Educație
DEFINITIVAT 2021: 18 contestații depuse în ALBA după publicarea primelor rezultate. Notele finale, în 28 iulie
În județul Alba au fost depuse 18 contestații după publicarea primelor rezultate la Definitivat 2021. Miercuri, 28 iulie, vor fi comunicate notele finale.
Potrivit situației IȘJ Alba, sunt înregistrate 4 contestații depuse de către candidați care au susținut proba scrisă pentru învățământ primar, 3 la Matematică și câte una sau două pentru educatori, Limba și literatura română, Limba engleză, Limba franceză, Mecanică, Geografie.
Anul acesta, în Alba, au fost două medii de 10.
Alți 52 de candidați au obținut medii peste 9.
Rata de promovare a concursului este de 76,61%. Dintre cei 124 de profesori, 95 au luat medii peste 8.
Județul Alba se află pe locul 7, în clasamentul național în funcție de rata de promovare a examenului.
Vezi și Rezultate DEFINITIVAT 2021: ALBA, pe locul 7 după rata de promovare a examenului. Situația din țară
Proba scrisă a fost organizată pentru 140 de candidați la 29 de specializări în Alba. Majoritatea candidaților înscriși au fost de învățământ preșcolar în limba română (58 de candidați), învățământ primar (17 candidați), educație fizică și sport (12 candidați), matematică (10 candidați).
La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 133 de candidați (95%) din cei 140 înscriși. Dintre aceștia, 9 candidați s-au retras. Nu au fost lucrări anulate în centrele de evaluare.
Din totalul celor 124 de candidaţi cu lucrări evaluate, 73 de candidați au obținut note situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceștia, 4 candidaţi au fost notați cu 10 la proba scrisă, iar 15 candidați au primit note între 9,50 și 9.99 la această probă. De asemenea, 38 de candidați au avut note între 5 și 7,99. Cu note sub 5 au încheiat proba scrisă 10 candidați.
Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice.
În structura lucrării scrise, subiectul de specialitate a avut o pondere de 60%, iar subiectul de metodică de 30%, 10% din punctaj fiind acordat din oficiu.
Vezi integral DEFINITIVAT 2021: Toate detaliile despre examenul din 14 iulie
Pentru promovarea examenului de definitivare în învăţământ, candidatul trebuie să obţină:
- minimum 8 media aritmetică a notelor finale la inspecții și portofoliu
- nu mai puțin de 7 la fiecare din probele respective
- nota minimă de promovare a examenului este 8
Calendarul examenului național de Definitivat 2021:
14 iulie 2021 – Susținerea probei scrise
21 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor
21 – 22 iulie 2021 – Înregistrarea contestațiilor
22 – 28 iulie 2021 – Soluționarea contestațiilor
28 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor finale
28 iulie – 2 august 2021 – Transmiterea tabelelor nominale cu rezultatele candidaților promovați către Ministerul Educației și Cercetării
2 – 9 august 2021 – Validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului educației și cercetării
Evaluarea lucrărilor – Definitivat 2021
Pentru evaluarea lucrărilor scrise şi soluţionarea contestaţiilor se constituie centre de evaluare a lucrărilor scrise, respectiv de soluţionare a contestaţiilor, denumite în continuare centre de evaluare – CEV, respectiv centre de contestaţii – CC.
În structura lucrării scrise, subiectul de specialitate are o pondere de 60%, iar subiectul de metodică de 30%, 10% din punctaj fiind acordat din oficiu.
Fiecare lucrare scrisă este evaluată independent, în săli separate, de doi profesori evaluatori, şi apreciată separat, cu note de la 10 la 1, incluzând şi punctul/punctele din oficiu, conform baremului de evaluare şi notare, fără a se face însemnări pe lucrare.
Fiecare evaluator stabileşte, prin raportare la baremul de evaluare şi notare, nota lucrării scrise. Pentru validarea evaluărilor, diferenţa dintre notele acordate de cei doi evaluatori nu trebuie să fie mai mare de 1 punct.
Dacă diferenţa dintre notele acordate de cei doi evaluatori este mai mică sau egală cu 1 punct, notele sunt trecute pe teze de cei doi evaluatori, care semnează fiecare în dreptul notei acordate. Preşedintele comisiei de evaluare calculează şi scrie, în borderoul centralizator şi pe fiecare lucrare, media aritmetică a celor două note, cu două zecimale, fără rotunjire, aceasta reprezentând nota obţinută de candidat la proba scrisă.
În cazul în care diferenţa dintre notele acordate de cei doi evaluatori este mai mare de 1 punct, lucrarea respectivă este evaluată de un al treilea evaluator, asigurându-se respectarea baremului, în conformitate cu procedura specifică privind evaluarea lucrărilor scrise şi soluţionarea contestaţiilor. Cel de-al treilea evaluator trece nota pe lucrare în spaţiul rezervat şi semnează în dreptul notei acordate. Nota finală acordată lucrării este media aritmetică a notelor acordate de cei 3 evaluatori. În acest caz, pe lucrare, în spaţiul rezervat notei finale, se calculează şi se trece media respectivă, validată prin semnătura preşedintelui.
Nota obţinută la examen se calculează după formula: ND = (NI1 + NI2 + NP + 7NS)/10, unde ND reprezintă nota la examen, NI1 reprezintă nota inspecţiei de specialitate 1, NI2 reprezintă nota inspecţiei de specialitate 2, NP reprezintă nota acordată pentru portofoliu, iar NS reprezintă nota la proba scrisă, toate notele fiind obţinute de candidat în sesiunea de examen curentă. Nota minimă de promovare a examenului este 8 (opt).
Soluționarea contestațiilor – Definitivat 2021
În cazul în care diferenţa – în plus sau în minus – dintre nota acordată la soluţionarea contestaţiei şi nota acordată la evaluarea lucrării este mai mică de 1,5 puncte sau egală cu 1,5 puncte, rămâne definitivă nota acordată la soluţionarea contestaţiei.
În cazul în care diferenţa – în plus sau în minus – dintre nota acordată la soluţionarea contestaţiei şi nota acordată la evaluarea lucrării este mai mare de 1,5 puncte, lucrarea este reevaluată de alţi doi evaluatori, nominalizaţi prin decizie a inspectorului şcolar general, în conformitate cu prevederile procedurii specifice privind evaluarea lucrărilor scrise şi soluţionarea contestaţiilor.
Rezultatul acestei ultime evaluări este definitiv, reprezintă nota finală acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei şi poate fi atacat numai prin procedura contenciosului administrativ, contestaţia reprezentând plângerea din cadrul procedurii prealabile reglementate de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
După afişarea rezultatelor finale, candidaţii pot solicita comisiei de examen să îşi vadă lucrarea, fără ca, în urma vizualizării, să obţină reevaluarea lucrării şi/sau modificarea notelor acordate.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News