Connect with us
Advertisement

EDITORIAL

Despre capitale, din doar două surse

Publicat

Ovidiu Hațegan: Alba Iulia, capitala celor 4 dorințe

Dacă peștișorul de aur ar fi prins de politicienii, oamenii din administrație, din ”societatea civilă” și alți oameni de bine din Alba Iulia, aceștia ar avea 4 dorințe: Alba Iulia să devină capitală culturală europeană, capitală a regiunii din care va face parte cândva, ”cealaltă capitală” și, mai recent, ”a doua capitală” a României. Capitală ”de suflet” (orice ar fi însemnând asta) este deja, nu-i așa?

Vizionari cu toții! Atât de multe strategii și programe și doar un oraș în care să le aplice! Am și eu o idee și aș dori să semnați în gând o petiție pentru ea. E foarte bună și ne ajută să nu mai fim nevoiți să alegem atât de greu ce fel de capitală va fi Alba Iulia în viitor: cartierul Cetate să fie capitală a regiunii, Bărăbanțul capitală culturală, în timp ce Oarda și Miceștiul n-au decât să își împartă între ele statutul de ”cealaltă capitală” și ”a doua capitală”.

Nu doresc să ironizez aceste proiecte ale unor oameni probabil bine intenționați, chiar dacă tentația este foarte mare, dată fiind superficialitatea lor. Însă consider că toate aceste proiecții imaginare ale unui oraș capitală a ceva, pe care politicienii ni le servesc cu atâta ușurință, sunt doar expresia unui gând ascuns sau mărturisit doar în grupurile apropiaților.

Sunt expresia unei angoase care îi bântuie pe toți, aceea că, după regionalizare, Alba Iulia va deveni un oraș mort: fără industrie, fără servicii medicale, fără instituții publice (în care acum lucrează oameni)… Un oraș de peste 50.000 locuitori, neatractiv pentru investitori (care nu prea pun preț pe faza cu capitală de suflet, simbolică, orașul Unirii, Mihai Viteazul etc). Un oraș care nu își găsește identitatea între Cluj și Sibiu și care, în regiunea din care face parte este pe locul 4-5. Un oraș din care populația activă va încerca să plece.

În acest context, este trist că proiectele ”capitale” sunt doar enunțate, fără putere (și poate fără intenție) de finalizare; sunt bune eventual ca supapă de evacuare a unor potențiale nemulțumiri sociale care ar apărea în condițiile în care dezbaterea despre viitorul orașului ar fi una reală. Personal, nu cunosc acțiuni concrete, logice, cu obiective clare și termene de realizare pentru a avea măcar o șansă corectă în lupta cu alte orașe, în competiția pentru capitală culturală sau a regiunii viitoare. Cu ”cealaltă capitală” și cu ”a doua capitală” pare mai simplu: nu se mai bagă nimeni!

Din aceste motive, aceste ”proiecte” nu sunt proiecte!

Și mai trist decât faptul că nu există o strategie veritabilă de câștig este acela că nu există nici o strategie în caz de eșec. Știe cineva care sunt alternativele în cazul în care Alba Iulia nu va mai fi nici un fel de capitală? Probabil atunci vom aplica fiecare dintre noi programul ”a doua șansă” în ”celălalt oraș”.

Claudiu Makkai: Alba Iulia, în isteria capitalelor

De ceva vreme nu mai aud altceva decât „Alba Iulia capitală…” unde punctele de suspensie le completați voi cu ce vreți: de suflet, culturală europeană, de regiune, a doua, simbolică, cealaltă, reîntregirii și altele pe care sigur le-ați auzit și voi.

Prima data am auzit chestiunea capitalei la școală când, pionier fiind, cântam „Alba multimilenară, plai și inimă de țară” deci vorbim de aia de suflet și a reîntregirii. Bun și justificat. Mihai Viteazu 1600 plus 1 Decembrie 1918. Deci ne-am lămurit, asta cu sufletul, e ok.

Mai aproape de zilele Facebook, am început să auzim de varianta „Cealaltă Capitală”. Logo misto, fonturi trendy și un concept care sună bine chiar și în engleză. Pe scurt, un exercițiu de marketing și branding reușit pentru care trebuie să-i mulțumim lui Mișu Coșer care a știut să capaciteze niște resurse de calitate.

După „Cealaltă Capitală” apare undeva prin 2011 ideea „Alba Iulia Capitală Culturală Europeană 2020”. Idee minunată, în stare să înflăcăreze imaginații și să mobilizeze mase. După mine a fost cea mai inteligentă mișcare pe care a făcut-o la momentul respectiv  politicianul Florin Roman. Documentat, având exemplul Sibiului la îndemână, Roman le-a servit adversarilor politici o pasă pe care nu o puteau refuza public. Probabil pe parcurs Roman a început chiar să creadă în șansele noastre și văd că insistă în continuare. Chiar mai nou lângă Florin Roman vine și Mircea Hava care spune că am avea o șansa în condițiile în care ne aliem cu Clujul. Nu pot să zic decât Doamne Ajută! Doar să fim în stare să facem ce trebuie: un teatru, spații expoziționale, săli de concerte, hoteluri. Și să ne rugăm să avem public pentru așa ceva!

