Eveniment
Denis Stanciu, un polițist din Alba, a salvat o tânără cu probleme medicale, pe Autostrada A1, între Boița și Deva
Un polițist din Alba a salvat o tânără cu probleme medicale, pe Autostrada A1, între Boița și Deva. Până la sosirea medicilor, agentul-șef adjunct Denis Stanciu a început manevrele de resuscitare, iar gestul său prompt și competent a făcut diferența dintre viață și moarte.
„O viață salvată pe banda de urgență. După ce au gestionat un apel despre un pieton aflat pe autostrada A1 sectorul Boița – Deva, colegii noștri au primit o nouă sesizare: la doar doi kilometri distanță, o tânără de 22 de ani, cu probleme medicale, fusese coborâtă pe banda de urgență și se afla în stop cardiorespirator.
Agentul-șef adjunct Denis Stanciu din cadrul Brigăzii Autostrăzi-Biroul Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva a acționat fără ezitare.
Nu s-a limitat la semnalizarea zonei – a început imediat manevrele de resuscitare, aplicând exact ceea ce a învățat la activitățile de pregătire profesională.
Până la sosirea medicilor, intervenția lui a făcut diferența. O viață salvată. Un gest care contează”, au scris reprezentanții Poliției Române, pe pagina de Facebook.
sursa, foto: Poliția Română
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News