FOTO: Focuri aprinse într-un sat de lângă Alba Iulia. Obicei, înaintea Postului Mare, pentru alungarea spiritelor rele

Într-un sat aproape de Alba Iulia, pe malul Mureşului, se păstrează un obicei pitoresc, ce marchează intrarea în Postul Paştilor. Localnici se strâng pe dealul din apropierea localităţii şi aprind focuri ce simbolizează purificarea, stimularea fertilităţii, alungarea forţelor malefice, o reminiscenţă a cultului soarelui.

În satul Limba, acest eveniment s-a desfăşurat duminică, fiind organitat de Asociaţia “Limbenii” şi Parohia Ortodoxă Limba. Localnicii s-au întâlnit, după ora 18.00, la ieşirea în Dealul Cimitirului, iar de la ora 19.00 s-au întâlnit la discuţii, la un pahar de vin şi o plăcintă, despre acest obicei.

Potrivit obiceiurilor, duminica înainte de începerea Postului Paştelui se organiza ultimul joc şi nu se mai făceau nunţi decât după sărbătoarea Învierii, iar tinerii mai tomnatici şi fetele bătrâne, care nu s-au căsătorit până atunci, erau luaţi în râs la Hodaiţe. Acest obicei mai este cunoscut, în funcţie de zonă, şi sub denumirile de Alimoria sau Sâlitul.

Feştelăul este un obicei ce se desfăşoară de Lăsata Secului sau Ziua Împăcării (este ultima zi dinaintea începerii Postului Mare – dinaintea Paştilor). Poartă denumiri precum Feştelău (cîrpe legate sub formă de minge cu sârmă, se dă foc şi se roteşte deasupra capului ) sau Hodaiţă (nuia cu două crengi între care se pun paie, tulugi, fân şi se dă foc). Aşa cum Lăsata Secului are două etape ce conduc treptat către post – duminica Lăsatului Sec de carne şi următoarea, duminica Lasatului Sec de brânză, aşa şi obiceiul are două etape: hodaiţa mică şi hodaiţa mare.

Vecinii, rudele, cunoscuţii se vizitează şi îşi cer iertare unii de la alţii, ca să intre curaţi în Post.

Obiceiul începe la lăsatul întunericului, sub cerul liber şi este un prilej colectiv de veselie a întregii comunităţi săteşti. Se aprinde un foc mare pe deal, în jurul cărora limbenii se strâng şi se cântă, se chiuie, se joacă, se fac „strigături peste sat”. Scopul strigăturilor este ca, prin comunicarea faptelor urâte făcute de diferiţi membrii ai comunităţii satului, ei să fie iertaţi şi purificaţi. Se doreşte nu doar plângerea răutăţilor personale, ci „o luptă nevăzută” împotriva gândurilor rele şi păcătoase.

Feciorii fac strigături satirice pentru fetele nemăritate: „O, săraca,/ Părăşchie/Fata lui Tătăruc / Că o pus-o mamă-sa / Să frământe colac / Că să ţâne / Cu Ionelu lu Gândac”. „Strigăturile peste sat” se încheie cu versurile: „cele bune să se-adune, cele rele să se spele”.

Pe deal, feciorii iau feştelăul şi, rotindu-se cu el în mână, fac cercuri luminoase strigând: “Ali-morii, Ali-morii”. Cu hodaiţa, se procedează la fel, ficiorii rotindu-se cu ea aprinsă în mână sau făcând diferite spirale prin aer.

Focurile aprinse simbolizează purificarea, stimularea fertilităţii, alungarea forţelor malefice, o reminiscenţă a cultului soarelui.