Toate capitalele de mai sus pălesc în fața uneia de care chiar am avea nevoie: capitala de regiune. Asta ar fi cea mai de folos albaiulianului de rând. Deocamdată, avem la Alba Iulia sediul ADR Centru. Întâmplare sau nu, ne-am pricopsit cu ADR la Alba Iulia pentru ca ne-am mișcat mai bine decât ceilalți și am fost în stare să punem urgent la dispoziție un sediu și personal priceput. Bravo nouă! Acum miza e să facem tot ce putem să aducem la Alba Iulia capitala viitoarei regiuni care va exista cel mai probabil pe structura actualelor regiuni de dezvoltare.

Dacă nu facem asta și vor dispărea județele (aşa cum ar fi normal, dacă tot ne obligă Europa să facem regiuni), Alba Iulia va deveni un mic și sărac orășel de provincie din care vor dispărea multe locuri de muncă de la stat. Asta pentru că vom pierde sau vom micșora instituții. Și nu prea avem ce pune în loc. Acum, referitor la șanse, eu nu sunt prea optimist. Încă nu se știe cum va fi stabilită această capitală de regiune, dar hai să analizăm la rece. Dacă decizia se ia undeva la București, nu avem nici o șansă! Suntem un oraș cu primar PDL-ist și președinte de consiliu judeţean la fel. Parlamentarii PDL sunt acum la categoria „și altii”, iar cei din USL sunt ori boboci care încă nu știu unde e sala de mese de la parlament, ori sunt în partea „greșită” a mesei la care se face împărțeala. Dacă decizia se ia printr-un proces electiv de orice factură, Alba Iulia clar nu are nici o șansă în fața Brașovului sau Sibiului, dată fiind diferența de dimensiuni. Așa că, slabe șanse din orice unghi privești.

Ultima capitală apărută pe firmament este cea propusă săptămâna asta de jurnalistul Dan Lungu. Sub denumirea de „a doua capitală”, Dan își propune să ne strângă pe toți sub un stindard pe care să-l fluturăm în fața românilor și să cerem ca la revizuirea Constituției să fie introdusă o prevedere care să facă din Alba Iulia o capitală simbolică având rol administrativ redus. Am fost curios să aflu dacă mai există asemenea situații și am descoperit ceva similar în Olanda (Haga și Amsterdam), în Turcia (Istanbul și Ankara) și în Israel (Tel Aviv și Ierusalim). Deci nu ar fi ceva ieșit din comun și este posibil juridic.

Avantajele ar fi destule: prestigiu, recunoaștere, turism, instituții noi cu locurile de muncă aferente. Problema e din nou cea decizională. Și nu vreau să vă aduceți aminte decât de 1 Decembrie 2012, când premierul Ponta a vrut să „pedepsească” Alba Iulia pentru înclinațiile PDL-iste și nu a vrut să-i „facă lui Hava sărbători pe banii guvernului”. Așa că mă îndoiesc că va avea o atitudine diferită față de un astfel de proiect. Sugestia mea pentru Dan Lungu a fost să deschidă o petiție online care să-i confirme (sau nu) și să-i legitimeze demersul. Cine știe… poate câteva mii sau zeci de mii de adeziuni vor atrage atenția.

La final, nu pot decât să apelez la spiritul vostru civic și să vă îndemn să nu stați deoparte. Indiferent cine e inițiator, dacă e bine pentru comunitate, e bine și pentru voi ca persoane. Măcar Alba Iulia să fie o capitală a bunelor intenții!

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

7 Comentarii

7 Comentarii

  1. Ovidiu

    joi, 10.01.2013 at 17:23

    Am si eu o propunere. Alba iulia sa devina singura capitala a Romaniei.
    Daca este de luat in seama…

