EDITORIAL
Editorial Claudiu Makkai: Ai un singur vot. Cât de mult contează și cum faci ca să nu-l irosești
În mai puțin de 2 săptămâni avem primele alegeri dintr-un an plin de astfel de evenimente. Sigur ai auzit deja cât de importante sunt alegerile și probabil ești sătul de campania electorală continuă care a început de fapt la finalul lui 2023.
Toți îți spun să te duci la vot, toți se laudă cu ce au făcut sau îți spun ce vor face când vor fi aleși. Da, da… CÂND vor fi aleși, nu DACĂ.
Pentru că așa îi învață „consultanții” lor politici: să nu pună niciodată la îndoială în mesajele lor publice faptul că vor câștiga, indiferent cât de mare este distanța dintre ei și locul eligibil.
Este psihologic demonstrat că oamenii preferă câștigătorii și atunci nu poți să pui chiar tu, candidatul, la îndoială, șansa ta de a câștiga, oricât de nerealist este acest scenariu.
După rezultate vezi tu cum o scalzi și cum explici că, în loc să câștigi, ai mai puține voturi decât membri în familie. Nu mai contează…
Ce nu îți spune nimeni la acest moment este exact acest aspect: să nu îți iroseșți votul, pentru că nu ai decât unul și este mai important decât crezi.
În condițiile în care prezența la vot și interesul față de alegeri este tot mai scăzut (explicabil de altfel prin lehamitea și scârba pe care majoritatea oamenilor o au față de o clasa politică plină de oameni care nu sunt capabili să fie președinți de asociație de locatari, nu de organizații ce ne decid soarta) importanța votului tău este tot mai mare.
Iar prin acest editorial nu mă adresez celor din nucleul dur, al radicalilor care și-au închis creierul și refuză să primească alte informații decât cele care li se inoculează pe TikTok, ci vreau să ajung în special la tinerii care vor altceva, care sunt dezamăgiți și frustrați, dar nu știu care este soluția.
Ce pot să le spun este că NU EXTREMIȘTII SUNT SOLUȚIA! Nu mahalagioaica de Șoșoacă, scandalagiul de Simion – AUR sau anti-europeanul de Terheș sunt soluția!
Uitați-vă ce mesaje transmit! Priviți de ce fel de oameni sunt înconjurați! Ascultați cu atenție câtă ură și discriminare răzbat din mesajele lor.
NICIODATĂ în istoria omenirii extremismul și radicalismul nu au adus nimic bun în afară de dezbinare, ură, conflicte și tulburări.
Dar oamenii uită repede și cad în mod ciclic în această capcană a populismului exacerbat în special pe fondul unor prestații slabe a partidelor politice echilibrate și democratice.
Pentru că trebuie să spun și asta: extremiștii apar atunci când ceilalți dezamăgesc și uită în goana lor după bani și putere segmente întregi de populație mai puțin favorizate de soartă. Și asta se întâmplă în toată lumea, începând de la pandemia de COVID, inclusiv în România.
A fost punctul zero al revoltei antisistem, care a crescut ca un bulgăre de zăpadă alimentat apoi de crize economice și sociale venite în cascadă.
Și totuși, repet ce am spus mai sus: NU EXTREMIȘTII SUNT SOLUȚIA! Și vă dau mai jos 5 motive pentru care să vă gândiți de două ori înainte să vă dați votul unor astfel de partide, indiferent că vorbim de AUR, Șoșoacă sau care or mai fi pe acolo.
Sunt anti-europeni. Ciudat, nu? Tocmai candidează la alegerile europarlamentare dar sunt dușmani declarați ai UE.
De ce ai vrea să ieși din UE? Care ar fi avantajele? Trebuie să fii orb sau rău intenționat să nu vezi cât de mult a crescut România în ultimii 17 ani de când suntem membri UE.
Pe cifre concrete: în țară au intrat peste 90 de miliarde de euro și am contribuit cu circa 30.
Deci au rămas AICI ÎN ȚARĂ peste 60 de miliarde de euro, o sumă imensă cu care s-a construit infrastructură, au crescut firme private și s-au făcut locuri de muncă. Ai acces la orice țară din UE, poți să călătorești, să muncești, să înveți oriunde în Europa. De ce am renunța la așa ceva?
Sunt anti-NATO. Cum să fii împotriva apartenenței la cea mai puternică alianță militară din lume atunci când ai la graniță un război și o Rusie tot mai agresivă?
Cum să fii de partea unui agresori și împotriva Ucrainei, o țară care își apără teritoriul invadat? Imaginați-vă ce ar însemna să fim atacați de Rusia fără a avea protecția NATO.
Câte zile credeți că am rezista singuri? Cum să votezi cu Șoșoacă, senator al României, invitată permanent la ambasada Rusiei și lăudată de presa plătită de Moscova?
Cum să votezi cu Simion, care s-a întâlnit cu agenții KGB, motiv pentru care are accesul interzis în Republica Moldova și în Ucraina?
Sunt nostalgici după Ceaușescu. Dacă aveți peste 50 de ani, știți că singurul motiv pentru care ați putea fi nostalgici după acele vremuri este tinerețea trecută.
Niciun alt motiv de regret nu există. Dacă sunteți tineri, nu știți sau nu puteți concepe cum s-a trăit atunci.
Mulți aveți probabil o imagine deformată, oarecum romanțată despre „Epoca de AUR”, cum se numea regimul Ceaușescu. Ironic, nu-i așa? AUR plânge după „Epoca de AUR”.
Întrebați-vă părinții și bunicii cum a fost cu foametea, cu frigul din locuințe, lipsa de libertate de exprimare sau imposibilitatea de a călători în străinătate.
Magazine goale, întuneric și o teamă permanentă de a vorbi despre regim. Știu, sunt cool tricourile cu Che Guevarra, dar aici vreți să ne întoarcem?
Nu au oameni competenți în partid. Oricât ar suna de dur, aceste partide extremiste au strâns în jurul lor mai ales oameni cu o condiție precară, puțin educați și cu o pregătire profesională slabă.
Sigur există și excepții, dar aceia dintre ei care au totuși competențe și pregătire sunt acolo cu un scop cât se poate de egoist: au sesizat oportunitatea de a se cățăra pe un vot popular pentru a ajunge la bani și putere.
Simplu și rece… profită de o masă de manevră ușor de manipulat pentru a accede la funcții. Sunt mai deștepți decât votanții lor pe care îi manipulează prin minciuni, promisiuni aberante și teorii conspiraționiste.
Nu vor fi acceptați de lumea democratică și de UE. Din fericire, oamenii din Europa încă votează partidele democratice în majoritatea țărilor. Așa cum sunt ele, cu bune și cu rele. Extremiștii sunt peste tot izolați.
În Parlamentul European, în Comisia Europeană… peste tot. Sunt boicotați și blocați pe toate căile posibile pentru că reprezintă un pericol chiar pentru existența UE.
Un guvern format din extremiști nu este primit la masa negocierilor europene, iar țara respectivă riscă marginalizarea.
Asta riscă și România dacă nu ne trezim și dacă trimitem pe 9 iunie în Parlamentul European pe unii ca Șoșoacă, Piperea sau Terheș.
Vreți schimbare, vreți o altă generație de politicieni? De acord cu voi! Căutați în listele partidelor democratice.
Treceți peste prejudecăți și vedeți ce oferă. Veți avea surpriza să găsiți acolo tineri competenți, bine educați, cu CV-uri impresionante, vorbitori de limbi străine și cu cariere strălucite.
PSD, PNL, USR, REPER, PMP, FD… oricare din ele au în liste oameni care merită votul tău.
Ai unul singur, nu-ți bate joc de el!
Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană în cadrul programului de subvenții al Parlamentului European în domeniul comunicării. Parlamentul European nu a fost implicat în pregătirea proiectului și nu este responsabil în nicio măsură de informațiile sau punctele de vedere exprimate în cadrul proiectului, iar acestea nu-i impun nicio obligație; responsabilitatea aparține exclusiv autorilor, persoanelor intervievate, editorilor sau difuzorilor programului, în conformitate cu legislația aplicabilă. Parlamentul European nu poate fi considerat responsabil nici pentru daunele, directe sau indirecte, care pot rezulta în urma realizării proiectului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News