Ai carte, dar parte când ai?

O ştim bine, dar trecem prea uşor cu vederea: politica simulată ne va rupe tineretul de realitate. Aşa cum virusul parvenitismului lăsat în stare de libertate a făcut societatea în care trăim să arate ca un şvaiţer, la fel se va întâmpla şi cu iniţiativele năucitoare ale unor tineri naivi, care cred că intrarea în bazarul politicii autohtone le va acoperi incompetenţa, devenind automat oameni valoroşi, ingenioşi în gândire şi acţiune, demni de respect şi admiraţie.

Efectul unei asemenea rătăciri va fi aidoma unei boli fără leac. Propaganda partidelor este năucitoare. Se aud voci care promit diferite funcţii nemeritate în instituţii judeţene, municipale şi comunale pentru a avea credibilitate şi susţinere publică.

Zurbagiii politicii dau impresia că îi interesează cu adevărat pe ce drum vor merge în viaţă aceşti tineri cu o pregătire mediocră. Ni se demonstrează, cu multă ornamentaţie verbală, cu tot soiul de argumente găunoase, cum ar fi exemplul propriu, că politica te urcă, adică te face om mare, fără altă condiţie educaţională sau intelectuală.

O spun direct: avem printre noi oameni care trăiesc în altă lume. Niciodată nu pot fi altceva decât vânzători de iluzii. Agenda lor este îngustă, lipsită de orizont, împădurită  cu interese de moment, menite să impună dominația de facto prin orice mijloace parşive când vine vorba de viitorul generaţiei tinere. În spațiul lor își permit să ofere pe nedrept funcţii unor oameni slab pregătiţi, însă buni de gură şi uşor de manipulat, ignorând pe cei care au învăţat şi au o evouţie profesională corespunzătoare.

Am auzit, recent, că poţi fi considerat reper uman într-o „soţietate fără prinţipii”, aşa cum este şi cea în care trăim, şi dacă tai frunze la câini, lucru considerat firesc pentru cei care se joacă tot mai des cu destine umane.

E drăgălaş, nu-i aşa, politrucul în cauză dacă ne dă de înţeles că valabilitatea zicalei ,,ai carte, ai parte”, pentru a avea un serviciu bun și bine plătit, nu mai este de actualitate.

Nu mi-am închipuit niciodată că doar  dacă accepţi să devii membru de partid şi te urci din interes pe o corabie a parveniţilor, unde dispreţul faţă de valori face casă bună cu mitocăniile palavragiilor şcoliţi  de partid, poţi să obţii o leafă de la prefectură, consiliu judeţean sau de la alte instituţii şi direcţii etatiste. Până şi femeile de serviciu sunt condiţionate de aderarea la un partid. Cei care intră singuri în astfel de capcane politice trebuie sa fie conștienți că dacă supraviețuiești astăzi nu înseamnă că viitorul poate fi la fel de sigur. Se ajunge la situația ideală de confort material și mulțumire sufletească doar prin efort și angajare, nu prin netrebnicii şi mediocrităţi, urmând sfatul expres că toate trebuie făcute la timpul lor şi cu bună-cuviinţă.

Timpul nu se cumpără și nici nu se conservă, spune cineva. Omul are doar o viață, orânduită în așa fel încât știinta de carte să fie condiția sine qua non pentru reușită. Stau de vorbă cu tineri, mândri că duc servieta unor guşteri politici, care spun că au învăţat destul, adică au reuşit să ia bacalaureatul din a patra încercare, merit pentru care au fost angajaţi ca funcţionari  la intervenţia fără ruşine a unor oameni onorabili şi capabili, de calibrul lui Zaharia Trahanache şi Ştefan Tipătescu.

Le reamintesc acestor beneficiari cu pile la partide că învăţătura este un proces care, de regulă, știi când, începe dar nu eşti întotdeauna sigur când se încheie cu adevărat. Interesele proprii de durată, indiferent de natura lor, nu pot fi satisfăcute fără o pregătire temeinică, aprofundată, care se întinde uneori  pe tot parcursul vieţii. În politică, totul este posibil, mai puţin continuitatea şi siguranţa în carieră.

Din nefericire, cei care gândesc pe cont propriu scriu CV-uri pentru angajări în speranţa că undeva-cineva le va da o şansă să demonstreze că ştiu să muncească corect şi cinstit şi că nu au alte preocupări decât cele legate strict de profesie.

Dacă aceşti tineri ar fi lăsaţi liber să se manifeste, iar politicienii nu ar mai trage sforile, poate că „buruienile” înrădăcinate adânc prin birourile instituţiilor de stat din judeţul Alba nu ar mai fi atât de mândre de fudulia măruntei lor pregătiri profesionale şi atitudinea faţă de statul lor social.

Eliade Bălan

 

*Eliade Bălan este colaborator al ziarului Alba24. În  perioada 1993-2010 a fost secretar general de redacție, redactor șef  și editorialist la ziarul România liberă