DOCUMENT | Ce puteau vedea „turiştii” străini în Alba Iulia anilor 1500: Cetatea, Palatul Princiar, inscripțiile despre Decebal

Călătorii străini care au vizitat orașul Alba Iulia nu au fost istorici „de meserie“.  Au ajuns pe aceste meleaguri din pură curiozitate sau pe parcursul unor misiuni diplomatice în Transilvania. Vizitele în urma cărora au rezultat „părerile tipărite“ pot fi încadrate cronologic în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Am luat în considerare doar opiniile unor călători străini legate de Alba Iulia din această perioadă, fără a avea pretenţia unui studiu exhaustiv pe această temă.

Informațiile dăruite de acești călători străini sunt  din vremea în care Alba Iulia  era capitală a Principatului autonom al Transilvaniei (1541-1711). A fost vremea în care, scăpat de sub tutela Episcopiei Catolice, devine oraş liber, statut care îi deschide drumul spre o dezvoltare economică, edilitară, culturală. Se ridică Palatul Princiar, școli, biserici.

„Alba Iulia este centru țării“, așa vedea orașul călătorul Pierre Lescalopier,în 1574. Străinul își dă cu părerea și asupra motivelor pentru care principii care au condus Transilvania și-au  ridicat aici reședința: „aerul sănătos și pământul foarte bun din împrejurimi“. Călătorul ne spune că atât în Cetate, cât și în împrejurimi a văzut „inscripții romane care amintesc de un Decebal, regele dacilor din regatul căruia făcea parte și această provincie și care a fost învins de Traian“. Tot  de la Lescalopier aflăm că „a trecut, în drum spre Alba Iulia,  peste un râu mare, numit Mureș“. Cetatea este descrisă ca fiind „mare și puternică, având pe lângă sine un târg negustoresc, mare și populat ca un oraș“.

Zece ani mai târziu, la 1584, ajunge la Alba Iulia un alt călător străin, Franco Sivori, însoțit de nobilii săi. Mărturiile tipărite lăsate de el ne arată un „oraș mic, dar bine întărit“. Străinul ne spune că a primit „o casă bună, care slujește, de obicei, nobililor“.  Din cele relatate ne dăm seama că nu era un călător oarecare, întrucât pe parcursul vizitei a fost însoțit de „un secretar și doi nobili ai Principelui, să se îngrijească de toate cele trebuitoare pentru întreținerea mea“.

„Așezarea este într-un loc prea frumos și acum“, scrie Antoniu Possevino despre Alba Iulia. „Are și o oarecare strălucire, cu toate că nu are prea mulți locuitori“, mai notează străinul.

Perioada din care ne-au rămas mărturiile acestor călători străini a fost una de avânt pentru oraș. Capitala Alba Iulia devine şi un important centru de cultură al Principatului Tranilvaniei, în plină epocă de manifestare a umanismului renascentist. Centrul ei se va deplasa de la curtea episcopală la cea princiară.

Nicu NEAG