DOCUMENT: Meseria de călău la Alba Iulia. Povestea lui Grancea Rakoczy, omul crud care a zdrobit oasele lui Horea și Cloșca

Grancea Rakoczy este călăul cu nume de principe care și-a trecut în „palmares“ aplicarea pedepsei cu moartea pentru capii Răscoalei de la 1784-1785, prin zdrobirea oaselor cu roata. Informații prețioase despre sângerosul ritual sunt furnizate tocmai de scrisoarea prin care crudul personaj își cerea în urmă cu 228 de ani răsplata pentru truda sa.

Călăul apare permanent în actele oficiale ale orașului Alba Iulia. În conscripţia din 1673, pe Uliţa Ţiganilor din oraşul vechi, între cele 29 de proprietăţi, locuia şi călăul. La 1784, în timpul răscoalei iobagilor români conduse de Horea, Cloșca și Crișan, responsabil de această ocupație sângeroasă era Grancea Rakoczy. Este omul însărcinat de autoritățile vremii să pună în practică una dintre cele mai drastice pedepse, frângerea trupului cu roata.

Sentința de condamnare la frângerea cu roata

Horea şi Cloşca au fost prinşi prin trădare la sfârşitul anului 1784. Ulterior, au fost încarceraţi, în celule separate, la porţile a III-a şi a IV-a ale Cetăţii din Alba Iulia. Crişan, al treilea conducător al Răscoalei, a fost întemniţat în vechiul corp de gardă al Cetății, o clădire azi dispărută, până în 13 februarie 1785, când şi-a pus capăt zilelor. Ancheta comisiei imperiale de la Alba Iulia a durat aproape o lună, până la 24 februarie 1785. Ca să se poată îndeplini ordinul împăratului de la Viena, a fost adăugat sentinţei articolul ce prevedea pedeapsa cu moartea prin zdrobirea oaselor condamnatului cu roata pentru fapte de tâlhărie şi omoruri la drumul mare, cu scopul de a da un exemplu.

În sentința pronunțată la 26 februarie 1785, publicată de publicată de Claudia Băluță, se spune: „În procesul criminal intentat contra lui Horea, numit altminterea şi Ursu Nicola, din comuna Râu Mare, din Marele Principat al Transilvaniei, în etate de vreo 54 de ani, de religie neunită, căsătorit şi supus cameral, apoi contra lui Ion Cloşca din Cărpiniş, tot din Marele principat, (în etate de vreo 30 de ani, de religie neunită, căsătorit şi de asemenea supus cameral, Comisia aulică cezaro-regală ordonă prea graţios din partea Majestăţii Sale să cerceteze tulburările şi să cheme la ordine pe ţărani, a stabilit în drept, potrivit legilor preaînalte:… amândoi, Horea Cloşca, în conformitate cu articolul 62 despre tulburări şi tumulturi şi articolul 90, despre tâlharii, să fie aduşi la locul de osândă (Dealul Furcilor) şi acolo să li se frângă cu roata toate membrele corpului începând de jos în sus, mai întâi lui Cloşca apoi lui Horea, corpurile lor să fie tăiate în patru, capul şi părţile corpului să se pună (tragă) pe roate pe lângă diferite drumuri, anume în comunele unde au săvârşit cruzimile cele mai scelerate iar inimile şi măruntaiele lor să fie îngropate la locul supliciului”, se spunea în sentința dată de autoritățile austriece care stăpâneau Transilvania la acea vreme.

Martor ocular la execuție

Execuţia a avut loc în 28 februarie 1785. O descriere amănunţită a evenimentului sângeros se află în scrisoarea lui Iosif Gabri, profesor în acea vreme la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia, trimisă unui prieten al său la Roma,  la 2 martie 1785.  „După cum prevedea sentinţa întocmai aşa, în dimineaţa zilei de 28 februarie pe la ceasurile nouă şi jumătate, Horea şi Cloşca au fost aşezaţi separat pe câte un car special, fiecare fiind însoţit de câte un preot schizmatic (ortodox). Este cu neputinţă să descriu convoiul şi mulţimea care a fost de faţă. Ei au fost însoţiţi de un escadron de cavalerie din Toscana în ţinută de paradă, cu mare pompă, de aproximativ trei sute de pedestraşi orăşeni şi de haiduci. Batalionul pedestraşilor i-a încadrat într-un careu, iar călăreţii s-au aşezat la cele două aripi. Eu, prin bunăvoinţa unui locotenent de cavalerie, am stat călare între batalionul în formă de careu şi între cavalerie şi astfel am văzut de la început execuţia şi parada, cum văd această foaie de hârtie din faţa mea“, relata în urmă cu 228 de ani Iosif Gabri.

