Educație
Elevii cer Ministerului Educației prelungirea mandatelor pentru actualii directori de școli, în loc de numirea unor interimari
Reprezentanţii elevilor solicită inspectoratelor şcolare să prelungească mandatele actualilor directori, „pentru a asigura atât continuitatea în managementul educaţional, cât şi coordonarea aspectelor care ţin de începerea anului şcolar în condiţii optime”, se arată într-un comunicat al Consiliului Național al Elevilor.
Cererea elevilor vine în contextul în care în țară au început procedurile pentru ocuparea temporară a funcțiilor vacante de director și director adjunct din școli, după ce concursurile de directori au fost amânate din vară pentru la iarnă.
Vezi LISTA posturilor vacante de directori de școli în ALBA. Condiții de ocupare a funcției până la organizarea concursului național
„Totodată, este necesar ca Ministerul Educaţiei să asigure organizarea unui concurs bazat pe competenţe, astfel încât, odată cu începerea semestrului al doilea al anului şcolar viitor, directorii de şcoli să nu fie aserviţi factorului politic, ci să aibă capacitatea de a evalua starea de fapt din teritoriu, dar şi de a aplica strategii manageriale care să satisfacă nevoile comunităţilor şcolare”, mai spun elevii potrivit edupedu.ro
„Educaţia din România va fi pusă în faţa faptului împlinit – numirile directorilor vor putea fi făcute de inspectoratele şcolare, care nu sunt obligate să desemneze persoane cu experienţă în domeniul managementului educaţional.
Citește și LISTA directorilor și directorilor adjuncți numiți prin detașare de ISJ la unități de învățământ din județul Alba
În contextul debutului noului an şcolar, este iresponsabil ca unităţile de învăţământ să fie conduse de directori fără experienţă. Astfel, suntem îndreptăţiţi să ne întrebăm sub ce formă va începe şcoala peste doar o lună, având în vedere că vor exista directori nevoiţi să coordoneze pregătirea deschiderii şcolilor, într-un context incert şi neclar, pe care nimeni nu şi-l asumă cu adevărat”, a declarat Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.
Până marți, 17 august, cadrele didactice titulare pot să își exprime intenția de a ocupa funcții de conducere printr-o scrisoare de intenție care va fi trimisă la sediul IȘJ Alba, prin fax sau e-mail.
Potrivit IȘJ Alba, directorii și directorii adjuncți vor fi numiți în funcție începând cu data de 1 septembrie conform art. 85 din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2021-2022,nr. 5991/11.11.2021 și art. 27 din Anexa la Metodologia privind organizarea si desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director si directoradjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat 2021.
Este vorba despre detașare în interesul învățământului. Concursul național pentru ocuparea acestor funcții va fi organizat abia în toamnă.
Vezi LISTA posturilor de director vacante AICI
Comunicatul transmis de Consiliul Național al Elevilor:
”În contextul expirării mandatelor actualilor directori şi directori adjuncţi din unităţile de învăţământ la sfârşitul lunii august 2021, dar şi în contextul amânării nejustificate a organizării concursurilor pentru ocuparea acestor posturi, inspectoratele şcolare vor avea atribuţia de a numi directori interimari cu doar câteva zile înainte de începerea anului şcolar.
Consiliul Naţional al Elevilor a atras atenţia în repetate rânduri cu privire la acest subiect, întrucât numirea unor directori interimari din pixul inspectoratelor şcolare, fără a se baza pe o serie de competenţe manageriale reale, poate conduce la situaţii în care unităţile de învăţământ din ţară să fie administrate de persoane fără experienţă, care nu cunosc nevoile comunităţii şcolare pe care vor fi nevoiţi să o coordoneze, mai ales în contextul începerii unui nou an şcolar.
De aceea, reprezentanţii elevilor solicită inspectoratelor şcolare să prelungească mandatele actualilor directori, pentru a asigura atât continuitatea în managementul educaţional, cât şi coordonarea aspectelor care ţin de începerea anului şcolar în condiţii optime.
Totodată, este necesar ca Ministerul Educaţiei să asigure organizarea unui concurs bazat pe competenţe, astfel încât, odată cu începerea semestrului al doilea al anului şcolar viitor, directorii de şcoli să nu fie aserviţi factorului politic, ci să aibă capacitatea de a evalua starea de fapt din teritoriu, dar şi de a aplica strategii manageriale care să satisfacă nevoile comunităţilor şcolare.”
foto: ilustrativ
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News