  2. Partenie Rus

    joi, 10.01.2013 at 19:53

    Mda… imi place in primul rand ca doi fosti colegi si permanenti prieteni ai subsemnatului scriu in tandem. E dovada ca, in echipa, se poate mai bine, iar din asta au de invatat scepticii.
    In al doilea rand, printre argumentele si contraargumentele transformarii urbei Alba Iulia/Gyulafehervar/Apulum/Karlsburg/Balgrad intr-o capitala a punctelor de suspensie razbate o alta idee, pe care o vad mai aproape de realitate: stabilirea mai multor „capitalute” in cadrul regiunii 7 Centru (daca va ramane structura actualelor regiuni de dezvoltare). Fiecare ar avea un rol determinat si, pare-se, deja conturat: Brasovul in plan economic (evident, cel mai dezvoltat oras), Sibiul cultural (cu experienta europeana dincolo de cortina), Targu Mures medical (fara discutie), Miercurea Ciuc sau un alt oras din zona cu alte atributii…
    Alba Iulia urmeaza, se pare, a fi „justitiar”, beneficiind de un Palat al Justitiei care va fi eliberat in curand si se va dovedi astfel destul de generos cu incarcatura de dosare. Asta, desigur, daca reforma administrativa va fi secondata si de continuarea celei din justitie, absolut necesara, deoarece unul din judetele arondate Curtii de Apel Alba Iulia (Hunedoara) ar reveni altei regiuni. Pare destul de complicat dar, in acest fel, s-ar obtine un „ceva” in fiecare actuala capitala de judet, iar cei afectati de desfiintarea unor institutii pot fi „relocati” mai usor.
    Asa ca, deocamdata, nimic nu e pierdut! Iar initiativele lui Florin Roman, Dan Lungu, Romi Opriscan si altii nu fac decat sa intareasca ideea ca aici cuiva ii pasa si, pana la urma, va ramane ceva durabil.

  3. Partenie Rus

    joi, 10.01.2013 at 19:54

    P.S.
    Aceasta era a treia sursa, ca sa nu se supere Flavia pe voi!

  4. Dan Lungu

    vineri, 11.01.2013 at 10:11

    Dragi prieteni,
    Am citit cu placere editorialele voastre. În multe puncte aveţi dreptate însă vă întreb dacă ar trebui să ne consolăm cu gândul că în următorii ani Alba Iulia va muri încet, încet. Să ne gândim deja la programul „a doua şansă” în „celălalt oraş”? Să ne căutăm din timp un oraş adoptiv? Să fugim cât mai repede din oraşul muribund? SAU să luptăm, să încercăm să facem ceva, să propunem mii de proiecte şi să încercăm să-l materializăm pe cel mai bun. Dacă fiecare dintre noi am ieşi din amorţeala bacoviană care ne-a cuprins şi am încerca să facem ceva cât de mic pentru Alba Iulia atunci cu siguranţă „Alba Iulia va începe să facă mai mult pentru noi”. Eu vă fac o PROVOCARE. Şi este valabilă pentru toţi cei care vor şi pot să se implice. Vă invit să dezbatem, să perfectăm sau să modificăm proiectul propus de mine „Alba Iulia – A DOUA CAPITALĂ”… Ce spuneţi? Ridicaţi mănuşa aruncată cavalereşte? :=)

  5. Ovidiu Hategan

    vineri, 11.01.2013 at 13:54

    Dane, iti multumesc ca nu te-ai suparat.
    Eu am luat chiar lansarea (oficiala sau nu) a proiectului ca o invitatie la dezbatere. De aceea am si scris. In rest, nu e vorba deloc de vreo resemnare bacoviana. Este vorba pur si simplu de faptul ca un proiect de acest gen trebuie sa treaca de faza de exercitiu de imaginatie. Inainte de a-l scoate public, el trebuie analizat din toate punctele de vedere: resurse (umane, posibilitati de lobby), aspecte juridice, aspecte economice (cat costa si de unde se iau banii – si aici nu este vorba despre perspectiva locala, aceea ca la Alba Iulia vor veni bani ci de cea nationala), contactarea unor personalitati legate intr-un fel sau altul de Alba Iulia pentru a vedea daca te poti baza pe cineva, mijloace de marketing… Sunt multe lucruri pe care nu le-am vazut in proiect si de aceea deocamdata consider ca simpla enuntare a unor idei nu reprezinta un proiect ci doar o declaratie.
    Eu vreau capitala de regiune la Alba Iulia, vreau si capitala culturala europeana, vreau si a doua capitala dar din pacate niciunul dintre aceste „proiecte” nu trece de faza de vorbe.
    Eu nu am criticat in acest articol continutul ideilor voastre, dupa cum ai vazut, ci am criticat modul in care este abordat. Despre idei, daca vrei, alta data.
    Iti doresc succes cu ideea, sper sa o maturizezi si sa o duci la capat si daca pot ajuta cu adevarat cu ceva, o fac cu placere.
    Na ca am iesit din amorteala bacoviana (care avea totusi o legatura cu metafizica – deci nu era chiar de lepadat) si m-am arata dispus sa fac ceva cat de mic pentru Alba Iulia, in speranta ca si „Alba Iulia va face ceva pentru mine” 🙂
    Dincolo de aceasta mica rautate, stiu ca esti sincer si bine intentionat, ca demersul tau nu are nimic ascuns, ca nu candidezi la nimic si ca vrei pur si simplu sa faci ceva bun. Asta apreciez la modul cel mai serios si cred ca asta e si cel mai important.
    Te astept la o discutie privata, cand ai timp.

  6. Adina E. Curta

    luni, 14.01.2013 at 15:44

    ridic eu, mademoiselleste, borul palariei si astept detalii despre unde si cand are loc discutia privata 🙂

    • ovidiu Hategan

      luni, 14.01.2013 at 21:46

      s-a notat.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement