Administrație
Deszăpezirea drumurilor județene din Alba în iarna 2019-2020 va costa peste 7 milioane lei. 10 sectoare de drum închise
Deszăpezirea celor peste 800 km de drumuri județene din Alba ar urma să coste 6,3 milioane lei plus TVA (aproximativ 7,5 milioane lei), în iarna 2019-2020. Consiliul Județean a estimate costurile pentru lucrările de întreținere în sezonul rece și necesarul de materiale. Comparativ, anul trecut, estimările erau de 5,7 milioane de lei, fără TVA, pentru iarna 2018-2019.
Din rețeaua de 869,756 km drumuri județene administrate de CJ Alba, 10 sectoare, adică 61,035 km vor fi drumuri închise pe perioada iernii, având în vedere traficul redus. În total, sunt necesare 17.200 tone material antiderapant (nisip și sare).
În vederea asigurării şi menţinerii stării de viabilitate a reţelei de drumuri judeţene pentru desfăşurarea traficului rutier în condiţii de siguranţă şi fluenţă în perioada sezonului rece, S.C. Drumuri şi Poduri Locale Alba S.A. prin Serviciul Programe, Lucrări Întreținere Drumuri din cadrul Consiliului Judeţean Alba, a întocmit „Planul operativ de acțiune privind prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor judeţene, în perioada de iarnă 2019 – 2020”, se arată în proiectul ce va fi pus la vot în ședința CJ Alba de joi.
S-a estimat necesarul de material antiderapant, sare, forţa de muncă, mijloace de transport, utilaje şi pregătirea bazelor de deszăpezire, precum şi modul de coordonare şi conducere a acţiunilor pentru combaterea acestor fenomene în perioada sezonului rece. Valoarea maximă estimată a lucrărilor de întreţinere curentă pe perioada de iarnă 2019-2020, este de 6.337.941,70 lei (la care se adaugă TVA). Au fost stabilite un număr de 10 sectoare de drumuri judeţene cu o lungime totală de 61,035 km care vor fi închise pe perioada iernii, din cauza unui trafic rutier foarte redus, localităţile aferente având asigurate rute ocolitoare. Au fost stabilite utilajele şi formaţiile de lucru care vor acţiona în perioada de iarnă, precum şi activitatea de informare operativă.
Aprovizionarea cu materiale pentru combaterea lunecuşului constă în asigurarea etapizată în trimestrul IV a anului 2019 a cantităţilor necesare de produse chimice (clorura de sodiu) şi materiale granulare (nisip) în vederea combaterii gheţii şi poleiului. Cantitatea totală de material antiderapant pentru iarna 2019-2020, este de 17.200 tone, din care 15.587,50 to nisip şi 1.612,50 to sare (clorură de sodiu).
Până la data de 1 noiembrie 2019 trebuie asigurate 35% din cantitatea necesară de material antiderapant – 6.020 tone, până la 1 decembrie 2019 trebuie asigurate 50% din cantitatea necesară de material antiderapant – 8.600 tone, iar până la 31 decembrie 2019 trebuie asigurate 75% din cantitatea necesară de material antiderapant – 12.900 tone. Completarea până la 100% va fi în funcție de condițiile meteo și stocuri. De asemenea se vor asigura cantităţile de carburanţi (benzină, motorină) pentru minimum 14 zile de acţionare la utilaje proprii –16,54 tone motorină.
De asemenea se vor asigura cantităţile de carburanţi (benzină, motorină) pentru minimum 14 zile de acţionare la utilaje proprii – 16,54 tone motorină. Cantitatea necesară s-a stabilit în funcţie de numărul autovehiculelor şi autoutilajelor, iar stocurile se vor menţine la acest nivel prin completarea pe toată perioada iernii.
S-a efectuat și încadrarea pe nivele de viabilitate pe timp de iarnă a drumurilor județene din administrarea Consiliului Județean Alba, în lungime totală de 869.756 km, după nivelul de intervenție și clasa tehnică, funcție de importanța economică și administrativă a drumului, astfel:
Nivel 1: Drumurile judeţene care asigură legătura cu gările, porturile, aeroporturile, punctele de trecere a frontierei sau care condiţionează aprovizionarea centrelor economice importante cu materii prime, alimente sau forţa de muncă şi drumurile naţionale ce leagă staţiunile turistice – 19 sectoare de drum cu o lungime de 245,463 km
Nivel 2: drumurile judeţene care asigură legătura cu centrele de comună – 34 sectoare de drum cu o lungime totală de 311.169 km
Nivel 3: Restul drumurilor publice care trebuie menţinute în stare de viabilitate – 20 sectoare de drum cu o lungime de 166,000 km
Nivel 4: Sectoarele de drumuri publice cu trafic redus de vehicule – 21 sectoare cu o lungime de 147.124 km (inclusive cele 10 sectoare de drumuri judeţene cu o lungime de 61,035 km vor fi închise pe perioada iernii, pentru care cheltuielile necesare menţinerii în stare de viabilitate depăşesc cheltuielile produse prin devierea circulaţiei pe trasee ocolitoare)
Cele cinci zone în care se va acționa cu utilaje de deszăpezire sunt: zona 1 – Alba Iulia, zona 2 – Sebeş, zona 3 – Aiud, zona 4 – Blaj şi zona 5 – Cîmpeni.
Cum se va interveni pentru deszăpezire
Pregătirea drumurilor pentru sezonul de iarnă şi la ieşirea din iarnă presupune aprovizionarea cu materiale pentru combaterea gheţii şi poleiului, deszăpeziri manuale şi mecanice efective, informări privind starea drumurilor (inclusiv a participanţilor la trafic), dar și reparaţii ale îmbrăcăminţii asfaltice, impermeabilizarea părţii carosabile, plombarea cu piatră spartă a drumurilor împietruite, asigurarea scurgerii apelor, curăţirea şanţurilor cu autogrederul, înlăturarea obstacolelor care ar putea provoca înzăpezirea drumurilor județene, se mai arată în proiect.
