Connect with us
Advertisement

Economie

Economist al BNR: Oare închiderea minelor nu a contribuit la criza prețurilor la energie? Ce facem cu gazul din Marea Neagră

Publicat

România are resurse energetice vaste dar statul nu permite exploatarea lor, susţine Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), în articolul său „În apărarea pieţelor”.

Acesta consideră că este ironic şi trist faptul că, pe de o parte, preţul gazelor a explodat dar, pe de altă parte, statul nu creează cadrul legal şi fiscal pentru exploatarea gazelor offshore din Marea Neagră.

„Să intervină Statul!” se aude tot mai des în spaţiul public.

„Sunt condiţii extraordinare!”, „Să plafoneze Statul preţurile!” răspund alte voci, cu şi mai mult entuziasm.

Sunt trei evoluţii recente care mi-au atras atenţia, cu ajutorul cărora putem demonstra uşor, într-o manieră facilă, de ce vocile greşesc, şi de ce însăşi intervenţia etatistă este sursa, şi nicidecum soluţia, problemelor.

Le abordez mai jos, punct cu punct.

„Mâna invizibilă” a pieţelor libere, cea care aliniază cererea cu oferta, funcţionează de-o vecie şi acţionează asupra a milioane de produse prin miliarde de tranzacţii, aşezând lucrurile cum nici un planificator central (sau birocrat, sau conducător, sau dictator, sau cel mai puternic calculator/inteligenţă artificială) nu o poate face.

Şcoala de gândire economică austriacă ne spune că pieţele fac asta cu ajutorul ordinii spontane, pentru că se formează spontan, continuu, prin interacţiunea voluntară a miliarde de indivizi, vânzători sau cumpărători, cu priorităţi, preferinţe, resurse şi posibilităţi tehnologice diferite, şi asta fără ca unii să se coordoneze cu alţii, într-o manieră cât mai dispersată, şi fără intervenţia unei entităţi centrale care să coordoneze procesul.

O piaţă liberă va căuta continuu să identifice şi satisfacă în cel mai bun mod dorinţele consumatorilor, iar prin concurenţă şi sistemul de stimulente va căuta să ofere cele mai bune produse la cele mai bune preţuri”, scrie Cristian Popa.

Explozia prețurilor: oare închiderea minelor nu a contribuit la actuala criză?

În aceea ce priveşte preţurile gazelor şi electricităţii, Popa menţionează că acestea au explodat în Europa, şi nu numai, pe fondul unei cereri mari datorată revenirii consumului şi a ofertei reduse.

„Soluţia vehiculată de etatişti este plafonarea prin lege a preţurilor, deci „să rezolve Statul!”, de parcă aşa vor apărea mai multe gaze şi mai multă electricitate din neant.

Dar legile economiei funcţionează independent de legile date în Parlament. Preţurile plafonate ar descuraja realizarea de investiţii în capacităţi de producţie, nicidecum invers, deci nu ar rezolva problema de bază, ar fi un calmant, care nu ar vindeca boala.

Ce nu ne spun etatiştii este că, deşi ne uităm la Stat pentru soluţii, este foarte posibil chiar Statul să fi generat problemele din prima fază.

Oare închiderea minelor şi a centralelor electrice pe cărbune nu a contribuit la actuala criză a preţurilor energetice în care ne aflăm?

Oare introducerea sistemului de certificate CO2 nu a dus la creşterea costurilor, închiderea şi falimentarea unor centrale pe cărbune şi astfel la preţuri mai mari?

Reducerea poluării şi înverzirea sistemului energetic este probabil necesară, însă ceva trebuie înlocuit cu altceva, doar eliminarea duce la penurie, eliminarea unei surse de energie trebuie să fie însoţită de dezvoltarea altora noi, şi asta folosind tot mecanisme competitive ale pieţei, căci altfel se ajunge la consecinţe neintenţionate, precum pene de curent sau preţuri uriaşe”, spune Cristian Popa.

Potrivit autorului, statul, încercând să rezolve o problemă, a cauzat alta, sau chiar mai multe, probabil neintenţionat.

România, resurse vaste

„O altă situaţie, de data aceasta specifică ţării noastre, este că deşi avem în România resurse energetice vaste, Statul nu permite exploatarea lor. Este ironic şi trist că pe de o parte preţul gazelor a explodat, dar pe de altă parte Statul nu creează cadrul legal şi fiscal pentru exploatarea gazelor offshore din Marea Neagră, deci nu permite companiilor private să exploateze aceste gazele.

Însă, în acelaşi timp, Statul se oferă, binevoitor, să plafoneze preţurile, sau să le subvenţioneze, cu bani din taxele încasate… tot de la noi. Iar noi rămânem la întrebarea de ce cresc preţurile.

Ne permitem oare să lăsăm aceste resurse minerale de miliarde de euro neexploatate sub Marea Neagră? Este România atât de bogată încât să importe gaze mai degrabă decât să le exploateze pe ale ei?

La iarnă, când va fi frig, sau când vor veni facturile, ne vom gândi probabil cu jind la acele gaze„, susţine Cristian Popa.

sursă: Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Rusinea

    miercuri, 20.10.2021 at 08:09

    Tara nu maiare nimic ! Am vandut pe nimic austriecilor Petromul si padurile! Doja si Horea au murit degeaba, pt.ca urmasii nu inteleg subjugarea occidentului.

  2. Ss

    miercuri, 20.10.2021 at 08:41

    statul sa faca, statul sa dreaga….pai ori suntem de dreapta, ori nu mai suntem, ce naiba ?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement