Connect with us

Actualitate

Elevii Liceului de Arte „Regina Maria”, spectatori la Opera Națională din Cluj Napoca. Mărturisiri despre muzică, operă, emoții

Publicat

Conform unei tradiții culturale, de peste 20 de ani, întemeiată de către doamna prof. Ioana Croitoru, care activează la Liceul de Arte „Regina Maria”, în 5 martie 2025, un grup de liceeni (specializarea muzică – instrument, canto) a vizionat opera „Bal mascat” a compozitorului Giuseppe Verdi, la Opera Națională Română din Cluj-Napoca.

Ineditul acestei excursii culturale la operă a fost întâlnirea și dialogul elevilor cu soliștii la finalul spectacolului, eveniment favorizat de către profesorul Ioan Chiciudean, absolvent al Conservatorului din Cluj-Napoca, facilitat de implicarea masterandei de la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”, Bianca Șușman, colaboratoare la Opera clujeană, absolventa Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia.

Sub bagheta dirijorului David Crescenzi, Orchestra și Corul Operei Române din Cluj-Napoca a acompaniat prestația soliștilor, care au discutat deschis cu tinerii dornici să afle „secretele” din spatele carierei și, mai ales, al parcursului profesional ce a făcut posibil actul artistic contemplat de public și de tinerii muzicieni.

Răspunsuri sincere și avizate au acordat cei cinci soliști: Hector Lopez, Geani Brad, Nadia Cerchez, Lucia Bulucz, Petry Burcă la întrebările viitorilor artiști, referitoare la raportul muncă-talent-oportunitate, perioada necesară studiului pentru a ajunge la nivelul unei interpretări atât de complexe, menținerea unui nivel artistic calitativ în vederea unei cariere îndelungate, rolul emoțiilor în actul artistic, relația artist-public și multe altele, finalizate cu fotografiile, alături de soliștii lirici.

În urma dialogului care a durat aproape o oră, ideile s-au conturat într-o dinamică colegială: munca și studiul temeinic, constante sunt necesare, dar însoțite de bucurie și dăruire; emoțiile sunt firești și inerente în susținerea oricărui act artistic, cele limitative atenuându-se proporțional cu experiența; oportunitățile sunt șanse care trebuie „prinse” pentru a nu fi pierdute definitiv, atunci când ești pregătit suficient.

Un alt aspect evidențiat a fost multitudinea surselor de formare și documentare disponibile în contemporaneitate, care constituie un avantaj pentru tineri. Astfel, experiența culturală a vizionării operei lui Giuseppe Verdi „Un ballo in maschera” a fost îmbogățită semnificativ prin tonul confesiv al dialogului și atitudinea caldă și amicală a interpreților consacrați, ce va constitui un impuls în formarea autentică și asumată a adolescenților artiști care se îndreaptă încrezători spre complexul și fascinantul univers muzical.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement