Connect with us
Advertisement

Educație

Elevii vor avea acces gratuit la muzee, concerte, teatru, operă, filme și manifestări sportive. Legea a trecut de Senat

Publicat

O inițiativă legislativă care modifică Legea învățământului preuniversitar va permite ca elevii să intre gratuit la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film, la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice organizate în țara noastră. Proiectul legislativ a fost adoptat luni de Senat și merge la Camera Deputaților care este decizională în acest caz.

Măsura ar urma să se aplice inclusiv elevilor români care sunt bursieri în străinătate, dar această prevedere va fi aplicată în limita bugetelor aprobate se arată în proiectul de lege aprobat de Senat, luni 12 februarie 2024.

Acces gratuit pentru elevi la muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, film

Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar se aplică din toamnă, urmează să se modifice, după cum apare în proiectul de lege adoptat luni la Senat. Proiectul merge pentru dezbatere și votul final, la Camera Deputaților.

Modificarea din lege stabilește accesul gratuit pentru elevi la muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, film, precum și la alte manifestări culturale și sportive organizate de instituții publice pe teritoriul României.

Pe lângă elevii din sistemul național de învățământ, de acces gratuit la muzee, concerte, film și altele vor beneficia, potrivit proiectului legislativ, și elevii români din afara granițelor țării, bursieri ai statului român.

Acum, elevii, inclusiv bursierii din străinătate, beneficiază de o reducere de 75% pentru accesul la muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, de film, precum și la alte manifestări culturale și sportive organizate de instituții publice.

Modificare la Legea învățământului preuniversitar: 67% dintre români nu au văzut vreodată o piesă de teatru

Inițiatorii legii susțin că ”este îngrijorător faptul că 67% dintre români nu au văzut vreodată o piesă de teatru. Tinerii sunt dezinteresaţi de cultură și de educație pentru că instituţiile care ar  trebui să îi formeze îi descurajează prin felul în care acţionează sau prin lipsa de acțiune.

Potrivit datelor furnizate de Eurostat, o gospodărie din UE alocă în medie 2,9% din bugetul de cheltuieli pentru achiziţia de bunuri şi servicii culturale: participări la evenimente  culturale, festivaluri, frecventarea bibliotecilor, vizitarea muzeelor etc.

Actuala reglementare oferă elevilor o reducere de 75% din pentru accesul la oricare dintre activitățile anterior enumerate, iar modalitatea în care se realizează efectiv acordarea acestei reduceri este inaplicabilă la acest moment. Fie instituţiile nu cunosc existenţa acestor dispoziţiie legale, fie există impedimente serioase în aplicabilicarea efectivă a lor.

Într-o societate tot mai ameninţată de lipsa unor modele, muzeele şi alte medii culturale de învăţare informală trebuie să fie accesibile complet gratuit elevilor și să le ofere posibilitatea de “ta se împrieteni” cu noi concepte, cu descoperiri despre trecut, ştiinţă, artă și alte oportunităţi educaţionale, fără a exista o condiţionare financiară.

În vremurile actuale în care generaţia tânără  şi copiii sunt prizonierii dependenţei de internet sau a jocurilor online, muzeele şi instituţiile
culturale au obligația să își lărgească misiunea şi să caute soluții pentru ca ceea ce au ele de oferit, să devină o preocupare proaspătă, atractivă, constantă în viaţa fiecărui elev.

Acces gratuit pentru elevi la muzee. Prețul biletelor s-a scumpit

Această măsură vine la pachet nu doar cu un bagaj de cunoaștere, ci și cu egalitate de şanse între copiii cu posibilități şi cei cu situații materiale precare, şi, suplimentar, încurajează o relationare care sparge barierele virtuale între care tot mai mulți copii sunt captivi.

Gratuitatea elevilor la muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, de film, precum şi la alte manifestări culturale şi sportive este, practic, o investiţie în viitorul lor educațional și o şansă acordată societății româneşti care este pe ultimul loc în Uniunea Europeană ca și consum de cultură.

Preţul biletelor la muzee, spre exemplu, s-a scumpit în ultimul an, limitând astfel accesul multor elevi care şi-ar dori să le viziteze, însă nu îşi permit.

Elevii aflaţi pe băncile școlii alcătuiesc următoarele generaţii active şi dacă nu vor dispune de o formare culturală solidă își vor pierde creativitatea, imaginația, calitățile necesare liberei exprimări, nu vor putea să-şi antreneze inteligența emoțională şi nici să promoveze pe mai departe valori culturale” se arată în expunerea de motive depusă de initiatorul amendamentului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement