Actualitate
Mineriada din 1990, propusă pentru includere în manualele școlare de Istoria comunismului. Proiect inițiat de Florin Roman
Mineriada din 1990, propusă pentru includere în manualele școlare de Istoria comunismului. Deputatul PNL de Alba, Florin Roman, propune includerea unui modul despre Mineriada din 13-15 iunie 1990 în manualul de Istoria comunismului din România.
O propunere legislativă în acest sens, pentru modificarea Legii nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar, a fost înregistrată pe 23 decembrie 2025.
Potrivit deputatului, începând din decembrie 2024, „disciplina <Istoria comunismului din România> devine un sprijin în procesul educaţional, astfel noile generaţii şi nu numai ele - vor putea înţelege mai bine trecutul apropiat al românilor”.
„Prin această nouă programă şcolară introdusă în curriculumul naţional se doreşte ca să se ofere elevilor din clasa a XII-a (învăţământul de zi) şi respectiv a XIII-a (învăţământ seral şi cu frecvenţă redusă) oportunitatea de a cunoaşte şi a înţelege elementele constitutive ale regimului comunist din România, cu toate componentele sale: economice, sociale şi culturale, precum şi a repercusiunilor acestora asupra societăţii româneşti. De asemenea, tinerilor le sunt prezentate şi politicile represive, dar şi formele de opoziţie şi contestare din partea diferitelor categorii socioprofesionale din România.
Dacă iniţial, prin această nouă disciplină, s-a dorit ca elevii să-şi formeze o perspectivă critică asupra regimului comunist până în decembrie 1989, prin această iniţiativă legislativă dorim să aducem o completare, şi anume prezentarea evenimentelor dramatice din iunie 1990, în special a represiunii sângeroase cunoscută sub numele de <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, se precizează în expunerea de motive a proiectului.
Florin Roman susține că în manualele de istorie a comunismului din România, referirile la ultimele zvâcniri ale comunismului se opresc la Revoluţia din decembrie 1989.
„Tinerii trebuie să cunoască adevărul despre acţiunea represivă, din 13-15 iunie 1990, a noii conduceri a statului român împotriva celor care au manifestat, în Bucureşti, împotriva celor care considerau că se mima democraţia, mai mult, cadrele din eşaloanele doi-trei ale PCR ajunseseră la putere.
Aşadar, considerăm că avem obligaţia de a combate ignoranţa şi manipularea bazată pe o istorie contrafăcută sau o istorie ascunsă, fiind necesară includerea acestui modul despre
Mineriada din 13-15 iunie 1990 în manualul de Istoria comunismului din România”, mai explică parlamentarul, în expunerea de motive.
Proiectul prevede modificarea art. 88, alineatul (3) din Legea nr.198/2023 a învăţământului preuniversitar, astfel:
„Planurile-cadru ale învăţământului liceal includ „Istoria evreilor. Holocaustul” şi „Istoria comunismului din România, care conţine şi modulul obligatoriu despre Mineriada din iunie
1990 ca parte a tranziţiei democratice post-comuniste”, ca discipline şcolare, parte a trunchiului comun, începând cu anul şcolar 2027-2028”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
marți, 06.01.2026 at 20:19
Măi Romane, comunismul nu a luat sfârșit în 89 ? Atunci propune și evenimentele din dec. 2024, că tot pe acolo se învârte și ăsta. Tare ți-o mai fi plăcut istoria.
Petru
miercuri, 07.01.2026 at 08:10
Ce are MINERIADA din '90 cu istoria predată în școli?