpăraţi o altă asigurare de acest gen, astfel că trebuie să vă adresaţi celorlalte companii.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News