Prevenirea înzăpezirii drumurilor se realizează prin patrulare cu utilaje, acţiune care se desfăşoară în timpul ninsorilor liniştite, viscole slabe (tăria vântului sub 30 km/h). Utilajele folosite pe drumurile judeţene sunt de regulă utilaje echipate cu lamă (autogredere), greder semipurtat) sau autovehicule-autobasculante la care s-a montat lamă metalică, dotată cu cuţit cu protecţie din cauciuc. Utilajele de patrulare se folosesc grupate pe formaţii de lucru, dar şi individual funcţie de caracteristicile drumului şi utilajului. Pentru zonele de munte este obligatoriu utilizarea de autovehicule cu doua osii motoare. Având în vedere că, în paralel sau după terminarea acţiunii de înlăturare a zăpezii căzute pe carosabil se trece la răspândirea materialului antiderapant pentru prevenirea formării gheţii şi poleiului, la autovehiculele echipate cu lamă se adaugă şi răspânditoarele de antiderapant. Deszăpezirea manuală constă în degajarea manuală a zăpezii de pe trotuarele podurilor, camerelor de cădere la podeţe, în punctele greu accesibile, rampe, curbe etc.
Informarea privind starea drumurilor constă în transmiterea informaţiilor ce privesc producerea fenomenelor meteorologice care se pot produce într-un interval de timp de 24 de ore, respectiv: depuneri solide (chiciura), polei, zăpadă, intensificări de vânt, viscol, transport de zăpadă cu forme de troiene, către bazele de deszăpezire în timp operativ în vederea pregătirii şi acţiunii pentru combaterea înzăpezirii drumurilor sau a poleiului.
În scopul conducerii şi coordonării acţiunilor de prevenire şi combatere a lunecuşului şi înzăpezirii pe drumurile judeţene în perioada de iarnă 2019-2020, se constituie Comandamentul de iarnă la nivelul Consiliului Judeţean Alba. Activitatea de informare operativă se face de la nivelul bazelor de deszăpezire la centrele zonale şi de aici la beneficiarul activităţii de deszăpezire, respectiv Consiliul Judeţean Alba – Direcţia gestionarea patrimoniului.
Sectoarele de drumuri judeţene declarate închise în perioada de iarnă 2019-2020
Drumul judetean / Sectorul de drum închis / Varianta ocolitoare
1. DJ 107 I: Aiud – Râmeţ – Geogel – Valea Barnii – Mogoş – Bucium – DN 74 de la km 42+000 la km 55+540; L=13,540 km; între localităţile Geogel şi Cojocani; varianta ocolitoare: DJ 107 I, cu acces din DN 1 (Aiud) şi DN 74 (prin localităţile Bucium şi Mogoş)
2. DJ 107 K: Galda de Jos – Poiana Galdei – Intregalde – Ghioncani – DJ 107 I de la km 32+000 la km 37+500; L= 5,500 km; între localităţile Valea Mlacii şi Valea Tupilor; varianta ocolitoare: DJ 107 I, cu acces din DN 74 prin localităţile Bucium şi Mogoş
3. DJ107Z: Ciumbrud (DJ107E) – Păgida – Gîmbaş – Aiud (DN1) de la km.1+000 la km.4+200, între localităţile Ciumbrud şi Păgida; L=3,20 km; varianta ocolitoare: Aiud – Gîmbaş – Păgida
4. DJ 670 C: Săsciori – Dumbrava – Câlnic de la km 3+000 la km 6+000; L=3,000 km; între localităţile Dumbrava şi Cîlnic; varianta ocolitoare: DJ 106 F, cu acces din DN 1 (intersecţie DN 1 cu DJ 106 F)
5. DJ 704 A: DN7 – Pianu de Jos – Pianu de Sus – Strungari – Răchita – DN 67C de la km 16+850 la km 19+350; L=2,50 km; între localităţile Strungari şi Răchita; varianta ocolitoare DN 67C, cu acces din DN 1 (Sebeş)
6. DJ704K: Vinerea (DJ704)Săliştea (DJ705E) de la km 0+000 la km 5+000; L= 5,00 km; între Vinerea şi Săliştea; varianta ocolitoare: nu este cazul
7. DJ705H: Cheile Cibului (DJ705D – Glod -Nădăştie (DJ705D) de la km.0+000 la km.2+335; L=2,335; varianta ocolitoare: DJ705D
8. DJ 750 C: Sălciua de Sus – Valea Largă – Ponor – Rîmeţ – Valea Mănăstirii – Stremţ – Teiuş de la km 5+000 la km 15+000 si de la km 27+500 la km 35+760; L=18,260 km; între localităţile Valea Largă şi Valea Mănăstirii; varianta ocolitoare: DJ750C, cu acces din DN 1 (Teius) si DN 75 (Salciua) sau varianta din DJ 107 I, cu acces din DN 1 (Aiud)
9. DJ750E: DN75 – Sat Vacanţă – Vârtop de la km.0+000 la km 2+000; L=2,00km; între DN75 şi Vârtop; varianta ocolitoare: nu este cazul
10. DJ762: Limită judeţul Hunedoara – Dealul Crişului – Valea Maciului – Mârteşti – Vidra – Lunca de Jos – Vârtăneşti- Burzoneşti – Mihoieşti (DN75) de la km.40+600 la km.46+300; L= 5,70 km, între localitatea Valea Vidrişorii şi limită judeţul Hunedoara; varianta ocolitoare: nu este cazul
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News