Connect with us
Publicitate

Actualitate

FOTO: Conferință cu participare internațională privind dezvoltarea urbană inteligentă, organizată de ADR Centru la Alba Iulia

Publicat

IMG_7289 Miercuri, la Alba Iulia, a început conferința „Dezvoltarea urbană inteligentă. Soluții și bune practici în contextul implementării politicii regionale și de coeziune 2014 – 2020”, organizată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în cooperare cu Primăria municipiului Alba Iulia și cu Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Conferința cu participare internațională se desfășoară pe perioada a două zile și este dedicată dezbaterii celor mai bune soluții de dezvoltare urbană inteligentă.

La deschiderea conferinței au fost prezenți președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, viceprimarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, directorul ADR Centru, Simion Crețu, președinta Senatului Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, conf. univ. dr. Andreea Muntean, managerul de programe la DG Regio a Comisiei Europene, Koen Delanghe și alții.

„Avem o conferință foarte interesantă, cu un titlu care ne îndeamnă să fim optimiști și să investim în viitor. Suntem aici, sunteți reprezentanții care au experiență bogată în domeniile pe care le veți aborda. Sunt convins că schimbul de experiență va fi în ajutorul fiecăruia dintre noi astfel încât folosirea eficientă a fondurilor europene și nu numai pentru dezvoltarea urbană, pentru a pune în valoare tot ce avem, să fie așa cum ne dorim. Suntem într-un județ care are experiență din punct de vedere a punerii în valoare a patrimoniului cultural, a patrimoniului istoric”, a transmis Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba.

În perioada de programare 2014-2020, prin Politica de Coeziune a Uniunii Europene, statele membre vor beneficia de un sprijin important pentru a realiza investiții direcționate spre dezvoltarea economică, crearea de locuri de muncă, eficiența energetică, astfel încât să contribuie la atingerea obiectivelor Strategiei EUROPA 2020.

Evenimentul se va desfășura în zilele de 11 și 12 noiembrie, la universitatea albaiuliană și dorește a avea rolul de informare și dezbatere pentru viitorii beneficiari al Programului Operațional Regional 2014-2020 cu privire la politicile europene privind dezvoltarea orașelor românești și posibilitățile de finanțare ale dezvoltării urbane.

”Una din preocupările constante ale ADR Centru, pe perioada celor peste 16 ani de activitate, dar și ca Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional, a fost aceea de a sprijini comunitățile din Regiunea Centru în găsirea celor mai bune soluții pentru utilizarea fondurilor europene. Acum, când practic am anunțat public lansarea axelor de finanțare prin POR 2014-2020, ne dorim ca fondurile disponibile – pentru sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, sprijinirea dezvoltării urbane durabile, sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural – să poată fi utilizate optim, având ca sursă de inspirație cele mai bune soluții și practici de la nivel european.

Această Conferință se dorește a fi un eveniment de informare și dezbatere pentru viitorii beneficiari ai Programului Operațional Regional 2014-2020, cu privire la politicile europene privind dezvoltarea urbană și posibilitățile de finanțare ale dezvoltării urbane prin POR 2014-2020, precum și un prilej pentru prezentarea unor modele de bună practică, la nivel european și regional, în următoarele domenii: planificarea dezvoltării urbane, dezvoltarea economică a orașelor și mobilitate urbană durabilă, eficiență energetică și reducerea emisiilor de CO2”, a declarat înaintea conferinței, Simion Crețu, director general ADR Centru, vorbind cel mai important eveniment organizat în această toamnă în domeniul derulării fondurilor europene în Regiunea Centru și în România.

O parte importantă a sprijinului financiar acordat regiunilor din România, prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020 este direcționată spre dezvoltarea urbană, orașele și municipiile fiind invitate să abordeze într-un mod integrat (luând în calcul toate aspectele dezvoltării – economic, social, mediu, energie, schimbări climatice, demografie) și inteligent (prin utilizarea tehnologiilor digitale și a celor de informare și comunicare pentru îmbunătățirea calității și performanței serviciilor publice, reducerea costurilor și a consumului resurselor, inclusiv a dialogului mai activ cu cetățenii) probleme precum eficiența energetică, mobilitatea urbană, problemele de sărăcie și excluziune socială a periferiilor etc. Principalii beneficiari ai POR 2014-2020 vor fi autoritățile administrației publice locale și județene care vor putea accesa finanțările disponibile pe cel puțin 8 din cele 12 axe prioritare ale programului.

În cadrul manifestării sunt prevăzute patru paneluri distincte, cu referire la soluțiile de dezvoltare economică și socială a orașelor, mobilitatea urbană – o provocare pentru orașe, soluțiile inteligente pentru eficiența energetică a orașelor, ca și pentru valorificarea durabilă a patrimoniului istoric și cultural. În cadrul Conferinței vor fi susținute prelegeri de către peste 30 de personalități și experți în dezvoltare urbană de la nivelul Comisiei Europene, ministerelor, agențiilor și instituțiilor cu atribuții în acest sens de la nivel național, precum și specialiști de la nivelul autorităților locale și regionale. Astfel, experiența lectorilor, dobândită în ultimii ani, va permite invitaților să-și contureze cadrul în care vor fi pregătite viitoarele proiecte finanțate din surse europene.

În cadrul secțiunilor tematice vor fi prezentări și dezbateri referitoare la managementul dezvoltării urbane, la soluțiile posibile pentru dezvoltarea sustenabilă a orașelor din România, la dezvoltarea industrială bazată pe cercetare, în folosul comunităților, la e-guvernare – văzută ca model pentru dezvoltarea economică inteligentă, toate acestea având legătură și referire la procesul de dezvoltare urbană inclus în strategiile și documentele de planificare ale Regiunii Centru. Pe de altă parte, ținând cont de prioritatea europeană referitoare la îmbunătățirea mobilității cetățenilor, cu referire directă la legăturile dintre și din interiorul centrelor urbane cu diversele zone de interes public, în cadrul Conferinței vor fi prezentări despre abordările și soluțiile posibile pentru orașele din România în elaborarea Planurilor de mobilitate urbană, prin corelare cu abordarea acestor probleme în orașele mici și mijlocii din Germania. De asemenea, vor fi dezbătute câteva modele inteligente de gestionare a transportului public din Brașov și proiectele de mobilitate urbană implementate în municipiul Alba Iulia, dar și o abordare cu totul noua a potențialului de dezvoltare a conectivității între localitățile riverane râului Mureș.

A doua zi a Conferinței va fi dedicată identificării soluțiilor inteligente pentru eficiența energetică a orașelor, prin Planurile de Acțiune pentru Energie Durabilă, dar și prin prisma contractelor de performanță energetică, pentru eficientizarea energetică a clădirilor și iluminatului public. În paralel, vor fi dezbătute temele privind valorificarea durabilă a patrimoniului istoric și cultural, cu exemplificări de la nivelul municipalităților din Sibiu, Sfântu Gheorghe, Alba Iulia și Râșnov, dar și cu legături la experiența de la nivel european în domeniu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate