EVENIMENT
Duminica Tomii: Tradiții, obiceiuri și superstiții din Ardeal. Ce ar trebui să faci în prima duminică după Paști
Creștinii ortodocși prăznuiesc prima duminică după Paște, zi în care este pomenit Sfântul Apostol Toma, numită și Duminica Tomii. Această sărbătoare încheie Săptămâna Luminată.
În această zi, Mântuitorul li S-a arătat ucenicilor pentru a doua oară după Înviere.
Dintre toţi apostolii, singurul Toma nu credea în Învierea Sa. Drept urmare, Iisus l-a îndemnat să-i atingă semnele rămase pe corp de pe urma cuielor care i-au străpuns carnea. După acel moment, Apostolul Toma Îl mărturisește fără nicio îndoială pe Iisus Hristos ca Domn și Dumnezeu, potrivit crestinortodox.ro.
Vezi: CALENDAR Ortodox 2022: TOATE sărbătorile creștine importante din noul an, trecute în Calendarul Bisericesc
În această zi, în biserici se săvârșește slujba Utreniei.
Oamenii aduc ouă roșii și colaci pentru a fi sfinţite. Există credinţa că, după sfinţire, acestea trebuie aşezate în coșuri, alături de lumânări aprinse și lăsate să plutească pe cursul unor ape curgătoare, pentru a ajunge la sufletele morților. Credincioșii spun că, astfel, ofrandele aduse îi vor elibera pe cei plecați dintre noi de o parte din păcate, pentru a umbla prin locurile în care doresc.
În lunea de după Dumnica Tomii se sărbătorește Paștele Blajinilor. Există credinţa că sufletele morților pot fi eliberate de păcate grele, săvârșite în timpul vieții. În Duminica Tomii și de Paștele Blajinilor, credincioșii își plâng morții.
Se obișnuiește ca aceștia să întindă mese bogate, fie în cimitir, la căpătâiul celor decedați, fie în preajma bisericilor.
Citește și: Paștele Blajinilor 2022. Când pică sărbătoarea în acest an. Semnificații, tradiții și superstiții
Tot de Duminica Tomii, credincioșii își plâng morții pe la morminte, după care întind în cimitir sau lângă biserică, în aer liber.
Duminica Tomii 2022. Obiceiuri și tradiții
Potrivit superstițiilor acestor zile, oamenii pot sta, astfel, la masă, alături de sufletele dragi ale celor care au plecat, cinstind împreună Învierea lui Iisus. În credința populară, astfel de obiceiuri sunt musai a fi respectate pentru sănătate și viaţă lungă.
În această zi de sărbătoare, nu se fac treburi în casă sau la câmp. Nu se spală, nu se coase, nu se face curat. Nu este bine să te cerți sau să spui vorbe de ocară și nu trebuie să vorbești de rău de cei decedați.
În această zi sunt cinstiți și morții. În Banat, femeile obișnuiesc să pună diferite pachete cu pomeni pe ape curgătoare, iar copiii împletesc coșuri din nuiele, în care sunt așezate ouă roșii.
După terminarea slujbei, oamenii merg în cimitire, pentru a participa la o altă slujbă, cea de comemorare a celor plecați în „lumea blajinilor”, de unde vine și ziua de Paștele Blajinilor.
Cine este Apostolul Toma
Despre Toma, unul din cei doisprezece apostoli, evangheliile ne oferă puține date. Numele său apare înainte de plecarea lui Iisus în Betania și la Cina cea de Taină. După înălțarea la cer a Domnului, Sfântul Toma a propovăduit creștinismul în India, unde moare ca martir, ucis de suliță. Tradus în ebraică, numele lui Toma înseamnă „geamănul”.
Îndoiala lui Toma
Imediat după Înviere, Hristos se arată apostolilor, intrând prin ușile încuiate (de frica iudeilor) și rostind binecuvântarea: „Pace vouă!” Din rândurile lor lipsea însă unul: Toma.
Aceștia îi spun la întoarcere despre arătarea lui Hristos, dar acesta nu crede, conștient fiind de posibilitatea unor vedenii: „Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.
” Toma credea în Învierea lui Hristos, dar nu credea că s-a arătat apostolilor. O săptămână Toma trăiește chinurile unei cumplite îndoieli.
După opt zile, Iisus Hristos revine, arătându-se din nou, în același mod. Înainte chiar de a-i spune ceva Toma, Domnul îl îndeamnă: „Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios.
” Toma nu pune, practic, mâna pe rănile lui Hristos, pentru că este cucerit de arătarea Lui și cade în genunchi. În lipsa cuvintelor, rostește doar atât: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”
În această duminică este rânduit să se citească în cadrul Sfintei Liturghii pericopa evanghelică de la Ioan din capitolul 20, versetele 19-31.
Obiceiuri în Duminica Sfântului Apostol Toma
Duminică dimineața, după slujba Utreniei, ouăle și colacii vor fi sfințiți de preoți. Apoi se vor căuta irugi, cursuri curate de ape curgătoare. Aici, oul, colacul și o lumânare aprinsă sunt așezate în fiecare coșuleț împletit și se dă drumul pe apă pentru a ajunge la sufletele morților.
Oamenii cred că prin aceste ofrande sufletele morților vor fi eliberate de o parte din păcatele grele și vor putea umbla în locurile în care doresc. După Sfânta Liturghie, preoții ortodocși vor merge în cimitire și vor face slujbe pentru cei plecați în ”lumea blajinilor”, sfințind mormintele și pomenile aduse de familiile celor ce-și dorm somnul de veci.
În Brașov se vor desfășura Serbările Junilor, legate de Sfintele Paști, care durează până la Duminica Tomii.
În această ultimă zi din Săptămâna Luminată, alaiul junilor îmbrăcați în costumele lor originale, călare pe cai împodobiți cu ciucuri și cocarde tricolore, vor străbate străzile din centrul vechi al Brașovului, timp de câteva ore. Apoi, alaiul se va deplasa la Pietrele lui Solomon unde vor petrece până seara târziu într-o mare serbare câmpenească.
În Banat, femeile dau pomeni pe ape curate, curgătoare, pentru slobozirea sufletelor răposaților. Bătrânele caselor înroșesc ouăle în ajunul sărbătorii, iar copiii adună ramuri fragede de alun sau de salcie, din care împletesc mici coșulețe.
Lunea după Duminica Tomii – Paştele Blajinilor
În credința populară, în lunea după Duminica Tomii se sărbătorește Paștele Blajinilor. În folclor, Blajinii mai sunt cunoscuți și sub numele de rohmani.
Paștele blajinilor este o sărbătoare populară care nu are o rânduială specifică în tipicul bisericesc. În credința ortodoxă se pune accent și pe cultul morților.
Paștele blajinilor sau Paștele morților reprezintă în sine amintirea tuturor celor ce au murit, fie ei pregătiți — spovediți, împărtășiți și cu lumânare — sau nepregătiți.
Credincioșii depun ofrande pe morminte, bocesc morții, împart pomeni, întind mese festive în cimitir, lângă biserică sau la iarbă verde. Această sărbătoare este marcată în Banat, Transilvania, Bucovina și Maramureș.
Blajinii, oameni blânzi și pașnici, s-ar afla într-o lume îndepărtată, la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pamântului. Ei sunt anunțați că a sosit Paștele de către oameni, care aruncă în apele curgătoare coji de ouă sparte în timpul înroșitului sau la prepararea alimentelor rituale (cozonaci, pască).
sursa foto: basilica.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.