Seara de 5 octombrie a adus, la Câmpeni, o adevărată sărbătoare a cântecului și a identității românești. Ediția a XXXVIII-a a Festivalului Național de Folclor „Sus, sus, sus, la moți, la munte” s-a desfășurat într-o atmosferă încărcată de emoție, bucurie și tradiție vie, marcând totodată reintrarea Casei de Cultură „Avram Iancu” în circuitul cultural activ al județului Alba, după o amplă perioadă de reabilitare și modernizare.

Publicitate

Organizat de Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” și Primăria orașului Câmpeni, festivalul a reunit, ca în fiecare an, tinere talente din întreaga țară și artiști consacrați ai folclorului românesc, oferind publicului un spectacol de excepție, în care autenticitatea și profesionalismul s-au împletit armonios.

Competiția, desfășurată începând cu ora 17:00, a reunit 16 concurenți din diferite zone etnofolclorice ale României, fiecare aducând pe scenă specificul locului natal și o viziune proprie asupra cântecului tradițional.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Sub atenta jurizare a unei comisii de specialitate prezidate de Elise Stan, etnomuzicolog și realizator de emisiuni folclorice la Televiziunea Română, tinerii interpreți au demonstrat talent, sensibilitate și o solidă cunoaștere a repertoriului autentic.

Câștigătorii ediției 2025

După o competiție de înalt nivel artistic, juriul a desemnat câștigătorii astfel:

  • Marele Premiu: Nuria Oargă – județul Alba
  • Premiul I: Vasile Balogh – județul Mureș
  • Premiul II: Bianca Diana Popa – județul Bihor
  • Premiul III: Delia Maria Babalean – județul Suceava

Premii speciale:

  • Mihaela Catană – județul Neamț
  • Daria Elena Cojocaru – județul Gorj
  • Diana Tișe – județul Mureș
Publicitate

Premianții au fost aplaudați îndelung de public, iar momentele lor artistice au confirmat valoarea tinerelor generații care duc mai departe flacăra tradiției.

Începând cu ora 18:30, scena Casei de Cultură „Avram Iancu” s-a transformat într-un veritabil altar al folclorului. Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub bagheta dirijorului Alexandru Pal, a oferit acompaniamentul impecabil pentru artiștii invitați: Ionuț Fulea, Roxana Reche, Floricicа Moga, Dorina Nariță, Nicolae Plută, Andrei Târziu, Ioana Ciorea și Tulnicăresele „Moațele” din Câmpeni.

Prezentarea serii i-a revenit jurnalistei Andreea Bogdan, care a condus evenimentul cu eleganță și rafinament, menținând tonul solemn, dar cald, al unei sărbători dedicate patrimoniului cultural viu al României.

Publicitate

Ediția 2025 a Festivalului „Sus, sus, sus, la moți, la munte” a confirmat, încă o dată, rolul esențial al folclorului în conservarea identității naționale și forța comunităților locale de a păstra și celebra valorile autentice. În inima Apusenilor, cântecul popular și-a regăsit ecoul, iar tradiția s-a înnoit prin glasurile tinerilor interpreți care promit un viitor luminos pentru muzica populară românească.

sursa foto: Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, Ion Dumitrel (Facebook)