Călăul cere răsplată pentru truda execuției

Punerea în practică a scenariului sângeros stabilit de autoritățile austriece a căzut în sarcina călăului orașului. Cele mai preţioase informaţii despre cel care i-a zdrobit cu roata pe conducătorii Răscoalei de la 1784-1785 apar tocmai într-o scrisoare pe care a adresat-o judelui oraşului Alba Iulia.

Documentul a fost scris în limba maghiară de vreun slujbaş al oraşului în aprilie 1785, la puţin timp după execuţia conducătorilor răscoalei, în care Grancea Rakoczy a avut rolul principal. „E ştiut că în răscoala trecută mulţi din corifeii românilor au fost osândiţi şi a trebuit să-i execut după poruncă. Eram tocmit pentru execuţii tocmai atunci la Sebeş, dar am fost oprit de Nobilul Comitet pentru osândiţii de aici; îmi poruncise să nu mă mişc nicăieri din loc, căci vor fi mulţi de executat. A trebuit deci să-mi las câştigul de acolo – am şi scrisoare despre asta – ca să nu fie nicio întârziere din vina mea. Dar, deşi am executat aici pe corifeii cei mari, pe mulţi tovarăşi de-ai lor, întocmai cum cerea sentinţa şi am cărat împreună cu ucenicii mei în patru părţi trupurile lor tăiate în bucăţi, după poruncă, am cerut şi am umblat în zadar pe la slujbaşii comitatului pentru plata ostenelii mele. Rog deci pe Cinstitul şi Nobilul Jude să-mi îndrepte plângerea acolo unde crede că voi putea dobândi răsplata trudei mele, căci acesta este meşteşugul meu obişnuit şi învăţat şi dacă în acesta sufăr vreo scădere, nu-mi pot ţine nici eu vieaţa… În nădejdea plăţii m-am încărcat şi eu cu mai multe datorii. Aşteptând această dreaptă mângâiere rămân al Domnului Jude şi al Cinstitului şi Nobilului Magistrat, săracă, supusă şi credincioasă slugă. Gracea Rakoczy, Călăul Alba Iuliei“, se arată în scrisoarea trimisă de Grancea Rakoczy către judele oraşului, publicată de istoricul Gheorghe Anghel.

18 florini pentru execuția cu roata

Judele oraşului i-a respins cererea, pe motiv că nu ei l-au angajat, ci ţara, aluzie la împăratul de la Viena. În cele din urmă, cererea călăului a ajuns la Guvernul Transilvaniei de la Sibiu. Grancea Rakoczy a primit suma de 51 de florini: câte şase de cap, pentru Horea, Cloşca şi Crişan şi câte trei pentru execuţia cu roata, tragerea în ţeapă, spânzurarea şi decapitarea celor 11 ţărani răsculaţi, prinşi în lunile noiembrie şi decembrie 1784 şi care s-au aflat în închisorile de Aiud şi Alba Iulia. Potrivit istoricului Gheorghe Anghel, suma era echivalentă la acea vreme cu preţul unei vaci sau a douăzeci de vedre de vin. Istoricul apreciază că din conţinutul scrisorii călăului ar trebui să înţelegem mai bine personalităţile situate în vârful piramidei feudale, de la împăratul de la Viena, nobilime şi până la cel care a zdrobit cu roata, actori pricipali ai episodului sângeros al execuţiei căpitanilor eroi şi a altor sute de iobagi implicaţi în Răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan.

Locuri de tortură și execuție

În Evul mediu fiecare oraş, târg sau sat mai important îşi avea locul călăul, precum şi instrumentele şi armele necesare execuţiilor periodice. Locurile erau amenajate în pieţe publice, la intrarea în oraşe sau de-a lungul celor mai circulate drumuri. Unele toponime din judeţul Alba mai amintesc şi acum de existenţa unor locuri de tortură şi execuţie. Spre exemplu, la Alba Iulia este „Dealul Furcilor”, la Şard o „Poiană a Furcii”, între Ighiu şi Bucerdea o „Măgură a Furcii”, la Sâncel, lângă Blaj, un alt „Deal al Furcilor”, iar la Şugag un loc numit “La Furci”.

Nicu NEAG