Directorii de unități de învățământ și inspectorii școlari generali sau generali adjuncți vor avea de predate cel puțin 10 ore pe săptămână. Aceștia nu pot desfășura activități didactice de predare remunerate prin plata cu ora sau cumul, în anul școlar 2025-2026.

Publicitate

Prevederile se regăsesc în legea asumată de Guvernul Bolojan, potrivit edupedu.ro.

În proiectul inițial, degrevarea de normă pentru directorii de școli era cu până la 30% (14 ore predare), însă, prin amendament, s-a ajuns la până la 50%.

Prevederile se vor aplica doar în anul școlar 2025-2026, după norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Obligații de predare pentru directori de școli, inspectori școlari generali/generali adjuncți

  • pot fi degrevați cu până la 50% din norma de predare, învățare și evaluare
  • nu pot desfășura activități didactice de predare remunerate prin plata cu ora sau cumul
  • prin excepție, pot face activități în regim de plata cu ora, în unități de învățământ preuniversitar din zone izolate, cu aprobarea consiliului de administrație al inspectoratului școlar județean.
Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Personalul didactic de conducere  al unităților de educație extrașcolară, casele corpului didactic, centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională și centrele de excelență:

  • cu până la 30% din norma didactică de predare-învățare-evaluare.