Actualitate
FOTO: 70 de liceeni au participat la un proces penal simulat, la Curtea de Apel Alba Iulia
Aproximativ 70 de elevi de liceu au primit informații privind modul în care se desfășoară un proces, rolul fiecărei persoane într-o instanță de judecată și cum se audiază un martor cu identitate protejată. Activităţile de educaţie juridică au fost organizate vineri, de Curtea de Apel Alba Iulia, în parteneriat cu Baroul Alba.
Aproximativ 70 de elevi din clasele a IX-a şi a XII-a de la Colegiul Tehnic „Alexandru Domşa” din Alba Iulia, însoţiţi de 7 profesori au participat, în sala de judecată principală a Curţii de Apel Alba Iulia, la un curs de educaţie juridică pe teme de interes susţinut de judecător Oana Maria Petraşcu şi avocat Mirona Maria Varmaga.
Mirona Maria Varmaga, avocat în cadrul Baroului Alba le-a vorbit tinerilor în principal despre drepturile, dar şi despre răspunderea tinerilor în faţa legii şi a oferit exemple concrete cu privire la atragerea răspunderii civile, contravenţionale sau penale pentru fapte săvârşite de tineri de vârsta lor.
Oana Maria Petraşcu, judecător în cadrul secţiei penale din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, a făcut o prezentare generală a sistemului judiciar inclusiv rolul instanţelor de judecată şi etapele soluţionării unui litigiu.
Pentru a înţelege mai bine cum se desfăşoară un proces şi importanţa fiecărui participant, a fost improvizată scena unui proces penal imaginar în care câţiva liceeni au acceptat să îmbrace robele specifice funcţiei de judecător, procuror, grefier sau avocat şi alături de ceilalţi participanţi la un proces penal (inculpaţi, martori), selectaţi tot din rândul liceenilor prezenţi, au ocupat în sala de judecată poziţiile specifice fiecăruia.
În cadrul prezentării susţinute de judecător despre audierea martorilor în procesul penal a fost exemplificată audierea unui martor cu identitate protejată fiind utilizat în acest sens sistemul audio-video special cu care este dotată sala de judecată, cu participarea voluntară a unuia dintre tinerii prezenţi.
La finalul prezentării tinerii şi-au exprimat curiozitatea formulând întrebări diverse despre aspectele prezentate şi despre alte chestiuni de interes pentru ei în legătură cu sistemul judiciar, inclusiv despre accederea în profesiile specifice acestuia.
Activităţile de educaţie juridică desfăşurate în parteneriat de Curtea de Apel Alba Iulia respectă tematica şi obiectivele asumate prin Protocolul de colaborare privind educaţia juridică în şcoli promovat de Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la care au aderat uniunile profesionale din domeniul juridic şi reprezentanţi ai societăţii civile.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News